Lavanda

Lavanda

1. Istoric:

Levantica este o planta de origine mediteraneana; in prezent cel mai important centru de cultura este zona alpina din Franta, tara care produce 90% din uleiul eteric de levantica din lume. ( 1 )

2. Morfologia plantei :

Levantica este o planta perena, semiarbust, cu radacina lignificata, tulpimna ramificata, inalta de 30-70 cm, de forma globuloasa. Ramificatiile care prezinta inflorescente sunt lungi de 30-40 cm si au frunze doar in partea inferioara.

Frunzele au initial culoarea argintie, devenind pe parcursul dezvoltarii plantei verzui.

Inflorescentele au forma lunga, de 3-8 cm, de culoare violete-albastre; levantica infloreste in lunile iunie-iulie. Fructul este o nucula cu 4 seminte mici, de culoare bruna. ( 1 )

3. Etimologie :

Sursa denumirii este cuvântul latin ,,lavare” (a spăla) care se referă la utilizarea levănţicăi în uleiurile de baie. Cele mai multe limbi europene şi non-europene denumesc levănţica după sursa latină: ,,Lavendel” în germană, ,,lavanda” în spaniolă, ,,lavandina” în letonă, ,,levanţică” în română, ,,lavendin” în slovenă, ,,levandula” în slovacă, ,,laventeli” în finlandeză, ,,lavandula” în bulgară, ,,levanta” în greacă, ,,lavanta cicegi” în turcă şi ,,lavender” în ebraică.

Alte nume: khuzama (Arabic), hoosan (în armeană), xeun yi cao (în mandarină), levendula (în ungară), lavandel (norvegiană), rabandin (koreană), rabenda (japoneză), lavendel (suedeză), alfazema (portugheză), hoa oi huong (vietnameză). ( 1 )

4. Generalităţi:

- Denumire ştiinţifică: Lavendula (L) angustifolia (Levănţică), L. stoechas (lavanda franceză), L. latifolia (lavanda spic), L. dentate, L. viridis, L. multifada (lavanda cu frunze tip ferigă), L. vera, L. officinalis şi mulţi alţi hibrizi cum este cazul Lavandin.

- Denumiri populare: aspic, lavand, levănţica de grădina, levănţica de pădure, livant, livănţica, livan, spichinel, spichinat.

Face parte din familia Labiatae, alături de rozmarin, mentă, oregano.

Multe surse consideră zona Mediteraneană, Grecia, Franţa, Spania şi Coasta de Nord a Africii, ca fiind habitatul iniţial al lavandei, dar sunt specialişti care includ şi India.

Lavanda (Fig. 1) a fost utilizată iniţial de către fenicieni, egipteni şi arabi ca parfum şi pentru mumificări, apoi a fost folosită de către romani pentru aromatizarea apei de baie, care au dus-o în Anglia pe măsură ce s-au extins spre nord pentru a cuceri. A fost una din plantele aduse de către colonişti în America odată cu alte specii de plante pentru a se simţi în această nouă lume ca acasă. ( 3 )

Este folosită în buchetele de nuntă se consideră că aduce noroc mirilor. Francezii o folosesc nu numai în parfumerie şi în medicină (uleiul volatil), dar şi în scopuri culinare. Fiind un membru al familiei plantelor mentolate, florile uscate pot fi folosite sub formă de potpourri pentru a masca mirosurile neplăcute. ( 1 )

In tradiţia populară: uleiul este întrebuinţat în industria parfumurilor şi săpunurilor de toaletă. Tulpinile florifere se puneau între haine contra moliilor şi a le conferi un miros frumos. Se mai întrebuinţa ca stimulent, antispasmodic, tonic şi la combaterea bolilor aparatului respirator.

Plămădeala cu un pumn de flori într-un litru de rachiu de drojdie tare, ţinută două săptămâni şi apoi strecurată, se punea în comprese, ca să aline durerile din căzături şi vânătăile, să vindece rănile şi arsurile, precum şi contra căderii părului.

Câteva picături de ulei de levănţica se puneau în vasele în care se adăpau animalele, pentru pofta de mâncare.

- Descrierea plantei şi cultivare:

Lavanda, numită ştiinţific Lavandula angustifolia, cunoscută de noi şi sub numele de Levănţică, este un semiarbust peren sau cultivat, cu frunze cenuşii-verzui şi păroase, flori albastre-violet, ce înfloreşte în lunile iunie-august, iar dacă îi merge bine, şi în septembrie-octombrie. Fructele sunt bobiţe ovoide, lucioase, brune, grupate câte 4.

Fig. 1. Lavandă

Poate atinge înălţimi de 30-100 cm, datorită florilor înalte. Frunzele sunt subţiri şi ascuţite, de culoare verde-argintie şi foarte parfumate. În primul an de viaţă tulpinile sunt verzi, apoi devin lemnoase.

Florile levănţicăi apar în iulie-august. Culoarea lor variază în funcţie de specie, dar cea mai comună varietate are flori albastre. Florile sunt foarte parfumate. Lavandulae flos – flori uscate desprinse de pe pedunculii inflorescenţelor, de culoare albastru-violet. Florile au bractee ovate, brune, membranoase, caliciul cilindric, păros şi glandulos, cu peri glandulari unicelulari sau 8-12 celulari, au 4-6 mm lungime şi diametrul de 3-4 mm; de culoare violet cenuşiu cu 10-15 nervuri paralele, cu 5 dinţi mici dintre care doi mai dezvoltaţi. Corola bilabiată, de 5-8 mm lungime, de culoare albastră-violetă, pubescentă şi glanduloasă, cu tubul aproape drept. Labiul superior este bilobat, cel inferior trilobat cu lobii obtuzi. Mirosul este plăcut, aromat, iar gustul uşor amărui

Levănţica se simte cel mai bine în soluri cu nicip şi calcar. Are nevoie de spaţii deschise pentru a se dezvolta şi de mult soare. ( 3 )

- Descrierea condimentului

Levănţica are un miros parfumat, foarte puternic. Frunzele au gust amărui, mai puternic decât al florilor.

- Utilizări culinare

Pentru a usca florile, ele trebuiesc culese exact înainte să se deschidă. Frunzele pot fi recoltate oricând. Levănţica este folosită la parfumarea oţeturilor şi uleiurilor şi la prepararea amestecurilor de ierburi aromate. Frunzele aromate şi amărui sunt folosite şi la asezonarea diferitelor mâncăruri europene.