Metode de Determinare a Protoxidului de Azot și Metanului

CAPITOLUL I

I.1 INTRODUCERE

Protocolul de la Kyoto este un acord international in care s-au stabilit obiective obligatorii pentru 37 de ţări industrializate şi al Comunităţii Europene pentru reducerea gazelor cu efect de seră (GES).

Protocolul de la Kyoto obliga tarile semnatare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu cel putin 5% sub nivelul emisiilor din 1990, in perioada 2008-2012, iar Uniunea Europeana s-a angajat sa reduca un procent de 8%.

Protocolul de la Kyoto, este conceput pentru a ajuta ţările în adaptarea la efectele negative ale schimbărilor climatice. Aceasta facilitează dezvoltarea şi utilizarea unor tehnici care pot ajuta creşte capacitatea de adaptare la efectele schimbărilor climatice.

Reducerile se refera la trei dintre cele mai importante gaze: dioxid de carbon (CO2), metan (CH4) si oxizi de azot (N2O) - care se vor masura comparativ cu anul de baza 1990 (cu exceptia unora dintre tarile cu economie in tranzitie, intre care si Romania, care are an de baza 1989.

Recunoscând problema potenţialei schimbări a climei globale, Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) au instituit in 1988 Grupul interguvernamental de experţi asupra schimbării climatice (IPCC). Acesta este deschis tuturor membrilor Naţiunilor Unite şi WMO.

Rolul IPCC-lui este de a evalua în mod comprehensiv, obiectiv, deschis şi transparent informaţia ştiinţifică relevantă pentru conştientizarea bazei ştiinţifice a riscului schimbării climatice provocat de omenire, impactele şi opţiunile potenţiale pentru adaptare şi reducere a acestora. IPCC-ul nu efectuează cercetări ştiinţifice şi nici nu monitorizează datele asupra schimbărilor climatice sau alte date relevante. Evaluările sale se bazează în special pe literatura ştiinţifică şi/sau tehnică în acest domeniu”.

În 1992 Romania a semnat Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice (UNFCCC), ratificata prin Legea nr. 24/1994 , angajandu-se sa acţioneze pentru stabilizarea concentratiilor gazelor cu efect de sera in atmosfera la un nivel care sa impiedice perturbarea antropica a sistemului climatic. De asemenea, Romania a semnat Protocolul de la Kyoto în 1999. Valoarea angajamentului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera asumat de Romania pentru perioada 2008 - 2012 este de 8%, considerand nivelul emisiilor din anul 1989 drept nivel de referinţa.

Începand cu anul 2002, Romania transmite anual Secretariatului UNFCCC, Inventarul naţional al emisiilor de gaze cu efect de sera, realizat conform metodologiei IPCC, utilizand formatul de raportare comun tuturor ţarilor (CRF Reporter). Conform obligatiilor asumate la nivel international, ultimul inventar naţional al Romaniei a fost transmis în anul 2009 şi contine estimarile emisiilor de gaze cu efect de sera pentru perioada 1989 - 2007. Emisiile totale de gaze cu efect de sera (excluzand contributia sectorului Folosinta Terenurilor, Schimbarea Folosintei Terenurilor şi Silvicultura) au scazut în anul 2007 cu 44,83% comparativ cu nivelul emisiilor din anul 1989.[1]

I.2 Generalitati privind gazele cu efect de sera

Schimbările climatice reprezintă o schimbare în distribuţia statistică meteorologica pe perioade de timp, care variaza de la zeci de ani la milioane de ani. Aceasta poate fi o schimbare medie meteorologica sau o schimbare în distribuţia evenimentelor meteorologice în jurul unei medii (de exemplu, mai multe sau mai putine evenimente meteorologice). Schimbările climatice pot fi limitate la o anumită regiune, sau pot apare pe toata planeta.

In contextul politicii de mediu, schimbările climatice, se referă de obicei la schimbările climatice moderne.

Cauzele schimbarilor climatice:

-Placile tectonice

-Variaţia solară

-Variatiile orbitale

-Eruptii vulcanice

-Influentele umane

Factorii antropici reprezinta activităţile umane care schimba mediul înconjurător.

Dintre factorii antropici, cea mai periculoasă este creşterea nivelului de CO2 datorat emisiilor provenite de la arderea combustibililor fosili, urmat de aerosoli (pulberi în suspensie în atmosferă) şi fabricarea cimentului. Alţi factori, inclusiv de utilizare a terenurilor, epuizarea stratului de ozon, agricultura, animalele şi defrişarea, sunt, de asemenea, motiv de ingrijorare, aceşti factori putand avea influenta separate sau în combinaţie cu alţi factori. [2]

Gazele cu efect de sera

Protocolul de la Kyoto nominalizează gazele cu efect de seră ca fiind: dioxidul de carbon, rezultat din arderea combustibilului fosil si defrisari, metanul, eliberat de pe plantatiile de orez si locurile de depozitare a gunoaielor, precum si produse rezultate din arderi si diferiti compusi chimici industriali, protoxidul de azot si hidroflorocarburile - HFCS, perflorocarburile – PFCS şi hexafluorurile de sulf - SF6.

Dezvoltarea industriei a determinat creşterea nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră: cu aproximativ 30% în cazul CO2, şi 15% în cazul N2O. Depăşirea nivelului optim de emisie, la care se adaugă emisiile din surse antropice ale compuşilor organici fluorocloruraţi (CFC -clorofluorocarburi), au ca efect modificări climatice: creşterea temperaturii terestre, schimbarea regimului pluviometric şi a nivelului de radiaţie la suprafaţa solului, fenomene care produc perturbări în funcţionarea şi dezvoltarea ecosistemelor.

Chiar si intr-o zi de iarna rece, se arata, statul intr-o sera poate fi foarte placut daca afara soarele straluceste. Peretii de sticla ai serei ingaduie patrunderea razelor solare inauntru dar nu permit iesirea integrala a caldurii formate in exterior. Pamantul este similar unei sere, combinatia de gaze care formeaxa atmosfera terestra actioneaza ca un paravan de sticla, lasand sa intre razele solare inauntru dar nepermitand iesirea in spatiu in totalitate a caldurii astfel formate. S-a mai aratat ca stabilirea cantitatii gazelor de sera care contribuie in mare la incalzirea globala poate fi o sarcina dificila.