Fibre Naturale, Artificiale și Sintetice

Fibrele textile sunt cele mai utilizate de om pentru imbracaminte. Daca pâna la începutul acestui secol necesitatile de îmbracaminte erau satisfacute în totalitate de produsele naturale, la sfârsitul secolului, 70% din aceste necesitati vor fi satisfacute de fibrele chimice. O ramura mai recenta a fibrelor chimice care s-a dezvoltat în ultimi 40 de ani într-un ritm extraordinar o reprezinta fibrele sintetice. Acest fibre sunt rodul dezvoltari uneia dintre cele mai moderne ramuri ale chimiei: chimia polimerilor. Sintetizarea lor a fost posibila doar atunci când cercetarea a relevat caracteristicile necesare unui polimer fiabil: sa fie filiform (adica fara ramificari sau reticuli ai catenelor); sa aiba o masa moleculara potrivita, sa poata fi orientat si cristalizat; sa fie solubil în solventi sau sa se topeasca fara descompunere.

Tesaturile textile se caracterizeaza prin elasticitate, mladire si porozitate fina. Ele retin particulele suspensiei atat prin efectul de cermare cat si prin absorbtie. Au rezistenta mecanica redusa si se colmateaza usor. Sunt folosite ca suprafete filtrante intinse pe rame sau pe un support original si exceptional, in forma de pungi. Felul tesaturii, porozotatea, grosimea tesaturii, natura materialului tratarea ulterioara dau panzelor filtrate o mare varietate si adaptabilitate la conditiile de filtrare.

Procedeu de tratare cu polimeri prevede fixarea fibrelor în tesatura, cu ajutorul unor punti microscopice de masa plastica, unele de altele, pentru a le împiedica sa se deplaseze si sa se încâlceasca. Astfel desi nu se modifica structura solzoasa a fibrelor, aceste sunt împiedicate sa se miste una în raport cu cealalta. Avantajele sunt multiple: procedeu nu necesita tratarea prealabila a fibrei, structura si calitatile aceste fiind pastrate intacte, iar tratarea se aplica tesaturii sau chiar confectiilor finite, prin simpla înmuiere într-o solutie sau emulsie de polimeri. Pâna în prezent au fost testate mai multe tipuri de polimeri pentru aceasta operatie. Cei mai indicati sunt cei care contin grupari ce permit formarea de legaturi chimice între lanturile moleculare, constituind, dupa aplicare, punti de rasina insolubila, dar moale si elastica, fapt ce elimina pericolul ca stofa sa devina rigida.

Fibrele textile se impart in mai multe grupe :

- Fibre naturale ;

- Fibre artificiale ;

- Fibre sintetice .

Fibrele naturale

Fibrele naturale se impart in doua mari categorii :

- Fibre proteice naturale ;

- Fibre celulozice naturale .

Fibrele proteice naturale .

Parul de la animale (lâna, parul din blana animalelor) sunt fibre proteice. Acestea ard mai greu decât matasea. Flama este rapida, dar este dificil sa fie intretinuta arderea. Aceste fibre sunt constituite din catene macromoleculare cu structura de proteine. Cele mai importante fibre din aceasta grupa sunt : cele din matase naturala si lana.

Matasea naturala :

Matasea naturala este o fibra cu componenta proteica, obtinuta din gogosile (secretia) viermelui de matase si, în general, arde repede, cu o flacara medie ca intensitate, miroase asmenea parului sau unghiei arse. Cenusa este usor farâmicioasa. Matasea se stinge mai greu. Aceasta este puternic concurata de fibrele sintetice, ajungând în unele state sa fie înlocuita complet de fibrele sintetice. Industria matasii este dezvoltata în statele cu traditii în cresterea viermilor de matase (China, Italia, R.P.D. Coreeana si Coreea de Sud).

China - tara originala a matasii naturale, renumita prin matasea si adevaratele opere de arta obtinute din matasea naturala. Centrele sunt concentrate în China de Est si Sud-Est, renumit fiind centrul Shandong, L'Eshan, Anayang, Gaipeng, Luda, Qingadao. Alte tari producatoare de matase:

- Italia, cu centrele Padova, Como, Florenta;

- Franta, cu vestitul centru Lyon, prelucrând matasea din import;

- SUA, cu New York, New Jersey.

Un eveniment important l-a constituit introducerea în Europa a matasei din China, fapt care a generat ideea de a se încerca imitarea ei pe cale artificiala, idee ce a fost realizata industrial la sfârsitul secolului al XIX-lea de catre Hilaire de Chardonet. Acesta a patentat în 1885 procedeul de producere a matasii ce-i poarta numele, prin filtrarea nitrocelulozei urmata de denitrare.