Scanerul

Oricui îi place să folosească poze atunci când lucrează pe calculator, deşi nu are neapărat nevoie de ele. E dificil de lucrat fără o imprimantă şi imposibil fără un monitor.

Scanerul nu este neapărat necesar. Dar, o dată ce intrăm în posesia unuia, suntem surprinşi de cât este de util. Putem crede că un scaner este bun doar la adăugarea unor poze în scrisori, articole sau diverse proiecte. Dar scanerul poate mai mult: transmite fax-urile, fotocopiază sau depozitează copii ale unor documente.

Dezvoltarea pieţei perifericelor pentru calculatoare este proporţională cu dezvoltarea calculatoarelor. În momentul de faţă, puterea de calcul pe care un calculator nou este capabil să o ofere este mult mai mare decât a unui calcula-

tor care a împlinit un an de exemplu. Acest lucru a permis apariţia multor periferice multimedia ce transformă calculatorul de acasă în aparat multifuncţional cu capabilităţi care, în aparenţă, nu au nici o legatură una cu cealaltă. De exemplu, calculatorul poate fi simultan videoplayer (cu o calitate bună a imaginii şi a sunetului), robot telefonic sau chiar album foto. Pentru fotografii, cele mai la modă periferice sunt camerele foto digitale. Cu o astfel de cameră, poate fi uşor realizat un set de „amintiri plăcute”, fără bătaia de cap a developării filmelor şi fără să fie necesară cumpărarea unui album în care pozele să poposească pentru a fi bine păstrate. Este deci mai simplu să foloseşti o cameră digitală pentru realizarea unui album virtual de fotografii? Poate că da, dar asta nu înseamna că scanerele devin indezirabile.

Utilitatea unui scaner nu se poate pune la îndoială mai ales dacă ne gândim câte zone de aplicare mai poate avea un astfel de periferic. Prin intermediul soft-ului potrivit poate transforma imaginea unei pagini tipărite într-un fişier text editabil sau poate transforma calculatorul în copiator, dacă are şi o imprimantă la dispoziţie, iar lista de utilizări posibile ar mai putea continua.

Deci scanerele sunt departe de a fi în pericol de a dispărea de pe piaţa perifericelor, aşa cum aproape că s-a întamplat cu unităţile de stocare a datelor pe bandă de exemplu. Pe de altă parte, majoritatea scanerelor au capabilităţi pe care o cameră foto digitală, cu un preţ apropiat, nu le poate avea. Asta ar putea să însemne inclusiv o calitate mai mare a imaginii fotografiilor virtuale şi, de ce nu, un colorit mai apropiat de cel natural. Pe de altă parte, timpul pe care îl consumăm pentru trecerea imaginii de pe hârtie pe ecran este mai mare, iar spaţiul pe care un scaner îl ocupă este (şi el) mai mare. La urma urmelor, toate perifericele au avantajele lor, dar aduc după ele şi dezavantaje.

Scanerul este un periferic de intrare capabil să transforme informaţia analogică într-un format digital (binar). Un scaner este un dispozitiv ce permite, fie parcurgerea unui document analogic (grafică sau text , film de 35mm) cu ajutorul unui mecanism optic luminos, fie prelucrarea sa prin recunoaşterea caracterelor, pentru ca apoi rezultatele să fie înregistrate într-un format digital.

Imaginea scanată este descompusă în puncte (între 100 şi 600 de puncte per inch) elemente care definesc performanţele perifericului în termeni de rezoluţie. Descompunerea documentului analogic în format digital se face cu ajutorul unor senzori ce sunt compuşi din semiconductori sensibili la lumină. Intensitatea luminii depinde, la rândul ei, de conturul şi luminozitatea imaginii scanate.

În timpul procesului de scanare se iluminează câte o fâşie de document, timp în care aceasta este citită de senzori. Lumina reflectată este proiectată printr-un sistem de oglinzi şi lentile pe zona alcatuită din elemente fotosensibile. În interiorul acestor elemente se produc sarcini electrice raportate la cantitatea de lumină care poate fi absorbită de 1 pixel(pct de imagine), pixelii de culoare deschisă reflectând mai mulţi fotoni decât cei întunecaţi. Prin intermediul unui motor pas cu pas se obţine următoarea poziţie verticală care urmează a fi citită. Programul specific de scanare transformă fâşiile citite într-un fişier grafic. Pentru recunoaşterea culorii, scanerele color aplică principiul optic, conform căruia lumina roşie, verde şi cea albastră combinate duc la obţinerea culorii albe. Lumina albă poate fi separată pritr-o prismă sau prin filtre de culoare în cele 3 culori de bază(o separaţie de culori).

O altă categorie de scanere utilizează pentru digitalizare un sistem de oglinzi şi prisme care descompun valorile de culoare ale fiecărui punct în cele 3 spectre de culoare, proiectându-le apoi cu ajutorul unui sistem de lentile pe cele 3 rânduri de elemente fotosensibile, separate.

Cu ajutorul unui software adecvat, imaginile digitalizate sunt transmise calculatorului pentru prelucrare. Prelucrarea ulterioară poate consta în finisarea contururilor, redimensionare, mutare, rotire, colorare, umbrire, suprapunere, etc. Principalele caracteristici care definesc performanţele unui scaner şi calitatea imaginilor scanate sunt: puterea de rezoluţie, viteza de scanare şi calitatea soft-ware-ului utilizat.

Rezoluţia este dată de numărul şi mărimea celulelor de citire CCD (Charge Coupled Device) care sunt de fapt condensatori încărcaţi electric şi se exprimă în număr de pixeli per inch sau dot per inch (dpi). Cele mai răspândite scanere au rezoluţia de 200, 300 si 600 pixeli/inch. Cea mai acceptabilă este considerată rezoluţia de 300 x 600 dpi. Imaginea scanată este cu atât mai fidelă cu cât rezoluţia este mai bună. O îmbunătăţire a rezoluţiei presupune implicit creşterea densităţii de pixeli şi micşorarea dimensiunii acestora. Pentru scanarea unor imagini color s-a ajuns până la rezoluţii de 4800 sau 9600 dpi. Viteza de scanare depinde de o serie de factori dintre care cei mai semnificativi sunt urmatorii:

- viteza de reîncărcare a celulelor CCD în timpul scanării, care la rândul ei depinde de tehnologia de fabricaţie a acestor condensatori;

- numărul de treceri – atunci când se scanează imagini color pentru că principiul de percepere a culorilor are la bază repetarea scanării;

- tipul şi mărimea imaginilor scanate, ştiut fiind faptul că o imagine cu multe detalii şi nuanţe va încetini viteza, întrucât sesizarea fiecărui detaliu necesită timp suplimentar şi treceri repetate.

Cele două caracteristici, rezoluţie si viteză, se află într-un raport invers proporţional.

Un element important în definirea calităţii unui scaner este capacitatea de a deosebi cât mai multe tonuri de gri sau de culoare. În cazul în care un scaner deosebeşte doar alb de negru, dispozitivul posedă caracteristica adâncime de culoare egală cu 1 bit. La 16 trepte de gri recunoscute, adâncimea de culoare este de 4 biţi, iar pentru 256 de trepte de gri va avea adâncimea de culoare de 16 biţi. Scanerele alb-negru lucrează cu o adâncime de culoare între 8 şi 16 biţi, iar scanerele color cu o adâncime de