Industria Prelucrării Lemnului

De lemn si prelucrarea acestuia se leaga mare parte din traditiile

si ocupatiile economice ale României. Astazi, un sfert din suprafata tarii

e împadurita, dar procentul era de 3 ori mai mare în timpurile

stravechi, astfel încât putem spune ca un timp îndelungat istoria

noastra s-a scris în mijlocul sau în preajma padurii.

Lemnul, bustean sau prelucrat sumar, a fost un articol de export

important timp de secole. Afirmatia este valabila cu atât mai mult cu

cât si astazi „lemnul pentru încalzire”, am vazut, face parte din lista

produselor competitive. Intentificarea activitatii are loc si în acest sector

pe la mijlocul secolului trecut, odata cu inviorarea activitatii economice

generale. Exportul era doar o destinatie. Importante începeau sa devina

acum si cererile de pe piata interna – pentru constructii de locuinte sau

poduri, pentru fabricarea hârtiei si celulozei. Fusesera introduse câteva

specii straine – plopul canadian, stejarul rosu, bradul Douglas – rapid

crescatoare, care mai atenuau din ritmul rapid al defrisarilor si

extinderii terenurilor agricole pe seama padurii începute mai ales în

aceasta perioada.

Prelucrarea lemnului nu a fost avansata pâna la al doilea razboi

mondial. O puzderie de centre mici, asezate mai ales în nordul, centrul

si vestul tarii, taiau si pregateau în special lemn pentru constructii, de

ratinoase (brad, molid, pin), care detinea 90% din valoarea interbelica a

productiei în aceasta ramura. Lemnul pentru mobila, de foioase (fag,

stejar, mesteacan, plop), chiar daca este considerat mai putin pretios,

necesita o procesare suplimentara pentru a-l face bun de vânzare, fiind

mai putin folosit. Totusi s-au format înca de pe atunci câteva centre

care, beneficiind de materii prime importante si resurse umane mai

calificate reuseau sa adauge mai multa valoare în productie. Fabricarea

mobilei era mai cunoscuta în Transilvania, la Brasov, Cluj, Sibiu, Tg.

Mures, în partea de vest a tarii, la Arad, Oradea, Satu Mare si Timisoara

si în nord, la Sighetu Marmatiei si în orasele Bucovinei, Cernauti,

Radauti, Suceava si Vatra Dornei.

Regatul, cum mai erau cunoscute partile de sud, sud-est si est,

nu exela nici în ceea ce priveste numarul fabricutelor, nici

performantelor obtinute. Principalele centre din zona – Bucuresti,

Falticeni, Iasi, Piatra Neamt si Ploiesti – realizau o productie la jumatate

din valoarea celei din Transilvania, chiar daca dotarile cu capital erau

egale. Probabil îndemânarea muncitorilor explica aceasta diferenta,

deoarece mecanizarea, ca tehnica generalizata de lucru, se introduce în

toate regiunile în perioada postbelica.

Productia de placaje si furnire era nesemnificativa în acel timp,

desi intrarea lor în fabricatie a avut loc înaintea primului razboi

mondial. Ca urmare, industria lemnului nu putea primi sprijinul

necesar nici din aceasta directie.

Dupa al doilea razboi mondial, au avut loc numeroase

transformari în bine, care au ajutat la diversificarea nomenclatorului de

productie si export. Potentialul era intr-adevar important: în ciuda

exporturilor silite (deposedari) prin Suvromlemn-uri – societati

economice „în cooperare” cu Rusia - , exploatarilor nerationale din

trecut si pierderii Bucovinei de Nord, catre sfârsitul anilor ’60 se ajunge

din nou la un raport corect între taieri si plantari/regenerari. O dovada

a interesului acordat ramurii este partea mare a investitiilor dirijate

aici, comparabile cu cele din metalurgie si de doua ori mai mari decât

pentru textile, desi prin politica economica accentul era pus îndeosebi

pe dezvoltarea industriilor grele.

Atentia statului catre problemele silvice s-a facut simtita sub

toate aspectele. S-au înfiintat, s-au reorganizat institute de cercetari si

statiuni experimentale forestiere, care se ocupau de probleme tehnice

(împaduriri, exploatari), biologice (calitatea semintelor, selectia

speciilor), si ecologice (erodarea solului, protejarea zonelor cu amenajari

hidro). Multe drumuri forestiere au aparut ceea ce a permis înfiintarea

nu numai a noi centre de lucru, dar si a unor noi atractii turistice. Prin

mecanizarea crescânda, s-a da tposibilitatea extinderii prelucrarii

foioaselor pâna la un nivel al productiei dintre cele mai mari în lume. În

acelasi timp, s-au facut simtite eforturile de a economisi lemnul de

ratinoase.