Comerț tradițional vs comerț electronic în societatea bazată pe cunoaștere

Introducere

Am ales sa abordam aceasta tema deoarce ne priveste direct din doua perspective, pe de-o parte punct de vedere al consumatorului,cu totii frecventam hipermarketurile, mallurile si magazinele de toate felurile,si totodata luam parte la implicatiile Internetului în desfăşurarea activităţii de comerţ, datorită faptului că Internetul face parte din viaţa noastra de zi cu zi şi suntem consumatori ale serviciilor şi produselor vândute electronic; iar pe cealalta parte din punct al viitorilor comercianti , carieră pentru care ne pregatim frecventand cursurile Facultatii de Comert.

Internetul reprezintă noi oportunităţi pentru firmele tradiţionale, inclusiv prin diversificarea serviciilor oferite şi promovarea de servicii noi, personalizate şi atractive, pe care tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii le fac posibile. În acest context, impactul Internet-ului care a permis dezvoltarea unei noi forme de comerţ - comerţul prin Internet (componentă a comerţului electronic), asupra comerţului tradiţional global este puternic. Comerţul electronic stimulează concurenţa şi competitivitatea, prin dezvoltarea de noi produse şi pieţe, prin apariţia de noi actori pe pieţele tradiţionale şi de noi tipuri de relaţii între furnizori şi consumatori. Dar, fără îndoială că dezvoltarea comerţului electronic nu va conduce la reducerea importanţei comerţului tradiţional atâta timp cât, pe de o parte, infrastructurile pe care se bazează comerţul electronic vor fi încă influenţate de o serie de bariere comerciale şi depind de investiţii, iar pe de altă parte, vor exista indivizi care doresc un contact fizic cu produsul pe care îl achiziţionează. Cert este că, dezvoltarea comerţului tradiţional este impulsionată şi de această formă modernă de comerţ, care este comerţul prin Internet.

Evoluţia comerţului tradiţional de-a lungul timpului.

Prezenţa comerţului s-a făcut necesară încă din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. Dacă, la început, primii oameni se mulţumeau cu puţine lucruri şi se străduiau să-şi producă tot ceea ce le era necesar, cu timpul, pe măsura dezvoltării civilizaţiei, nevoile au crescut şi nu au mai putut fi satisfăcute decât prin schimb, creându-se adevărate curente şi căutări reciproce. Curentele respective au cunoscut o dezvoltare continuă, ajungând ca în final să fie soluţionate prin comerţ, produsele excedentare dintr-o familie, colectivitate sau regiune având nevoie de un întreprinzător care să le caute debuşee într-o altă zonă sau colectivitate, unde ele erau deficitare.

Formele schimbului.

În perioada de descompunere că comunei primitive şi de apariţie a orânduirii scalagiste, schimbul se făcea în natură şi purta numele de troc sau trampa(adică schimb nemijlocit de marfă contra marfă).

Trocul a luat naştere pe baza primei diviziuni sociale a muncii, adică separarea triburilor de păstori de cele de agricultori. În perioada în care nu apăruse încă producţia de mărfuri şi numai o parte neînsemnată din producţie se transformă în mărfuri, trocul a îmbrăcat mai multe forme, şi anume: schimbul de daruri şi ospăţul; comerţul de brigandaj şi pirateria; comerţul mut.

Schimbul de daruri şi ospăţul se realizau în felul următor: comunitatea sau tribul trimitea oaspeţi într-o altă comunitate sau trib cu diferite produse pe care le duceau ca dar. După înmânarea darurilor, însoţită de un ceremonial solemn şi de petreceri, oaspeţilor li se înmânau alte daruri în schimb. Repetarea frecvenţă a acestei forme de schimb, bazată pe diviziunea socială a muncii, a permis celor care participau la ospăţuri să se specializeze treptat în comerţ şi să se transforme, cu timpul, în negustori, deşi ei au păstrat încă mult timp denumirea de “oaspeţi”.

O altă formă a trocului a constituit-o comerţul de brigandaj şi pirateria. Comerţul făcut sub forma schimbului de daruri a creat posibilitatea să se stabilească legături economice între diferitele comunităţi, să se facă un anumit schimb de experienţă, în domeniul producţiei, un anumit schimb de cunostiinte etc. Şi, în acelaşi timp, a dat naştere dorinţei de acaparare a bogăţiei altuia. Familiie care începuseră să se îmbogăţească, în dorinţa de a se îmbogăţi şi mai mult, foloseau cetele lor de briganzi pentru atacarea localităţilor populate, lipsite de apărare, şi jefuiau pe locuitori. Prada luată o vindeau, primind în schimbul ei alte produse. Tucidide descrie comerţul de brigandaj în felul următor: “ În antichitate, elenii şi barbarii care locuiau pe continent în apropiere de mare, ca şi toţi locuitorii insulelor, au trecut la piraterie de pe timpul când au început să ia mai des contact între ei pe mare. În fruntea lor se ridicau persoanele cele mai puternice, care sprijineau pirateria din dorinţa personală de câştig, precum şi pentru a întreţine pe cei slabi. Atacând oraşele nefortificate...ei le jefuiau”. Tucidide arata mai departe ca: “pe atunci aceasta ocupaţie nu era considerată ruşinoasă, ci mai curând aducea chiar o anumită glorie”.

În comerţul de barigandaj, produsele se însuşeau forţat (prin jaf)fără nici un fel de echivalent. Echivalentul se putea obţine numai răspunzând tot prin brigandaj. Întrucât cei care se ocupau cu acţiunile de brigandaj erau destul de mulţi şi populaţia li se opunea folosind măsuri represive împotriva cetelor de briganzi, avea loc un jaf reciproc şi, prin jefuirea prăzii, produsele treceau din mână în mână, dintr-un loc în altul, desfăşurându-se în felul acesta un proces specific de circulaţie a produselor muncii între oameni şi comunităţi.

O formă mai dezvoltată a trocului, opusă comerţului de brigandaj şi piraterie, a fost comerţului mut.

Herodot descrie această formă de comerţ astfel:

“În Libia, de cealaltă parte a Coloanelor lui Hercule, există o tara şi un popor; venind aici pentru a face comerţ, cartaginezii îşi descarca mărfurile din corăbii, le aşază unele lângă altele pe ţărmul mării, apoi se înapoiază pe vasele lor şi fac fum. Observând fumul, indigenii se apropie pe ţărm, lasa aur pentru aceste mărfuri şi se retrag. Cartaginezii coboară pe uscat şi cercetează dacă s-a lăsat aur suficient pentru mărfuri; dacă găsesc că este de ajuns, iau aurul şi pleacă cu corăbiile; dacă însă constata că nu este suficient, se întorc pe corăbii şi aşteaptă acolo; indigenii apar din nou şi adăugă atâta aur încât să-i satisfacă pe cartaginezi. După spusele cartaginezilor, niciodată o parte nu neintreptateste pe cealaltă, cartaginezii nu se ating niciodată de aur până când valoarea acestuia nu este egală cu valoarea mărfurilor; tot astfel şi indigenii nu ridică mărfurile decât atunci când aurul este luat de cartaginezi" .

Odată cu separarea oraşului de sat, când a apărut producţia de mărfuri şi a început să se intensifice schimbul regulat de produse s-a simţit nevoia unei mărfi care să servească drept mijloc de schimb şi pe care oricine să-şi vândă marfa lui şi să poată apoi cumpăra ea marfa de care avea nevoie.

Rolul echivalentului general, apărut încă din perioada trocului, l-au jucat diferite marfui. La început, la unele popoare, vitele, iar la alte popoare, pieile, blănurile, cerealele, sarea au jucat rolul de echivalent general, rolul de bani.

Dezvoltându-se schimbul pe baza celei de-a doua diviziuni sociale a muncii, aceste echivalente generale au devenit prea greoaie pentru schimb. Din mulţimea diferitelor echivalente generale, metalele au început din ce în ce mai mult să fie întrebuinţate ca bani.

Înlocuirea celorlalte echivalente generale, prin banii de metale nobile, se explica printr-o serie de calităţi ale acestora, calităţi care dau metalului o anumită superioritate în această privinţă asupra vitelor sau altor echivalente generale.

Apariţia banilor a fost un rezultat al inensificarii schimbului de mărfuri, care a contribuit la dezvoltarea pe mai departe a acestuia. O dată cu apariţia banilor, schimbul direct de marfă contra marfa a cedat locul circulaţiei mărfurilor, adică schimbul de mărfuri prin intermediul banilor. A apărut deci forma bănească a schimbului.

Prin apariţia banilor, schjimbul s-a descompus în două acte independente: în vânzare şi în cumpărare, acte care puteai fi efectuate în timpuri şi locuri diferite.

Atunci când metalele nobile au început să joace rolul de bani, ele au circulat iniţial sub formă de bare, adică de bucăţi de metal care trebuiau să fie verificate calitativ şi cantitativ în legătură cu fiecare operaţiune de cumparare-vanzare, lucru care nu e era prea uşor de făcut.

Odată cu dezvoltatea schimbului şi îndeosebi o dată cu separarea negustorilor că clasa de mijlocitor între producători şi consumatori, şi cu aparatia statului, metalele nobile au început să circule sub formă de monedă bătută de stat sau garantată de stat.

Apariţia banilor de metal a fost rezultatul unui lung proces istoric de dezvoltare a schimbului. La rândul lor, banii au impulsionat şi mai mult dezvoltarea schimbului de mărfuri, schimb care, în perioada de înflorire a sclavagismului, era concentrat în mare măsură la oraşe.

Cele trei forme primitive ale trocului ilustrează caracterul nedezvoltat al schimbului din perioada de descompunere a comuniei primitive şi de naştere a orânduirii sclavagiste.