Hidratul de Metan

1. Hidratul de metan

1.1. Cum se formeaza hidratul de metan

Metanul este rezultatul actiunii bacteriilor anaerobe asupra organismelor moarte. In procesul metabolic de hranire, aceste bacterii descompun substantele organice in molecule cat mai mici, retin o parte din carbon si elimina gaz metan. Procesul are loc in stratul superficial al Terrei, numit litosfera, adica la adancimi de cel mult 2.000 de metri.

Pe de alta parte, bacteriile anaerobe nu pot trai in prezenta oxigenului si, din acest motiv, fenomenul are loc la macar 200 de metri adancime. In zonele unde se intrunesc conditiile de inghetare instantanee a apei, se formeaza structuri sferice din 20 sau 24 de molecule de apa care prind in interior molecule de gaz metan. Cele doua substante nu reactioneaza chimic. Pe fundul oceanelor, gazul metan poate veni de la adancimi mari si, fiind foarte presurizat, ingheata imediat apa din jur, chiar daca temperatura este de peste 0˚ C. Un cub de hidrat de metan cu latura de zece centimentri contine 168 de litri de metan captiv! Hidratii de metan , ingropati adanc pe fundul oceanului si in permafrostul din Alaska, pot fi urmatoarea sursa de energie importanta pentru civilizatie, numai daca, nu sunt perturbati sau influentati negativ (acestia avand consecinte violente fata de mediu, chiar pana la incalzirea globala). Cel mai mare rezervor de carbon si singurul de pe planeta –de 10 trilioane de tone- se afla ingropat permanent in oceanele cele mai adanci, sub compozitia a misteriosi hidranti de metan , ce se formeaza sub aspect de gheata, atunci cand gazul inflamabil de metan intalneste temperaturi scazute si conditii de presiune mari.Hidratii de metan pot sa raspunda violent la perturbarile de temperatura si presiune. Hidratii de metan sunt acei compusi chimici, care se formeaza din apa si metan (principalul component al gazelor naturale), sub o presiune mare si la temperaturi scazute.

Acesti compusi organici cristalini, care seamana mult cu apa inghetata, se afla in mari cantitati pe fundurile oceanelor si in permafrostul din Alaska. Imaginea alaturata arata exact depozitele de hidrati de metan. Pot reprezenta cea mai mare sursa de energie pe viitor, daca sunt extrasi in siguranta. Aproximativ 10 trilioane de tone de carbon se afla in compusi sub forma de gheata atunci cand metanul inflamabil este supus frigului si unor conditii de inalta presiune. Daca sunt perturbati, acestia pot exploda violent sau elibera mari cantitati de metan in atmosfera – un gaz de sera de 20 de ori mai puternic decat dioxidul de carbon. Unul dintre obstacolele majore in ceea ce priveste exploatarea, sunt costurile, care sunt inestimabil enorme. Fiindca metanul este un gaz de sera, eliberarea unei mici cantitati din totalul depozitelor ale acestuia in atmosfera ar putea deveni o catastrofa. In prezent, extragerea si procesarea lor este de 6 ori mai scumpa decat extragerea traditionala a uleiului si a gazului, dar Departamentul Energetic al SUA cheltuie bani pentru tehnologii avansate care ar putea fi mai ieftine. Acest fapt ii nelinisteste pe ecologisti. Omul de stiinta, Jeremy Leggett afirma: "Daca ne gandim sa ardem hidratii de metan inseamna de fapt sa deschidem cutia Pandorei, stiind ca aceasta este ucigasa si probabil ca iminenta genocidului se ascunde in spatele ei." Prin eliberarea hidratilor de metan in atmosfera s-ar schimba directiile curentilor calzi sau reci ai oceanelor sau s-ar produce o incalzire globala semnificativa. Aceasta eliberare se poate produce si natural, nu numai prin interventia omului, prin alunecarea unor straturi continentale inspre adancurile oceanelor, perturband straturile compacte de sedimente ce acopera hidratii de metan. In cazul cutremurelor de mare intensitate, acest fapt este posibil.

In cazul in care acesti hidrati ar ajunge in atmosfera, ar precipita timp de 10-20 de ani, actionand ca un eficient gaz de sera, adica ar impiedica razele solare sa ajunga pe Pamant,

deci in mari cantitati, ar produce mari schimbari climatice. In plus, metanul are capacitatea de a stoca razele de 10 ori mai mare deat a bioxidului de carbon (CO2), cel mai notoriu gaz de sera.