Bioremedierea Exsitu

Noțiuni introductive

Pornind de la activităţile degradative ale microorganismelor au fost elaborate numeroase tehnologii de depoluare, care sunt cuprinse generic în termenul de bioremediere (Alexander, 1994). O definiţie a bioremedierii dată de Henis, 1994, consideră că orice compus chimic a cărei acumulare în natură devine periculoasă pentru mediu poate fi considerat drept poluant, iar înlăturarea lui cu ajutorul microorganismelor poate fi considerată bioremediere.

Cercetările în domeniul ştiinţei solului şi în particular al biologiei solului, în vederea înţelegerii proceselor biologice fundamentale care se petrec în sol, au cunoscut în secolul XX o adevărată explozie [3].

La începutul secolului trecut, cercetările de microbiologia solului erau orientate spre îmbunătăţirea fertilităţii solului şi creşterii producţiei agricole [3]

Până în anii 50, s-au studiat diferite tipuri de microorganisme, cum sunt cele fixatoare de azot, nitrificatori, sulfooxidatoare etc, relaţiile dintre acestea şi mineralele solului, precum şi relaţia cu nutriţia plantelor [3].

În anii 60, cercetările s-au axata pe corelaţiile dintre transformările solului, populaţiile microbiene şi activităţile enzimatice pentru sporirea fertilităţii solului [3].

În anii 70, cercetările erau focalizate asupra rezolvării problemelor cu privire la asigurarea hranei (inocularea solului cu bacterii fixatoare de azot din genul AZOSPIRILLUM fiind primul pas important în acest sens) [2].

Solul reprezintă formațiunea naturală cea mai recentă de la suprafața litosferei în care se desfășoara fără întrerupere procese biologice, fiind în permanență sub acțiunea materiei vii: microflora, flora, fauna, microfauna. printr-o succesiune de strate litosfera. [2]

2. Principiile bioremedierii

Principiul cel mai mult important de bioremediere constă în faptul că microorganismele ( în special bacterii) pot fi întrebuințate sã distrugă impuritãțile riscante sau să le transforme la formularele mai puține dãunãtoare. Microorganismele actioneazã împotriva impuritãtilor numai când ele au acces la o varietate de materiale-compușii pentru a ajuta sã genereze energia nutritivã pentru a construi mai mult celulele [2].

În câteva condițiile de caz naturale la site-ul contaminat se furnizeazã toate materiale necesare în mari cantitãti, suficiente pentru care bioremedierea poate sã se realizeze în afarã intervenției umane - un proces numit bioremediere intrinsecă .Cel mai adesea, bioremedierea necesitã construirea de sistemele de inginer pentru a furniza microbul-stimulând materialele - un proces numit bioremediere inginerească. Bioremedierea inginereasca se bazeazã pe accelerarea reacțiilor de degradare dorind încurajarea creșterii de mai multe organisme, de asemenea pe mãsură ce optimizează ambianta în care organismele trebuie sã execute reacțiile de detoxificare [2].

Cu toate că există microorganisme care pot sã dezintoxice o matrice imensã de impuritãti, unii compusi pot fi degradați cu ușurintã decât alți compuși. În general, compușii degradați cu usurință în subteran sunt hidrocarburile de petrol, dar tehnologii pentru stimularea creșterii de organisme pentru degradarea cuprinzãtoare de alte impuritãti se ivesc și au fost cu succes încercate la locul de montare in câmp [2].

Caracterul convenabil al unui situ, pentru bioremediere nu depinde numai de impuritățile biodegradarii ci și pe siturile geologice și trãsãturile chimice [2].

Tipurile de site condiționeazã ca bioremedierea sã difere pentru cele doua tipuri :

• Intrinsecă

• Inginerească. [2].

Pentru bioremedierea intrinseca, site-ul caracteristic constă în scurgerea subteranã a apei în toate sezoanele, prezența mineralelor putând sã împiedice schimbãrile pH-ului, concentrații înalte de oxigen, nitrat, sulfat, sau fier [2].

Pentru bioremedierea inginereasca, site-ul caracteristic constă în permeabilitatea magneticã subterană la lichide, uniformitate subterană, și (mai putin decât 10, 000 mg/ kg solide) concentrãtii reziduale de fază apoasă și impurități [2].