Cadrul Institutional al Comertului International

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Cadrul Institutional al Comertului International.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 5 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Comert

Extras din document

Uniunea Europeană (UE) este o entitate politică, socială şi economică, dezvoltată în Europa, ce este compusă din 27 state. Este considerată a fi o construcţie sui generis, situându-se între federaţie şi confederaţie.

Sistemul politic al Uniunii Europene este definit într-o serie de tratate. Ultimul dintre aceste tratate este Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Tratatele actuale şi viitoare stabilesc pentru politica Uniunii Europene o serie de instituţii. Sistemul politic rezultat din aceste acte reflectă prin structura sa principiul democratic al separării puterilor în stat în puterea legislativă, executivă şi juridică, iar în ce priveşte procesul legislativ urmăreşte principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Drapelul Uniunii reprezinta un cerc format din 12 stelute galbene pe un fundal albastru. Numarul de stelute nu are nici o legatura cu numarul de state membre. Există douăsprezece steluţe deoarece această cifră simbolizează perfecţiunea, plenitudinea şi unitatea. Prin urmare, drapelul rămâne nemodificat indiferent de numărul de state membre.

La 9 mai 1950, Robert Schuman şi-a prezentat propunerea privind crearea unei Europe organizate, indispensabilă pentru menţinerea relaţiilor de pace. În prezent, ziua de 9 mai a devenit un simbol european (Ziua Europei) care, alături de drapel, imn, motto şi moneda unică (euro), identifică entitatea politică a Uniunii Europene. Ziua Europei este o ocazie de a organiza activităţi şi festivităţi menite să aducă Europa mai aproape de cetăţenii săi şi să alăture naţiunile europene. Imnul european se intoneaza fara cuvinte. Muzica este un fragment din simfonia a IX-a de Beethoven. Motto-ul este : „Unita in diversitate”.

Cu cele 27 de state membre si cu o populatie de aproape jumatate de milliard de locuitori, Uniunea Europeana acopera o mare parte a Europei. De la crearea sa, Uniunea a avut ca preocupare obtinerea prosperitatii si a stabilitatii pentru cetatenii sai.

Uniunea Europeana se vrea o societate echitabila si receptiva la nevoile cetatenilor, angajata in promovarea prosperitatii economice si in crearea de locuri de munca prin eforturile de a face intreprinderile mai competitive si dand posibilitatea lucratorilor de a obtine calificari noi.

Cooperand cu vecinii sai si cu alte tari, UE face eforturi sa promoveze peste granite prosperitatea, progresul democratic, statul de drept si drepturile omului. La nivel mondial, Uniunea Europeana reprezinta cea mai mare putere comerciala si constituie cel mai important participand privind acordarea de ajutor financiar si tehnic tarilor mai sarace.

Politica comertului poate fi un subiect complex, tehnic pe care doar expertii il pot intelege, dar in acest moment ne implica si pe noi toti in viata de zi cu zi, orice am face si oriunde traim. Ne putem gandi la ceaiul sau cafeaua de dimineata sau la masina pe care o conducem, la o vacanta pe un alt continent sau la covorul oriental favorit. Globalizarea insemna ca din ce in ce mai multe tari, atat cele sarace cat si cele bogate, iau parte la economia mondiala.

Bogatia pe care o poate genera comertul ajuta tarile din uniunea europeana sa ofere cetatenilor lor o mai buna calitate a vietii lor, acum si generatiilor viitoare deasemenea. Participand la comertul mondial, le sunt oferite tarilor in dezvoltare oportunitatile ajutatoare cresterii economice.

Comertul a fost unul dintre primele domenii in care tarile Uniunii Europene au acceptat sa concentreze suveranitatea lor, transferand Comisiei Europene responsabilitatea de a rezolva probleme legate de comert, incluzand si negocierea contractelor de comert international in numele lor.Asta inseamna ca toate statele membre ale Uniunii Europene negociaza ca una, atat cu partenerii comerciali cat si cu Organizatia Comertului Mondial, maximizand astfel influenta lor pe scena internationala. Dar, o gamă largă de actori sunt implicati in elaborarea politicii comerciale a UE. Reprezentanţii guvernelor din ţările UE sunt cu regularitate şi strâns consultati, iar miniştrii înşişi iau deciziile cheie. Parlamentul European este implicat îndeaproape în toate evoluţiile. Comisia organizeaza continuu o larga consultare a societatii cilvile, cum ar fii organizatiile non-guvernamentale, uniunile comerciale si de afaceri. Aceasta permite Uniunii Europene să fie sensibila la toate interesele la care lucrează, la extinderea schimburilor comerciale şi crearea unei situaţii castigatoare pentru toţi participantii.

Uniunea Europeana este cel mai important exportator de produse din lume (peste 973 de miliarde de euro in 2001, aproape o cincime din totalul mondial), cel mai important exportator de servicii din lume (291 de miliarde de euro in 2000, aproximativ 24% din totalul mondial), cea mai importanta sursa de investitii straine directe si cea dea doua cea mai mare casa de investitii dupa Statele Unite ale Americii.

In urma acestor date ne putem intreba „Ce cumparam si ce vindem?” Exista patru categorii principale de lucruri care sunt comercializate dincolo de granite. In primul rand sunt marfurile si acestea se refera la toate tipurile de marfuri fizice cum ar fii imbracamintea, hrana, materii prime sau utilaje. O alta categorie e reprezentata de servicii si anume turismul, servicii bancare si telecomunicatii. Proprietatea intelectuala se comercializeza si ea, aceasta constand in comercializarea si investitia in idei si creativitate : drepturile de autor, de design industrial, drepturile artistilor. O ultima categorie ar fii reprezentata de investitiile straine directe, si anume atunci cand o companie dintr-o tara cumpara sau infiinteaza o companie intr-o alta tara. Aceasta este o alternativa la schimburile comerciale si o parte importanta a globalizarii. Acest concept nu include si investitiile financiare adica atunci cand proprietarul banilor nu are influenta directa asupra functionarii companiei la care detine actiuni.

Fisiere in arhiva (1):

  • Cadrul Institutional al Comertului International.doc