Comerțul intraeuropean

În acest referat au fost analizate problemele comerţului exterior al Uniunii Europene şi stabilite interdependenţele dintre comerţul exterior şi procesul de integrare, accentuându-se rolul decisiv al politicii comerciale comune pentru promovarea liberalizării comerciale şi evoluţia integrării europene. A fost apreciat, de asemenea, rolul politicii comerciale comune în dinamica procesului de integrare europeană şi a fost precizată noţiunea de politică comercială comună. E de notat, că elaborarea concepţiei referitoare la obiectivele politicii comerciale comunitare, atât pe plan regional, cât şi în cadrul OMC, s-a realizat chiar la debuturile procesului de integrare economică europeană, aşa cum comerţul exterior reprezintă unul din primele instrumente ale integrării economice, utilizarea căruia implică abandonarea suveranităţii naţionale în domeniul comercial. Importanţa politicii comerciale rezidă, deci, în capacitatea ei de a promova efficient integrarea regională. Căci o politică comercială elaborată în comun în cadrul unui bloc comercial are menirea să imprime o putere de negociere mai mare în relaţiile cu ţările terţe, să stabilească un tarif vamal extern comun, contribuind la promovarea armonioasă a comerţului atât între statele membre cât şi cu ţările terţe şi, implicit, la dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial.

Politica comercială comună este un punct de referinţă strategic pentru organizarea schimburilor comerciale ale Uniunii Europene şi determină activitatea ei în 3 domenii importante:

- politica importului,

- politica exportului,

- încheierea acordurilor comerciale.

Politica comercială europeană a evoluat continuu pe măsura aprofundării construcţiei europene. În ultimele decenii, politica comercială europeană a transferat accentul prioritar de liberalizare a schimburilor mondiale în favoarea definirii şi aplicării regulilor comerciale multilaterale în vederea susţinerii fenomenului de globalizare. Lista de obiective pe care şi le propune actualmente politica comercială s-a mai completat cu altele, precum ar fi:

- satisfacerea intereselor cetăţenilor in materie de mediu înconjurător,

- sănătate,

- protecţie socială,

- diversitate culturală, cât şi de

- integrare a ţărilor in curs de dezvoltare în circuitul economic mondial.

S-a conchis că o politică europeană comună în materie de comerţ a fost absolut necesară pentru construcţia unei pieţe unice înalt competitive. Integrarea comercială constituie, pe bună dreptate, unul din motoarele economiilor ţărilor membre datorită contribuţiei pe care a avut-o la crearea numeroaselor locuri de muncă, la stimularea producţiei şi consumului, a cercetării şi revitalizării sistemului bancar şi de asigurări. Aşadar, procesul de integrare economică a declanşat o integrare comercială intensă, care a contribuit la creşterea economică a ţărilor membre şi a transformat Uniunea Europeană în prima putere comercială din lume.

Integrarea regională este un proces care determină metamorfoze profunde în cadrul economiei mondiale la nivel de organizare a pieţelor interne, de funcţionare a sistemului instituţional al ţărilor participante la experienţa de integrare.

Unul din elementele definitorii al unui proces de integrare regională este trecerea de la comerţul între diferite ţări la o piaţă comună şi la intensificarea relaţiilor comerciale dintre ţările membre.

Comerţul exterior al unui bloc comercial poate fi tratat din două perspective:

- cu comerţul intra-zonă inclus, în care potenţialul comercial al blocului se stabileşte ca un simplu agregat statistic al datelor naţionale, sau

- cu comerţul intra-zonă exclus, situaţie în care blocul comercial este examinat ca un ansamblu coerent ce realizează schimburi comerciale doar cu restul lumii.

Aceste două opţiuni generează discuţii controversate, economiştii analizând care din ele oferă o imagine mai exactă a comerţului exterior al blocului comercial respectiv.

Astfel, dacă includem în calcul şi comerţul între ţările membre ale Uniunii Europene, ponderea exportului total al Uniunii Europene atinge 42% din totalul exportului mondial de mărfuri pentru anul 2004. În cazul importurilor de mărfuri ponderea pe care o deţine Uniunea Europeană reprezintă 40 %.

Dar dacă considerăm Uniunea Europeană o entitate comercială unică, atunci comerţul intra-comunitar trebuie exclus. Aşa cum Uniunea Europeană formează un bloc commercial compact, ţările membre realizează un comerţ extrem de intens între ele în virtutea proximităţii geografice, economice şi culturale. De aceea, excluzând comerţul intra-comunitar, vom obţine o altă imagine a comerţului internaţional de mărfuri. În cazul dat, Uniunea Europeană va înregistra o scădere importantă a ponderii sale în exportul mondial de mărfuri.

Conform datelor statistice ale Eurostat-ului pentru anul 2004, exportul efectuat doar către restul lumii de Uniunea Europeană atinge suma de 962.6 bilioane Euro, reprezentând 18% din totalul exportului mondial.

UE este urmată de SUA, căreia îi revin 11,9%, de China cu 9,1% şi Japonia cu 7,9%. La importuri, Uniunea Europeană, căreia îi revin tot 18% în 2004, cedează poziţia sa dominantă SUA, care deţine 20,7%, lista fiind continuată de China cu 7,2%, Japonia cu 6,2% şi Canada cu 4,2%.