Sulfuri, sulfosaruri și compuși similari

1. Notiuni introductive.

Mineralele sunt, din punct de vedere chimic, substaţe naturale solide, mai rar fluide, alcătuite din unul sau mai multe elemente chimice. În natură nu există minerale absolut omogene chimic. Sunt foarte rare cazurile în care un mineral poate fi considerat ”un mediu omogen”.

Din punct de vedere mineralogic-petrografic mineralele sunt definite ca părţi componente ale rocilor şi minereurilor, care se deosebesc între ele prin compoziţie chimică şi proprietaţi fizice. Astfel, mineralele reprezintă materialul elementar, dar esenţial, din care sunt alcătuite rocile şi minereurile scoarţei terestre şi ale unor corpuri extraterestre pe care omul le-a studiat şi analizat practic, cum ar fi meteoriţii şi Luna.

Mineralele sunt parţi constitutive ale rocilor şi se deosebesc între ele prin compoziţia lor chimica şi prin proprietaţile lor fizice. Mineralele reprezintă substaţe naturale, anorganice, solide şi lichide, omogene din punct de vedere fiziochimic care se formează în scoarţa terestră şi fac parte integrantă din ea.

În ceea ce priveşte denumirea mineralelor, unele nume sunt foarte vechi, din antichitatea greacă, latină sau arabă, iar alte nume sunt date din mineritul din evul mediu şi în special din mineritul german. Denumirile altor minerale provin de la numele unor învaţaţi, minerale cum ar fi wernerit, hauyn, goethit. Multe minerale sunt denumite dupa localitaţile sau ţinuturile unde au fost descoperite(vezuvian de la Vezuviu, aragonit de la Aragon). Alte minerale îşi derivă numele din caracteristicile lor chimice şi fizice: polihalit, sfen, ortoclaz, albit.

Un mineral este caracterizat prin proprietaţi fizice omogene, astfel încât un fragment detaşat dintr-un mineral va avea aceleaşi proprietăţi fizice cu mineralul din care a fost detasat. Totuşi aceste proprietaţi pot varia dupa o direcţie in cristal. Spre exemplu, un mineral poate fi mai dur pe o faţa decât pe alta, dar această diferenţiere va fi aceeaşi pentru toate fragmentele detaşate din mineralul respectiv.

Fiecare mineral are compoziţie chimică caracteristică ce poate varia in interior în anumite limite, dar ea ramâne totdeauna precis şi clar definite.

Mineralogia sistematică reprezintă ramura mineralogiei care are ca obiect de studiu clasificarea şi descrierea caracteristicilor comune ale diferitelor categorii de minerale.

Unitatea fundamentală în mineralogie este mineralul considerat specie. Numărul total de minerale depinde de modul în care acestea sunt definite, dar se consideră că în natura sunt aproximativ 2500-3000 de minerale. Dacă se iau în considerare şi varietăţile fiecărui mineral se ajunge însă la 10000-12000 de varietăţi mineralogice.

Criteriile care pot fi utilizate în clasificarea mineralelor sunt geneza, compoziţia chimică şi structura atomică internă. Criteriul genetic, utilizat în biologie, nu este convenabil în clasificarea mineralelor deoarece minerale total diferite chimic şi structural se pot forma în acelaşi timp şi în acelaşi mod. Pe de altă parte acelaşi mineral se poate forma în condiţii şi prin procese total diferite. Din acest motiv clasificarea mineralelor combină criteriul compoziţiei chimice cu cel structural. Din acest punct de vedere mineralele sunt împărţite în 8 diviziuni majore, considerate clase mineralogice:

1. Elemente native;

2. Sulfuri şi sulfosăruri;

3. Oxizi şi hidroxizi;

4. Halogenuri;

5. Carbonaţi, nitraţi, boraţi, iodaţi;

6. Sulfaţi, cromaţi, molibdaţi, wolframaţi;

7. Fosfaţi, arseniaţi, vanadaţi;

8. Silicaţi.

2. Sulfuri, sulfosăruri şi compuşi similari.

Această clasă înglobează pe lângă sulfuri şi sulfosăruri şi combinaţii asemănătoare: seleniuri, telururi, arseniuri, antimoniuri şi oxisulfuri. Aceşti compuşi reprezintă un numar mare de minerale, importante din punct de vedere industrial şi au un rol important în compunerea a numeroase zăcăminte de substanţe minerale utile