Clorofilă

Istoric. Descoperire.

Unul din primii cercetatori care au stabilit functiile clorofilei este chimistul german dr. Richard Willstatter

In 1915, Dr. Richard Willstatter a primit premiul Nobel pentru descoperirea structurii chimice a clorofilei, o retea de atomi de carbon, hidrogen, azot si oxigen inconjurand un singur atom de magneziu. Cincisprezece ani mai tarziu, in 1930, Dr. Hans Fisher a primit premiul Nobel pentru descoperirea structurii chimice a hemoglobinei, fiind surprins sa descopere ca aceasta avea o structura asemanatoare cu a clorofilei [1].

Aceasta descoperire a dat startul studierii si aplicarii in practica medicala a potentialului vindecator al clorofilei

Istoric. Descoperire (continuare)

Obtinere

Surse de clorofila

Structura chimica

Compus de semi-sinteza (chlofofilina)

Majoritatea suplimentelor alimentare contin clorofilina (compus semi-sintetic de tip sare di- sau tri sodiu a clorinei ce contine cupru) deoarece clorofila naturala este scumpa si nu este la fel de stabila in timp precum acest produs de semi-sinteza.

Proprietati fizice si chimice

Clorofila in stare pura este o substanta cristalina, insolubila in apa, mai mult sau mai putin solubila in alti solventi: alcool, eter, sulfura de carbon benzen si cloroform. Se dizolva in lipidele lichide (este liposolubila) colorand solventul in verde-brun. In etanol si metanol se coloreaza in verde-albastru.

La principala clorofila (clorofila a), maximele de absorbtie ale luminii sunt situate la 662 nm (in rosu) si 430 nm (in albastru) [5].

Clorofilina (acidul clorofilinic), ca o consecinta a prezentei homociclului pentanonic, este hidrofila iar fitolul este hidrofob. Prin fitol, clorofila este insolubila in apa. Industria farmaceutica, pe baza fitolului, sintetizeaza vitaminele liposolubile E si K [6].