Vitamina D

În 1920, medicul britanic Sir Edward Mellanby a observat că dieta fără grăsimi administrată unor câini care nu au beneficiat de expunere solară determină apariţia rahitismului, concluzionând că un nutrient alimentar stă la baza acestei boli. Adaosul unei grăsimi de tipul ulei din ficat de peşte (cod) a determinat vindecarea rahitismului, ceea ce l-a îndreptăţit pe Sir Mellanby să numească această substantă vitamina antirahitică.Carenţa de vitamina D produce rahitismul.

Adolf Windaus descoperă structura chimică a 3 forme ale vitaminei D, pe care le numerotează de la 1 la 3, primind pentru descoperirea sa, în anul 1928, premiul Nobel pentru chimie. Vitaminele D1si D2 au fost obţinute din plantele expuse ultravioletelor (ergocalciferol), în timp ce vitamina D3 a fost sintetizată pe baza substanţei existente în pielea expusă la ultraviolete (colecalciferol).

Denumire: (3β,5Z,7E)-9,10-secocolesta-5,7,10(19)-trien-3-ol

Descriere: solid incolor

Necesar zilnic: 5–12,5 µg; 25-50 µg

Carenţa produce: rahitism, osteomalacie

Supradozare: 50 µg/zi (>10. Lj.), 25 µg/zi (0–10. Lj).

Proprietati fizice:

Masa molară: 384,64 g·mol

Stare de agregare: solid

Punct de topire: 84–85 0C

Solubilitate: bună (50-80%) în sânge

Perioada de viaţă Vârsta Doza zilnică,

mcg/zi

Copii 0-13 ani 5 mcg (200 UI)

Adolescenţi 14-18 ani 5 mcg (200 UI)

Adulţi 19-50 ani 5 mcg (200 UI)

Adulţi 51-70 ani 10 mcg (400 UI)

Adulţi Peste 71 ani 15 mcg (600 UI)

Sarcină Orice vârstă 5 mcg (200 UI)

Alăptat Orice vârstă 5 mcg (200 UI)