O Mică Istorie a Poluării și a Organizațiilor Antipoluare

O mică istorie a poluării şi a organizaţiilor antipoluare

Este interesant de remarcat că atitudinea oamenilor fată de mediu nu s-a schimbat semnificativ de-a lungul existentei umanitătii. O multime de documente atestă exploatarea iratională a pădurilor (Grecia, China), degradarea solurilor, distrugerea unor specii (eroii din Mahabharata ard o pădure intreagă cu animalele din ea cu tot). Diferenta intre noi şi strămosii nostrii este legată de capacitătile noastre sporite atit de a distruge cat şi de a ingriji mediul. De-a lungul timpului prin ocuparea extensivă a planetei calitatea aerului şi a apei s-a degradat, grosimea stratului de ozon a scăzut, punand intr-o stare critică intreaga planetă. Toate acestea au dus la cresterea ingrijorării legate de deteriorarea mediului.

Primii vizionari care au tras semnalul de alarmă legat de degradarea mediului inconjurător au fost oamenii de stiintă din secolul XIX care, confruntati cu urbanizarea şi industrializarea galopantă au incercat să stopeze actiunile destructive şi să educe oamenii în domeniul stiintelor naturale şi a protectiei mediului.

Din punct de vedere istoric conceptul de protectie a naturii a apărut prima oară la mijlocul secolului XIX la biologi (Humbold, Darwin, Wallace) şi la romantici (Wordsworth, Emerson, Thoreau).

Prima societate de protectie a naturii atestata a fost fondată în Anglia în 1865 sub numele Commons, Open Spaces and Footpath Preservation Society iar prima lege antipoluare – Alkali Law a fost dată de parlamentul britanic în 1863. In 1864 Congresul Statelor Unite hotărăste că Valea Yosemite să devină o zonă recreatională iar în 1872 se stabileste primul parc national la Yellowstone.

Prima jumatate a secolului XX

Continuă distrugerile ecologice cauzate de dezvoltarea extensivă a agriculturii care a dus la degradarea solurilor (SUA). Apare în SUA în 1935 Oficiul de conservare a solului care avea ca rol prevederea eroziunii acelerate. Dupa 1945 se infiintează primele organizaţii internationale care se preocupă şi de problemele mediului inconjurător:

1945 – ONU (Organizaţia Natiunilor Unite )

1945 – FAO (Food and Agricultural Organisation)

1956 – Uniunea Internatională pentru conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale

1961 – World Wildlife Found

Anii 1960 – 1980

Anii 60 au fost marcati de impactul tehnologiilor de război (incluzand şi tehnologia nucleară) asupra mediului şi de utilizarea produselor chimice devastatoare. Generatiile anilor 60 s-au format în contextul miscărilor pacifiste şi a unor miscări de protectie a mediului precum Campania pentru dezarmare nucleară, Miscarea pentru drepturi civile (SUA) Apar primele organizaţii nonguvernamentale (NGO) implicate în protectia mediului (Sierre Club).

Are loc prima celebrare a Zilei Pămantului (Earth Day) 21 martie 1970 cand au loc mitinguri în toată America cu implicarea oficialitătilor şi cu fonduri federale. Incepand din anul 1970 Ziua Pămantului a devenit o zi internatională.

In anii 70, miscarea ecologică s-a dezvoltat în continuare, ajungandu-se la creerea organizaţiilor Greenpeace şi Friends of the Earth.

In anii 80 se conturează primele propuneri legate de dezvoltarea durabilă ca urmare a aparitiei unor accidente de mediu extrem de grave. Devine tot mai clar că trebuie stabilite bariere în calea potentialului destructiv al unor descoperiri stiintifice.

In 1984 are loc un tragic accident în Bhopal (oras din India Centrală), unde o fabrică de pseticide a companiei americane Union Carbid a explodat. Au fost inregistrati mii de morti iar impactul asupra mediului a putut fi simtit şi 15 ani mai tarziu. In 1986 a explodat un reactor nuclear al centralei nuclearo-electrice de la Cernobal, Ucraina, fostă Uniune Sovietică. S-au inregistrat peste 100000 morti şi imense degradări ale mediului. În 1987 a fost confirmată pentru prima dată existenta unei găuri în stratul de ozon.

Anii 1990

În 1991 are loc Războiul din Golf care duce la mari pierderi de vieti omenesti şi catastrofe ecologice.

În 1993, Summitul de la Rio al Natiunilor Unite dezbate criza contemporană şi mai ales impactul ei asupra mediului. Se angajează primul plan de actiune globală Agenda 21. în capitolul 36 al Agendei 21 se afirmă rolul cheie al educatiei ecologice.

La 6 ani după Summitul de la Rio, cu tot entuziamul care a dus la adoptarea Agendei 21, ea este în cea mai mare parte un esec. Au fost depuse eforturi mari de către unele state, organizaţii sau corporatii. Opinia publică este saturată cu informatii legate de mediu (in general în tările occidentale) dar mobilizarea în jurul cauzei a scăzut. Actiunile pentru mediu par a fi în retragere peste tot cu exceptia Peninsulei Scandinave.

Ca rezultat al Conferintei de la Rio a apărut GEF (Global Environment Facility) care reprezintă un mecanism de finantare ale unor proiecte legate de mediu şi dezvoltare în diferite părti ale lumii. Finantatorii GEF sunt Banca Mondială, UNDP (Programul natiunilor unite pentru dezvoltare) şi UNEP (Programmul natiunilor unite pentru mediu).

UNEP contribuie cu experientă stiintifică şi selectează ariile proiectelor GEF, UNDP face legătura intre mediu şi dezvoltare, Banca Mondială este responsabilă de proiectele de investitii.

Directiile în care actionează GEF sunt:

- reducerea efectului de incălzire globală

- protectia biodiversitatii

- protectia apelor internationale

- reducerea efectului de epuizare a ozonului

Poluarea atmosferică

Poluarea atmosferică reprezintă contaminarea atmosferei cu deseuri gazoase, lichide sau solide sau cu produse care pot periclita sănătatea oamenilor, a animalelor şi a plantelor.

Cauzele poluării atmosferice şi principalii poluanţi

In fiecare an dezvoltarea industriei generează miliarde de tone de materiale poluante care sunt eliberate în atmosferă

Poluanţii primari sunt emanati direct în atmosferă, de exemplu dioxidul de sulf, particulele de funingine şi oxizii de azot. Poluanţii secundari sunt produsi prin reactii intre poluanţii primari.

Principalii poluanţi:

Monoxidul de carbon (CO).Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie contin carbon sub formă de combinatii chimice, care se oxidează, transformandu-se în gaz carbonic (CO2) sau în oxid de carbon (CO) dacă combustia este incompletă.

Monoxidul de carbon se formează în mod natural în metabolismul microorganismelor şi în cel al anumitor plante; este un compus al gazului natural. El se răspandeste în atmosferă sau se formează în stratosferă sub efectul razelor UV.

67% din CO provine de la vehicule, combustia nefiind completă decat dacă motoarele merg în plină viteză.

Monoxidul de carbon este un găz toxic pentru oameni şi animale. El pătrunde în organism prin plămani şi blochează fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei (HbCO): puterea sa de fixare este de 240 de ori mai importanta decat cel al oxigenului. Nivelul de otrăvire depinde de saturatia sangvină, de cantitatea de CO din aer şi de volumul respirat.

Gazul carbonic (CO2), cel mai important din ciclul carbonului, in cantitati mici este inofensiv şi aduce Carbonul necesar fotosintezei. CO2, sub formă de vapori de apă, lasă să treacă undele scurte ale radiatiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pămantului, ceea ce provoacă o reancălzire a aerului, efectul de sera. Pe Venus, intr-o atmosferă foarte bogata în CO2, temperatura atinge 470° C.

Clorofluorocarbonatii (CFC) au fost dezvoltati de USA în anii 1920 pentru a inlocui amoniacul şi dioxidul de sulf ca gaz de răcire Au fost dezvoltati ca să acopere cererea de gaze de racire, inerte chimic, necorozive şi netoxice.

In principal au fost utilizate patru tipuri de CFC (CFC-11, CFC-12, CFC-22, CFC-113). Compania care i-a produs initial a fost compania Du Pont. Mai tirziu cererea de CFC a crescut foarte mult fiind utilizati în sistemele de aer conditionat, sprayurile cu aerosoli, stergerea echipamentelor electronice. Productia de CFC a crescut continuu în SUA şi Europa până în anii 1980. Se estimează că 85% din productia totală de CFC-11 şi CFC-12 a scăpat în atmosferă. Desi emisiile de CFC sunt mai puternice în tările dezvoltate, datorită difuziei atmosferice toată planeta este afectată la fel. Datorită inertiei chimice a CFC practic toată masa de CFC va reactiona numai cu ozonul din stratosferă.

Plumbul (Pb) şi compusii săi sunt adăugati la petrol pentru a obtine combustibili.Cea mai mare parte din aceste substante nu sunt arse complet şi sunt eliberate în atmosferă prin tevile de esapament ale masinilor. Plumbul este eliberat în atmosferă atat în timpul proceselor industriale cat şi prin folosirea pesticidelor şi insecticidelor. Creierul şi sistemul nervos sunt grav afectate, ducand la aparitia unor deviatii de comportament şi pierderi ale memoriei.