Contractul Internațional de Factoring

1. Considerații generale privind contractul internațional de factoring

1.1 Definiție. Sediul materiei.

În literatura juridică de specialitate s-au evidenţiat mai multe definiţii.

O primă definiție este dată de doctrina franceză, aceasta definind contractul de factoring ca fiind contractul prin care o persoană, numită aderent, care poate fi vânzător de bunuri sau furnizori servicii, cedează creanţele pe care le are împotriva cumpărătorilor săi unei alte persoane, numită factor, care se obligă să încaseze aceste creanţe, subrogându-se în acest scop în toate drepturile pe care cedentul le are împotriva debitorilor săi.

Într-o altă opinie, contractul de factoring este o convenţie prin care o parte, cedentul denumit aderent, cesionează către cealaltă parte (instituţie de credit sau un alt finanţator) denumită factor creanţe pe care le deţine din activităţi comerciale față de un debitor (client), în scopul finanţării de către factor integral sau parţial a activităţii aderentului, imediat sau la o data ulterior stabilită, în limita creanţelor cesionate.

În Legea nr. 469/2002 s-a conferit contractului de factoring o definiţie menită să-i

statueze natura sa specifică de mecanism de mobilizare a creanţelor:

„Factoringul este contractul încheiat între o parte denumită aderent, furnizoare de mărfuri sau prestatoare de servicii, şi o societate bancară sau oinstituie financiară specializată, denumită factor, prin care aceasta din urmă asigură finanţarea, urmărirea creanţelor şi prezervarea contra riscurilor de credit, iar aderentul cedează factorului cu titlu de vânzare creanţele născute din vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terţi.”

Aceasta constituie singura definiție legală în vigoare care definește în mod corect operațiunea de factoring ca fiind o preluare de creanțe născute din vânzarea de mărfuri sau prestarea de servicii către terți în proprietate de către factor de la aderent, respectiv o cesiune de creanță, și nu drept garanție a unei obligații de plată,asumată anterior.

Sediul materiei.

Pe plan internațional sediul materiei se regăsește în:

- Convenția UNIDROIT privind contractul internațional de factoring încheiată la Ottawa în 1988;

- Convenția de la Roma1980 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale;

- Convenția ONU de la New York 2001 privind cesiunea de creanță în comerțul internațional;

În legislația națională, urmatoarele acte normative cuprind mențiuni referitoare la contractul de factoring :

- Ordonanța de Urgență 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie;

- Legea nr. 151/1997 pentru aprobarea Ordonanței de urgenșă a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie;

- Anexa la Ordinul 1418/1997 al ministrului de stat,al ministrului finanțelor și al guvernatorului BNR privind planul de conturi pentru societățile bancare și normele metodologice de utilizare a acestuia;

- Legea 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale.

1.2. Funcțiile contractului internațional de factoring

- Este un mijloc de finanţare pe termen scurt. Prin intermediul acestui contract, aderentul transmite creanţele sale unei alte persoane, realizând o încasare imediată a valorii nominale a facturilor, ceea ce îi permite să aibă capitalul necesar pentru continuarea afacerilor sale. În această situaţie factorul apare faţă de aderent ca un finanţator.

- Este un instrument de gestiune comercială care s-a impus prin simplificarea

evidenţelor şi contabilităţii deoarece aderentul nu trebuie să se mai ocupe de încasarea facturilor e la un număr mare de clienţi, ci primeşte valoarea acestora de la factor, cu consecinţa unor economii directe în sensul că gestiunea unor facturi numeroase se reduce la ţinerea unui singur cont şi, pe de altă parte, sporeşte eficienţa economică, aderentul având posibilitatea de a concerta asupra activităţii sale: producţia şi comercializarea.

1.3.Caracterele juridice ale contractului internațional de factoring

Contractul internațional de factoring prezintă următoarele caracteristici:

- Este un contract cu titlu oneros, întrucât factorul percepe pentru fiecare operaţiune de factoring un comision de finanţare la valoarea plafonului stabilit între factor și aderent (de regulă la nivelul finanţării pe termen scurt ) și un comision de factoring stabilit de comun acord cu aderentul;

- Este contract cu executare succesivă, în general stabilindu-se un plafon între factor și aderent, acesta din urmă cesionează primului creanţele pe care le are asupra debitorului in cuantulmul respectiv, creanțe dovedite de regulă prin facturi acceptate de debitor;

- Este un contract sinalagmatic în sesul că ambele parți își asumă obigații reciproce pe toată perioada de derulare a contractului de factoring;

- este un contract de adeziune factorul având tendița permanentă de a determina existența contractului de clauze iminente fără de care finanțarea nu s-ar putea realiza, clauze la care aderentul achiesează fiind constrâns de necesitatea permanentă de lichidități;

- consensual în sensul că presupune validitatea consimțământului; acordul de voințe al părților contractante În practică nici o banca nu va încheia un contract de factoring decât în forma scrisă;

- este un contract accesoriu existența acestuia fiind determinată de raporturile preexistente dintre aderent și debitor, raporturi din care iau naștere creanțele ce sunt cesionate în favoarea factorului.