Efectele Toxice ale Dioxinelor

DIOXINE. INTRODUCERE

Termenul de „dioxine“ se referă la un grup de câteva sute de substanţe cu structură chimică şi proprietăţi biologice asemănătoare, care sunt un potenţial toxic şi cancerigen pentru om şi mediul înconjurător. Dioxinele sunt găsite în întreaga lume în mediu şi se acumulează în lanţul alimentar, în principal, în ţesutul gras de animale. Mai mult de 90% din expunerea umană este prin alimente, în special carne şi produse lactate, peşte şi crustacee. Multe autorităţi naţionale au programe pentru a monitoriza aprovizionarea cu alimente.

Dioxina este un compus organic, heterociclic, cu formula: C4H4O2. Acest compus are 2 izomeri: 1,2-dioxina şi 1,4-dioxina.

1,2-Dioxina sau orto-dioxina este instabilă datorită caracterului de peroxid.

Dioxinele sunt extrem de toxice şi pot cauza probleme de reproducere şi de dezvoltare, afectează sistemul imunitar, interferă cu hormonii.

Dioxinele (policloro dibenzo-para-dioxine -PCDD) şi furanii (policloro dibenzofurani –PCDF) posedă în structura chimică 2 inele aromatice legate prin unul sau doi atomi de oxigen şi 1-8 atomi de clor conform Figurii 1.10.

Termenul de izomeri se referǎ la compuşi cu aceeaşi formulǎ empiricǎ, iar cel de congeneri se referǎ la compuşi din aceeaşi serie, dar cu numǎr diferit de atomi de clor. Atomii de clor sunt substituenţi în structura de bază în 8 poziţii diferite, cel mai toxic fiind compusul cu poziţiile 2,3,7,8 ocupate de clor (2,3,7,8 tetraclorodibenzodioxinǎ -TCDD). Alături de compuşii policloruraţi, dioxinele şi furanii bromuraţi prezintă interes datorită efectelor lor adverse asupra omului şi mediului. Aditivii din benzina cu plumb şi agenţii retardanţi de flacără din materiale plastice sunt precursori ai dioxinelor şi furanilor bromuraţi /European Dioxin Inventory, vol I, 1999/.

Se cunosc 75 izomeri ai PCDD şi 135 ai PCDF.

Aceşti compuşi chimici se găsesc în general oriunde datorită multiplelor surse de producere, persistenţei în mediul înconjurător şi abilităţii de a fi transportate pe distanţe mari faţă de sursă.

Cea mai toxică şi cea mai studiată este 2,3,7,8 tetraclorodibenzo-p-dioxin (TCDD).

PCDD PCDF

Figura 1.10. Exemple de dioxine

2,3,7,8 TCDD se acumulează în organismele vii, om sau specii sălbatice, datorită proprietăţilor sale liofile. Este greu solubil în cea mai mare parte a solvenţilor şi foarte greu solubil în apǎ (12,5-19,2 ng/l) ceea ce face aproape imposibilă excreţia din orice organism viu, foarte stabil şi se poate descompune rapid numai la 7500C.

Dioxinele au distincţii dubioase de apartenenţă la "Dirty Dozen" - un grup de substanţe chimice periculoase, cunoscut sub numele de poluanţi organici persistenţi. Dioxinele sunt îngrijorătoare din cauza potenţialului lor extrem de toxic. Experimentele au arătat că afecteaza un număr de organe şi sisteme. Odată intrate în corp, dioxinele rezistă o lungă perioadă de timp, din cauză de stabilitate chimică şi de capacitatea lor de a fi absorbite de ţesutul adipos, în cazul în care acestea sunt apoi stocate în organism. Timpul lor de înjumătăţire în organism este estimat între şapte-unsprezece ani. În mediu, dioxinele tind să se acumuleze în lanţul alimentar.

Dioxinele alături de alţi compuşi organici persistenţi (POP), au fost subiectul Convenţiei de la Stockholm adoptată în 2005 şi care obligă pe semnatari să elimine unde este posibil şi să minimizeze unde nu este posibilă eliminarea tuturor surselor de dioxine (alături de alţi 12 din categoria POP).

Pentru a compara toxicitatea dioxinelor, s-a introdus termenul de factor echivalent de toxicitate (FET) /Ord.84/91/2002 specific fiecărui component al clasei. Prin convenţie s-a stabilitit că cel mai toxic compus din clasă, 2,3,7,8-TCDD, are valoarea FET egală cu 1,0, iar celelalte dioxine au FET egal cu acesta sau mai mic. Compuşii din clasa dioxinelor nu se găsesc singular ci numai în amestec şi pentru a exprima toxicitatea unui asemenea amestec se foloseşte echivalentul toxic (Toxic Equivalent Quotient-TEQ). Cu valorile FET pentru congeneri individuali în combinaţie cu concentraţia lor se calculează valoarea totală a toxicităţii exprimată în TEQ (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) /Van den Berg şi col, 1998/ după relaţia: