Metroul Bucureștean

Aspecte generale

Reţeaua de transport din România este destul de variată. Transporturile sunt urbane în interiorul localităţilor dar şi interurbane.Dacă ne referim la transporturile urbane, acestea se desfăşoară în marea majoritate a localităţilor cu autobuze şi maxi taxi (microbuze), care sunt destul de bine dezvoltate atât în ceea ce priveşte condiţiile de călătorie cât şi tarifele practicate şi intervalul de succedare. Există şi oraşe de mărime medie şi mare din România în care transportul se desfǎşoarǎ cu tramvaie şi troleibuze, cum ar fi Constanţa, Cluj Napoca, Braşov, Iaşi, Sibiu, dar şi alte oraşe.

În Bucureşti reţeaua de transport este bine dezvoltatǎ şi se divide în douǎ tipuri de transport, respectiv de suprafaţǎ (autobuze, tramvaie, troleibuze, maxi taxi) şi cel subteran cu metrou.

Metroul este o reţea feroviarǎ ce funcţioneazǎ doar în marile oraşe intens populate. Transportul se face prin trenuri electrice de mare vitezǎ, ce se deplaseazǎ prin tuneluri subterane, având propriile cǎi de transport, sisteme de control şi semnalizare. Trenul de metrou este condus de doi conductori umani; perfecţionarea tehnologiilor din domeniul automatizǎrilor, a adus în unele reţele de metrou , la inlocuirea completǎ a omului de la conducerea trenului de metrou; prima reţea complet automatizatǎ este metroul din Singapore dat în folosinţǎ în anul 2003. În Romania, existǎ o singurǎ reţea de metrou, care funcţioneazǎ în Bucureşti, din anul 1975.

Scurt istoric

Posibilitatea construirii unui metrou în capitala României a fost prevazutǎ prima datǎ de inginerul Dimitrie Leonida la începutul secolului XX. Construirea unui metrou în aceastǎ perioadǎ nu se justificǎ deoarece oraşul era mic şi numǎrul locuitorilor era de 300.000 – 400.000.

Pentru satisfacerea cererii de treansport în comun în municipiul Bucuresti, încǎ din anul 1970 s-au prevazut trasee majore de suprafaţǎ care sǎ preia fluxurile de cǎlǎtori, însǎ acestea nu ofereau soluţii corespunzatoare şi condiţii prevazute de confort. Ca urmare, s-a impus introducerea sistemului de transport cu metroul, solutie optimǎ atât pentru descongestionarea traficului de suprafaţǎ, cât şi pentru transportul cǎlǎtorilor în condiţii de confort, siguranţǎ şi rapiditate sporitǎ. În urma studiilor preliminare efectuate în perioada 1972 – 1975, au început simultan proiectarea şi construcţia metroului.

În februarie 1975 – se înfiinteaza Întreprinderea Metroul Bucuresti care avea rolul de constructor al întregii retele de transport.

Tehnologia de execuţie pentru marea majoritate a staţiilor de metrou şi a celorlalte obiective de construcţii subterane asimilabile lor (dispecerat, depouri) a fost aceea a realizǎrii acestora în incinte asecate, protejate de pereti mulaţi. În zone ale traseului ce constituiau noduri foarte circulate (Piaţa Unirii) sau având fronturi de cladiri în imediata vecinǎtate (Semanatoarea, Izvor) unde chestiunea suprafeţelor ocupate capǎtǎ o mare importanţǎ, s-a aplicat varianta tehnologicǎ de execuţie în incinta de pereţi mulaţi cu capac sau acoperitǎ (cu planşeul de acoperiş preturnat).

În anul 1977 a fost înfiinţatǎ “Întreprinderea de Exploatare a Metroului” (I.E.M.B.) în subordinea Ministerului Transporturilor – Departamentul Cǎilor Ferate, iar la data de 19 noiembrie 1979 a fost pus în funcţie primul tronson de metrou.

Prin HG nr. 686/1991 I.E.M.B. se transforma in “Întreprinderea de Exploatare a Metroului Bucuresti, METROREX”, sub autoritatea Ministerului Transporturilor, având ca obiect de activitate principal “transportul de persoane cu metroul pe reţeaua de cǎi ferate subterane şi supraterane, în condiţii de siguranţǎ a circulaţiei, pentru satisfacerea interesului public, social şi de aparare civilǎ”. Totodatǎ, prin HG nr. 266/1993 s-a recunoscut metroului “caracterul de monopol natural si strategic”.

În baza hotarârii nr. 482/24.06.1999 publicatǎ în Monitorul Oficial 293/1999 se schimba denumirea societatii în “Societatea Comerciala de Transport cu Metroul Bucureşti – METROREX S.A.”