Caracteristica preparatelor antibiotice din grupa tetraciclinelor cuplate pe suporturi polimerice

INTRODUCERE

Traim în secolul cînd bacteriile și microbii au pus stăpînire pe viața noastră iar lupta cu afecțiunile și patologiile provocate de aceștia este pe zi ce trece tot mai grea.

Problema de bază a chimioterapiei antibacteriene constă în nimicirea selectivă a unor microorganisme fără a aduce daună organismului în general. De menționat este faptul că în ultimul timp se observă o scădere bruscă a eficienței antibioticelor micromoleculari în legătură cu apariția unor specii noi modificate ale acestor bacterii rezistente la medicamente. Savanții microbiologi au descoperit mai multe specii mutante de microorganisme provenite de la acești microbi dar rezistente la acțiunea antibioticelor clasice. În legătură cu aceasta o atenție deosebită le revine compușilor macromoleculari cu proprietăți antibacteriene. Prin cuplarea antibioticelor pe suporturi polimerice acestea manifestă efecte de prolongare și toxicitate foarte scăzută în organismul uman.

Tetraciclinele sunt un grup de antibiotice care manifestă acțiune bacteriostatică stopînd dezvoltarea microorganismelor patogene. Fiind cuplate cu un polimer natural precum este chitosanul, efectul este multiplicat depășind cu mult activitatea preparatelor micromoleculare.

I. ANTIBIOTICELE. TETRACICLINELE.

I. 1. Particuaritățile antibioticelor

Antibioticele sunt un grup de substante de origine naturală sau sintetică, produse de diverse specii de microorganisme (bacteria, fungi, actinomicete), care poseda proprietati bacteriostatice sau bactericide. Se folosesc in tratamentu maladiilor infectioae, plarazitare si a unor afectiuni oncologice. De regula, antibioticele actioneaza asupra celulei bacretiene prin mecanisme specific, fiind pastrata viabilitatea celulelor gazda.

1. Punctul-țintă de actiune al antibioticelor este situat nu in țesuturile umane(sau animale), ci în celula microorrganismuui;

2. Activitatea antibioticelor nu este stabilă, ea diminuînd la administrarea lor îndelungată din cauza rezistentei dobindite;

3. Microoganismele, care au devenit rezistente antibioticelor, prezintă pericol nu numai pentru pacienții, purtători ale acestora, dar si pentru multe alte peroane îndepartate în timp și spațiu;

4. Pentru multe substanțe antimicrobiene este characteristic “efectul post-antibiotic”. Antibioticile își exercită efectul specific și după ce concentrația plasmatică a scazut sub concentratia minina inhibitorie.

I.1.2. Clasificarea antibioticelor

- După structura chimică:

1. Antibiotice b-lactamice: peniciline, cefalosporine.

2. Aminoglicozide: streptomicina, gentamicina.

3. Gicopeptide: vancomicina, teicoplanina

4. Tetraciclinele: tetraciclina, doxiciclina, oxitetraciclina.

5. Macrolide: eritromicina, djozamicina, midecamicina

6. Polimixinele: polimixina M si B.

7. Chinolonele: acidul oxoinic, acidul pipemidinic.

8. Lincosamidele: lincomicina, clindamicina.

9. Derivați ai dioxiamfenipropanului: cloramfeniclolul.

10. Antibiotice din diverse grupe: fuzidina, rifampicina, fosfomicina