Unix - Sistem de Operare

Istoricul Sistemului de Operare UNIX

Unix-ul este un sistem de operare relativ vechi, fiind creat la Bell Laboratories în 1969, unde a fost conceput și dezvoltat de Ken Thompson pentru uzul intern al unui colectiv de cercetători condus de acesta. Ei și-au dezvoltat sistemul de operare pornind de la câteva concepte de baza: sistem de fișiere, multi-user, multi-tasking, gestiunea perifericelor să fie transparentă pentru utilizator, ș.a. Inițial a fost implementat pe minicalculatoarele firmei DEC, seria PDP-7, fiind scris în limbaj de asamblare și Fortran.

Apariția în 1972 a limbajului C, al cărui autor principal este Dennis Ritchie de la firma Bell Laboratories, a avut în timp un impact deosebit asupra muncii programatorilor, trecându-se de la programarea în limbaj de asamblare la cea în C. Astfel în 1971 Unix-ul este rescris împreună cu Dennis Ritchie în C, devenind multitasking.

În 1973, după o nouă rescriere, devine portabil. Aceasta este versiunea 6, prima care iese în afara laboratorului Bell al firmei AT&T și care este distribuită gratuit universităților americane. În 1977 este implementat pe un calculator INTERDATA 8/32, primul diferit de un PDP.

Sistemul de operare Unix, compilatorul C și în esență toate aplicațiile sub Unix sunt scrise în C într-o proporție mare. Astfel, din cele 13000 linii sursă ale sistemului Unix, numai 800 linii au fost scrise în limbaj de asamblare, restul fiind scrise în C. De asemenea, însăși compilatorul C este scris în C în proporție de 80%. În felul acesta limbajul C asigură o portabilitate bună pentru programele scrise în el. (Un program este portabil dacă poate fi transferat ușor de la un tip de calculator la altul.)

Portabilitatea mare a programelor scrise în C a condus la o răspândire destul de rapidă a limbajului C și a sistemului de operare Unix: se scria în asamblare doar un mic nucleu de legătură cu hardware-ul unui anumit tip de calculator, iar restul sistemului Unix era scris în C, fiind același pentru toate tipurile de calculatoare; mai era nevoie de un compilator de C pentru acel calculator și astfel se putea compila și instala Unix-ul pe acel calculator (practic și pentru scrierea compilatorului se folosea aceeași tehnica: era nevoie să se scrie în limbaj de asamblare doar un nucleu, cu rol de meta-compiler, restul compilatorului fiind deja scris în C).

Prima versiune de referință, Unix versiunea 7 (1978), implementată pe un DEC PDP-11, are nucleul independent de hardware. Este prima versiune comercializată. În 1982 este elaborat Unix System III pentru calculatoarele VAX 11/780, iar în 1983 Unix System V. În 1980-1981 apar primele licențe: ULTRIX (firma DEC), XENIX (Microsoft), UTS (Amdahl), etc. Versiunea 7 a servit drept punct de plecare pentru toate dezvoltările ulterioare ale sistemului. Plecând de la această versiune, s-au născut două mari direcții de dezvoltare:

1. dezvoltările realizate la compania AT&T și Bell Laboratories au condus la versiunile succesive de System V Unix;

2. munca realizată la Universitatea Berkeley s-a concretizat în versiunile succesive de BSD Unix (BSD = Berkeley Software Distribution).

Versiunile BSD au întrodus noi concepte, cum ar fi: memoria virtuală (BSD 4.1), facilități de rețea (BSD 4.2), fast file system, schimb de informații între procese centralizate sau distribuite, etc.

Iar versiunile System V au întrodus drept concepte noi: semafoare, blocaje, cozi de mesaje, memorie virtuală, memorie pe 8 biti, etc.

Pe lângă aceste variante majore, au fost dezvoltate și alte variante de Unix, și anume: XENIX de către firma Microsoft, VENIX de către firma Venturecom, UNIX SCO, AIX de către IBM, etc. Pe lângă aceste variante, ce au fost dezvoltate plecând de la nucleul (kernel-ul) Unix al firmei AT&T (ceea ce a necesitat cumpărarea unei licențe corespunzătoare), au fost dezvoltate și sisteme ne-AT&T, și anume: MINIX de către Andrew Tanenbaum, LINUX de către Linus Torvald, XINU de către Douglas Comer, GNU de către FSF (FSF = Free Software Fundation).

Obiectivul fundației FSF este dezvoltarea unui sistem în întregime compatibil (cu cel de la AT&T) și care să nu necesite nici o licență de utilizare (și deci să fie gratuit).

Această multiplicare a versiunilor de Unix, devenite incompatibile și făcând dificilă portarea aplicațiilor, a determinat utilizatorii de Unix să se regrupeze și să propună definirea de interfețe standard: X/OPEN și POSIX (= Standard IEEE 1003.1-1988-Portable Operating System Interface for Computer Environments). Aceste interfețe au preluat în mare parte propunerile făcute în definiția de interfață SVID (= System V Interface Definition) propusa de AT&T, dar influențele din celelalte variante nu sunt neglijabile.

Această normalizare (standardizare) a sistemului este doar la nivel utilizator, nefiind vorba de o unicitate a nucleului: cele doua blocuri formate, Unix International și OSF (OSF = Open Software Foundation), continuă să-și dezvolte separat propriul nucleu, dar totuși diferențele de implementare sunt transparente pentru utilizatori.