Canalizarea în București

Serviciile publice şi alimentare cu apă şi canalizare au înregistrat pe anumite coordonate , evoluţii pozitive în plan invetiţional.

Există însă puternice disfuncţii care afecteză aceste servicii ale căror cauze majore se pot structura după cum urmează:

- Înzestrarea tehnică a localităţilor

- Uzura fiziă şi morală a dotărilor tehnice si tehnologiilor

- Reducerea severă a activităţilor economice

- Detenta procesului de contorizare

- Legislaţia neunitară şi in mare măsură, instabilă, necolerată şi, în prea multe situaţii neadecvată

- Standardul de viaţă scăzut din mediul rural

Canalizarea în România

La nivelul României există încă un grad redus de dotare cu reţele de canalizare, sub aspectul numarului de localităţi care au acces la acest serviciu.

În localităţile rurale există organizate în cadrul primăriilor, structuri funcţionăreşti privind gestionarea serviciilor publice , structuri lipsite atât de capacităţile manageriale absolut necesare, cât şi de posibilităţi financiare şi tehnice pentru prestarea şi dezvoltarea calitativă a acestor servicii.

În materie legislativă, deşi s-a demarat un proces amplu şi accelerat de elaborare a actelor normative specifice acestor servicii, rămân încă active o serie de necorelări şi ambiguităţi care induc fie o stare de provizorat, fie un management mult mai flexibil decât se înţelege în mod current, fie o politică de supravieţuire din partea operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă, epurare şi canalizare

Aşezarea Bucureştilor pe aceste meleaguri a fost justificată, pe lângă alte motive de ordin politic sau economic, şi de existenţa din abundenţă a apei. Din cele mai vechi timpuri, bucureştenii au folosit „apa dulce“ a Dâmboviţei, luată direct din râu de către riverani sau încărcată, transportată şi distribuită cu sacaua de către „apari“ şi „sacagii“, care sunt amintiţi pentru prima dată în documente în anul 1695.Însă astăzi apa pentru localnicii capitalei este transportată cu ajutorul sistemelor de canalizare.

Canalizarea este serviciul de evacuare a apei reziduale a consumatorilor casnici şi industriali. Apa uzată de la cadă, maşina de spălat, WC, chiuvete etc. trece în reţeaua de canalizare, care începe încă din locuinţa fiecărei persoane - prin sistemul de ţevi de scurgere, apoi prin racordul de canal, ajunge în canalele mari şi se scurge în casetele colectoare de sub Dâmboviţa. De aici,ajunge la staţia de epurare Glina (încă în lucru), de unde revine în Dâmboviţa.

Canalizarea in Bucureşti

Sistemul centralizat de alimentare cu apă în Bucureşti a fost proiectat la volumul construcţiilor din anul 1888, când s-a pus în funcţiune canalizarea Capitalei. De atunci şi până în prezent, construcţiile au crescut exponenţial, ţevile au început să preia mult mai multe ape reziduale decât este proiectată canalizarea să suporte.

În Bucureşti există canalizare de peste 100 de ani, iar unele dintre aceste canale funcţionează şi astăzi. Aproximativ 34% din reţeaua de canalizare are o vechime de peste 60 de ani, timp în care acţiunea agenţilor mecanici şi chimici asupra tubulaturii din beton a canalelor a condus la atingerea unui grad avansat de uzură dovedit prin desele prabuşiri ale tubulaturii canalelor de serviciu, blocând scurgerea apelor.

Nici măcar apa provenită din ploi nu mai poate fi colectată din cauza sufocării canalizării. Municipalitatea a întocmit un studiu de fezabilitate pentru refacerea canalizării, pentru care ar fi nevoie de 120 de milioane de euro. Peste 1.300 de străzi vor fi sparte în următorii ani pentru a fi racordate la sistemul centralizat de apă şi canal.

Apele uzate menajere şi industriale şi apele meteorice sunt colectate într-o reţea de canalizare, de tip unitar. Ajutată de 12 staţii de pompare (SPAU) amplasate în zonele depresionare, reţeaua de canalizare transportă efluenţii la extremitatea sud-estică a oraşului unde se află staţia de epurare de la Glina, în prezent nefuncţională.

Această reţea de colectare şi transport a apelor uzate este dispusă în formă de schelet de peste, având ca ax central, coloana vertebrală, caseta situata sub Dimboviţa, locul în care se varsă bazinele laterale. Acest enorm colector, compus din 2, apoi 3 casete cu latura de 3 m lărgime fiecare, a fost construit în acelaşi timp cu amenajarea Dimboviţei. Este de reţinut subdimensionarea sa în aval, în partea de sud-est a oraşului, generatoare de inundaţii la fiecare eveniment pluviometric deosebit.

Apele transportate în canalizarea Municipiului Bucureşti exceptând apele de ploaie, provin din:

- apa potabilă distribuită din reţeaua orăşenească

- apa industrială

- apa din epuismente şi drenuri

- apa lacurilor interioare cu izvoare proprii din oraş

- apa surselor proprii ale diferitelor folosinţe