Modelarea în Sisteme Informatice

O caracteristică majoră a sistemelor pentru fundamentarea deciziei este modelarea. Dezvoltarea de sisteme pentru fundamentarea deciziei necesită înţelegerea modalităţilor de construire şi utilizare a modelelor. De fapt modelarea nu este altceva decât o conceptualizare a problemei într-o formă logică şi matematică.

Definirea modelelor

Modelele reprezintă abstractizări ale sistemelor. Un model este o reprezentare simplificată sau abstractizată a unei realităţi (un obiect sau un fenomen din lumea reală). Simplificarea este folosită deoarece realitatea este prea complexă, iar pe de altă parte prea multă complexitate face irelevantă analiza problemei respective. Obiectivul modelării nu este acela de a copia realitatea ci de a selecta aspectele relevante şi de a le analiza comportamentul. Modelele sunt nişte înlocuitori ai sistemului real care surprind esenţa şi nu detaliile sistemului real.

MODELAREA ÎN SISTEMELE INFORMATICE

Clasificarea modelelor

Reprezentarea sistemelor prin modele se poate face la diferite niveluri de abstractizare, în funcţie de care se pot clasifica în:

- modele iconice - cele mai puţin abstracte – care sunt reprezentări fizice ale unui sistem, de cele mai multe ori reprezentări la o anumită scară faţă de original. Exemplede modele iconice: modele de maşini, vapoare avioane, etc.

- modele analogice – reprezentări simbolice ale realităţii – care nu arată ca sistemul real dar se comportă ca acesta. Ele sunt mai abstracte decât modelele iconice. Exemple de modele analogice : grafice, hărţi, termometre, organigrame.

- modele matematice – sunt reprezentări în termeni matematici sub forma unor relaţii. Complexitatea relaţiilor dintr-un sistem organizaţional nu poate fi reprezentată sub forma unor simboluri sau în mod analogic iar din acest motiv se utilizează modelele matematice. Modelele folosite de sistemele pentru fundamentarea deciziei sunt modele matematice. Modelele se mai pot caracteriza şi în funcţie de:

Complexitate: de la modele o variabilă la mai multe;

Gradul de incertitudine: de la modele deterministice la modele probabilistice. Exemple:

- model probabilistic static: vânzările din luna curentă;

- model probabilistic dinamic: preţul unei acţiuni la bursă; Modelele pentru fundamentarea deciziei sunt abstractizări cantitative sau logice ale realităţii create şi utilizate pentru a ajuta o persoană să ia o decizie. De exemplu în cazul achiziţionării unei clădiri cu destinaţie comercială se au în vedere:

- vânzările (profitul) şi costurile estimate pentru o perioadă de n ani;

- determinarea valorii reziduale a clădirii; urmând ca pe baza acestor informaţii să se ia decizia de cumpărare sau nu a clădirii.

În acest caz vor trebui exprimate în calculul privind veniturile şi costurile şi a inflaţiei care va genera o varietate de scenarii. Un model pentru fundamentarea deciziei va conţine toate previziunile şi toate relaţiile dintre variabile şi va putea oferi o valoare estimativă a clădirii pentru toate scenariile.

Componentele modelelor matematice

Modelele matematice utilizează trei componente:

- variabilele controlabile (variabile de decizie)

- variabilele noncontrolabile

- variabilele rezultat

variabilele controlabile – sunt acele variabile care se află sub controlul decidentului şi pot fi manipulate de acesta. Scopul oricărui sistem pentru fundamentarea deciziei este de a găsi cele mai bune variabile de acest tip;

variabilele noncontrolabile – aceste variabile nu se află sub controlul decidentului dar influenţează variabilele rezultat;

variabilele rezultat – indică cât de bine funcţionează sistemul sau în ce măsură acesta îşi atinge scopul, deci nivelul de pe componentele modelelor matematice

Elaborarea şi utilizarea modelelor în sistemele pentru fundamentarea deciziei

Modelele utilizate în sistemele pentru fundamentarea deciziei au următoarea structură:

1. O secţiune de introducere a datelor – care permite utilizatorului modelului să introducă informaţiile

2. O secţiune logică – în care se specifică cum informaţiile introduse sunt transformate în informaţii rezultat

3. O secţiune de generare de rapoarte – care permite utilizatorului să îşi aranjeze informaţiile prelucrate în forma dorită (situaţia veniturilor, balanţe, alte situaţii, rapoarte etc.)