Extras din referat
Despre vitamina C
Termenul este derivat din combinatia a doua cuvinte: vital si amine. Vitaminele sînt molecule organice (continînd carbon) care functioneaza în principal ca niste catalizatori ai reactiilor din organism. Catalizatorii sînt substante care permit unei reactii chimice sa se desfasoare cu mai putina energie si în mai putin timp decît în conditii obisnuite. Daca acesti catalizatori lipsesc, asa cum se întîmpla în cazul avitaminozei, functiile normale ale organismului pot ceda si face individul sensibil la boala.
Organismul are nevoie de Vitamine în cantitati minuscule, de cele mai multe ori cîteva sutimi de gram, pe care si le procura din trei surse: alimente, bauturi si corpul uman (vitamina K este eliberata de bacteriile intestinale, iar vitamina D se produce cu ajutorul iradierii pielii cu ultraviolete).
Vitaminele sînt solubile în apa sau grasimi. Cele solubile în grasimi sînt vitaminele A, D, E, K si se acumuleaza în zonele corpului unde exista depozite de lipide si în ficat. Atunci cînd sînt luate în cantitati mari, vitaminele solubile în grasimi pot provoca intoxicatii. Vitaminele solubile în apa sînt B si C.
Vitamina C este un nutrient esenţial vieţii, solubil în apă, implicat în producţia de glucocorticosteroizi şi de anumiţi neurotransmiţători (substanţe care permit transmisia influxului nervos), în metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic şi al anumitor aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi şi a nitrozaminelor, în reacţii imunologice, care facilitează absorbţia fierului la nivelul tubului digestiv.
Descoperire şi istorie
Nevoia de a include plante proaspete sau carne crudă în alimentaţie pentru a preveni bolile a fost cunoscută încă din antichitate. Popoarele native care trăiau în zonele marginale au adăugat aceasta în ştiinţa medicinei lor. De exemplu, infuzia de ace de molid era utilizată în zonele temperate, sau de frunze ale copacilor rezistenţi la secetă din zonele deşertice. În 1536, exploratorul francez Jacques Cartier, studiind fluviul Sf. Laurenţiu, a folosit cunoştinţele localnicilor pentru a salva vieţile echipajului său, care murea de scorbut. A fiert ace de tuia pentru a face ceai, care, s-a dovedit mai târziu, conţinea 50 mg de vitamina C la 100 grame.
De-a lungul istoriei, beneficiile plantelor folosite ca aliment pentru supravieţuirea din asedii şi voiaje lungi a fost recomandată de multe autorităţi luminate. John Woodall, primul chirurg numit al Companiei Britanice Indiile de Est, recomanda folosirea de suc de lămâie ca aliment ce previne şi vindecă scorbutul în cartea sa "The Surgeon's Mate" din 1617. Scriitorul olandez Johann Bachstrom din Leyden, în 1734, a opinat că "scorbutul este datorat doar unei abstinenţe totale de la alimente vegetale proaspete şi legume; care este şi cauza primară a acestei boli."
Fructele citrice au fost una dintre primele surse de vitamina C disponibile pentru chirurgii navelor maritime.
Prima încercare de a crea o bază ştiinţifică pentru cauza scorbutlui a fost făcută de un chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, James Lind. În timp ce se afla pe mare în mai 1747, Lind a aprovizionat câţiva membri ai echipajului cu două portocale şi o lămâie pe zi, în adiţie faţă de raţia zilnică, în timp ce ceilalţi au continuat cu cidru, oţet sau apă de mare, pe lângă raţiile lor normale. În istoria ştiinţei, acesta este considerat a fi primul experiment controlat, când s-au comparat rezultatele a două populaţii cu un factor aplicat doar uneia, restul fiind identici. Rezultatele arătau fără îndoială că fructele citrice preveneau boala. Lind şi-a transcris munca sa în cuvinte, iar în 1753, a publicat-o în Tratat asupra Scorbutului.
Abia în 1795 Marina Britanică au adoptat lămâile sau lămâile verzi ca elemente standard pe mare. Căpitanul James Cook demonstrase şi dovedise principiul avantajelor alimentelor proaspete şi conservate, precum varza acră, prin călătoria sa şi a echipajului său până în Hawaii şi mai departe fără ca să piardă nici un om din cauza scorbutului. Pentru aceasta, i-a fost prezentată o medalie de către Amiralitatea Britanică. Deci Marina era la curent cu acest principiu. Costul aprovizionării navelor cu fructe proaspete era probabil factorul care cauzase întârzierea punerii în aplicare. Luxurile şi proviziile nestandard care nu erau furnizate de Amiralitate erau procurate de către căpitani.
Numele de "antiscorbutic" era folosit în secolele XVIII şi XIX ca termen general pentru acele alimente care preveneau scorbutul, deşi nu se înţelegea motivul pentru care se întâmpla aşa. Acestea includeau lămâile, lămâile verzi şi portocalele.
În 1907, Axel Holst şi Theodor Frølich, doi biochimişti norvegieni, care studiau beriberi
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sinteza Vitaminei C.doc