Cuarțul

Este un dispozitiv funcţional cu multe aplicaţii atât în electronica profesională cât şi în cea de consum.Funcţionarea cuarţului are la bază fenomene de polarizare piezoelectrică(modificarea stării de olarizare electrică sub acţiunea tensiunilor mecanice),acestea fiind o caracteristică a materialelor dielectrice care cristalizează în reţele de cristalizare fără centre de simetrie a sarcinilor electrice. În cazurile când există un centru de simetrie a sarcinilor într-un monocristal dielectric,la aplicarea unui câmp electric dimensunile monocristalului cresc indiferent de sensul câmpului iar la aplicarea unor tensiuni mecanice se modifică doar dimensiunile geometrice (starea de polarizare electrică rămâne neschimbată).Materialele dielectrice cu aceste ultime proprietăţi se numesc electrostrictive. Cristalul de cuarţ este un bioxid de siliciu cristalizat trigonal-trapezoidal levogir sau dextrogir

Cuarţul (cunoscut şi sub denumirea ştiinţifică α-Cuarţ) este un mineral răspândit în scoarţa terestră, care are compoziţia chimică SiO2 cristalizând în sistemul trigonal.

Proprietăţi

În stare pură cuarţul este incolor, impurităţile din cristal determină culoarea mineralului. Cuarţul cristalizează frecvent în goluri existente în roci numite geode. Clivajul este inexistent în spărtură având o culoare sidefie, are valoarea 7 pe scara durităţii lui Mohs.Înainte de descoperirea proprietăţii sale piezoelectrice, cuarţul a fost utilizat ca piatră în bijuterii.Din punct de vedere optic el poate fi uşor confundat cu calcitul, de care se deosebeşte prin duritatea sa mai mare (7) valoarea refracţiei duble mai reduse şi nu reacţionează ca şi calcitul cu (HCl) acidul clorhidric.

Etimologie şi istoric

Cuarţul ca şi celelate cristale au fost în evul mediu denumirea minei, Georgius Agricola, a fost acela care a delimitat termenul la denumirea cristalelor. Originea denumirii nu este clară, unii presupun că ar provine din slava veche tvurdu = "dur" sau din germană (dialect) querch = "pitic" în germană literară = quarz în orice caz denumirea de cuarţ a fost acceptată pe plan internaţional.

Clasificare

După Strunz în Systematik, mineralul aparţine clasei oxizilor cu un raport metal/oxigen 1:2 numărul grupei - (Strunz-ID: 4/D.01-10). La grupa cuarţului aparţine şi (β-Cuarţ), Tridymit, Cristobalit, Coesit, Stishovit, Melanophlogite, Seifertit, Lechatelierite şi Opal.După sistematica lui Dana cuarţul este plasat în grupa silicaţilor (Dana-ID: 75.1.3.1).

Formare şi râspândire în natură

Cuarţul după feldspat este mineralul cel mai răspândit în scoarţa terestră. Cristalele se formează după răcirea soluţiilor bogate în SiO2 şi frecvent întâlnit în roci ca: Plutonit, Granite, Granitoide, Granodiorite, Tonalite, Quarz-Syenite, Quarz-Monzonite, Quarz-Diorite, minerale de gangă (steril) ca: Aplite ca şi din grupa vulcanitelor Rhyolithe, Dacite, Andesite, Quarz-Trachyte, Quarz-Latite. Un criteriu folosit în clasificarea rocilor este conţinutul în cuarţ. Cuarţul este frecvent mineral de gangă în filoanele de aur.La fel acest mineral este întâlnit în roci metamorfice ca Şisturi, Gneise. Datorită durităţii sale este răspândit şi în rocile sedimentare.