Influența Crizei Mondiale asupra Diferitelor Tipuri de Piețe

Până la jumătatea anului 2008, ţările emergente, din zona Europei central şi de răsărit, au ignorant cu desăvârşire semnele de criză ce se făceau tot mai vizibile dinspre occidentul dezvoltat. Ȋn prezent, se fac, zilnic, predicţii tot mai sumbre, despre criza acum percepută atât de economie cât şi societate. La început s-a crezut că noul mileniu a adus cu sine o creştere economică susţinută de o inflaţie continuu descendentă. Această impresie a însoţit şi susţinut creşterea fără precedent a consumului. Falsul surplus de lichiditate de pe pieţele financiare internaţionale a generat orientarea spre investiţii străine în economiile emergente, a determinat supraevaluarea monedelor naţionale, continuarea diminuării inflaţiei şi, automat, o accelerare bolnăvicioasă a creşterii economice.

Unele realizări s-au văzut chiar şi în plan social: veniturile salariaţilor au crescut, pensiile au crescut, timpul liber s-a mărit şi el, generând un trai al momentului mai bun. Singura problemă a fost că ritmul de îmbunătăţire a traiului a fost mai mare decât cea mai ridicată creştere a PIB înregistrată în Europa şi în lume. Acesta a rămas un fapt insesizabil pe termen scurt, a fost uşor vizibil dar ignorat pe termen mediu şi va fi foarte dăunător pe termen lung. Reducerea cantităţii de bani care, cu timpul, au devenit mai scumpi şi mai puţini şi au generat prin lipsa lor, criza de lichidităţi, a fost un simptom al economiei bolnave. Aceasta a devenit vizibilă doar după ce a marcat domenii legate de sfera consumului public şi privat: industria auto, industria şi piaţa imobiliară, industria şi piaţa creditului (prin leasing).

Privit în complexitatea sa şi în dinamică, procesul capătă înţelegere şi sens, dar cu semn contrar: exporturile îşi încetinesc creşterea în favoarea fluxului de capital care părăseşte ţara şi care creşte tot mai mult, slăbind moneda naţională care se deteriorează pe termen mediu, inflaţia creşte şi ea, ducând la reducerea producţiei şi a veniturilor. Unele ţări (Ungaria) au încercat jocul cu creşterea ratei de referinţă a dobânzii pentru a-şi apăra moneda naţională şi a ţine inflaţia sub control. Acest procedeu n-a rămas fără urmări pentru că el creşte riscul de depreciere a monedei naţionale. Adevărata creştere economică, sănătoasă, nu se realizează prin cosmetizare, prin mînuire cu dexteritatea jocului de cărţi, a unor instrumente financiar – monetariste ci doar prin producţie reală şi valoare efectiv adăugată şi capitalizată.

Aceste tipuri de decizii monetarist – financiare duc, cum este cazul României, la reducerea creşterii economice până la recensiune (creşterea este doar pe hârtie, fiind artificial umflată de toxinele financiare încă parţial invizibile dar care macină dinspre interior şi aduc sigur recensiunea, combinată sau susţinută de creşterea şomajului şi a sărăciei, ca fenomene sociale reale (ca în figura următoare).

Dacă scapă de sub control, inflaţia va ameninţa nu doar creşterea economică ci şi puterea de cumpărare a populaţiei.

Există diferite scenarii care previzionează rata inflaţiei:

• FMI a prevăzut pentru state ca Ucraina sau Turcia o rată a inflaţiei de peste 25% în 2009, 16% în Letonia şi aproape 12% în Bulgaria.

• Analiştii ai PNUD au arătat că există un mare risc ca nici România să nu îşi poată finanţa deficitele şn anul 2009 şi să fie obligată la FMI pentru împrumuturi.