Politica medicamentului din cadrul serviciului sanitar romanesc

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Politica medicamentului din cadrul serviciului sanitar romanesc.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 9 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ion Schileru

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Comert

Cuprins

INTRODUCERE 2
I.Politica medicamentului 3
II.Domeniul farmaceutic şi problemele sale 3
III. Soluţii privind îmbunătăţirea sistemului sanitar românesc 6
1.Îmbunătăţirea procesului de stabilire a componenţei listei de medicamente compensate 6
2. Modificarea regulilor de compensare şi de stabilire a preţului pentru asigurarea 7
utilizării în condiţii de cost-eficienţă a resurselor publice 7
3. Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a prescrierii şi eliberării de medicamente şi 8
corelarea acestuia cu stimulente pentru utilizarea raţională a medicamentelor 8
IV. Concluzii 9

Extras din document

Introducere

Sănătatea reprezintă o valoare fundamentală atât pentru individ cât şi pentru societate, fiind premisa principală a îndeplinirii rolurilor sociale de către fiecare dintre noi. Sistemul sanitar se află de foarte multă vreme într-o stare de criză prelungită. Astăzi, între finalităţile general împărtăşite de oameni , în ceea ce priveşte calitatea actului medical, şi costurile crescânde care nu mai pot fi suportate de către colectivitate se evidenţiază o gravă distanţare

1.Caduceul - simbolul Medicinei. Gravură de Thomas Möser

Sursa1:http://ro.wikipedia.org/medicina

Imagine 2: Medicamente

I.Politica medicamentului

Comparativ cu celelalte ţări membre ale UE, România cheltuie unul dintre cele mai mari procente din bugetul sanitar pentru consumul de medicamente al

Sursa:http://www.301.ro/img/medicamente

populaţiei. În acelaşi timp structura consumului medicamentos este influenţată puternic de lipsa unei strategii coerente în domeniu şi de marketingul industriei farmaceutice, care în lipsa unor reglementări specific reuşeşte să promoveze utilizarea unor produse extrem de scumpe şi care nu se suprapun întotdeauna peste nevoile populaţiei. Dacă scopul sistemului de sănătate este îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei – a duratei şi a calităţii vieţii – atunci acest lucru se poate realiza doar prin utilizarea în cel mai bun mod a resurselor disponibile. Pentru piaţa farmaceutică acest lucru înseamnă identificarea intervenţiilor cele mai eficace şi eficiente economic pentru fiecare afecţiune. Astfel de intervenţii sunt propuse în actuala strategie, cu precădere în zone legate de evaluarea performanţei medicamentelor compensate, creşterea transparenţei şi coerenţei decizionale în toate nivelurile cu impact asupra domeniului farmaceutic, utilizarea metodelor de prescriere, finanţare şi rambursare care să pună în centrul sistemului pacientul.

II.Domeniul farmaceutic şi problemele sale

Medicamentele reprezintă cea mai mare cheltuială a sistemului de asigurări din România, după cheltuielile de personal. În bugetul total al sistemului sanitar din România medicamentele reprezintă aproape un sfert, mult peste media ţărilor europene şi chiar a celor din zona noastră. Daca acest lucru poate fi oarecum justificat prin valoarea (în Euro) încă redusă alocată consumului sanitar în România, pe termen mediu menţinerea acestei tendinţe poate devein generatoare de importante dezechilibre în sistemul sanitar. Consumul pe piaţa medicamentelor din România a crescut de la mai puţin de 300 milioane USD în 1998 (anul anterior introducerii sistemului de asigurări de sănătate) la peste 2 miliarde Euro în 2010, în condiţiile scăderii populaţiei rezidente în România cu peste 1 milion de persoane în aceeaşi perioadă. De această creştere populaţia României a beneficiat în mod diferit, reliefând inechităţile profundece domnesc în sistem – deşi circa 50% din populaţia României locuieşte în mediul rural, mai puţin de 30% din numărul de farmacişti lucrează în aceste zone, iar consumul de medicamente este chiar mai redus decât acest procent, ţinând cont că doar 20% din numărul total al medicilor, cei care determină de fapt consumul de medicamente prin prescripţiile făcute, lucrează în mediul rural. În acelaşi timp creşterea accentuată a bugetelor pentru medicamente, mai ales în ultimii 4 ani, s-a făcut în principal pe seama unor medicamente din import extrem de scumpe. Analiza listei cu primele 20 de medicamente prescrise în România arată că multe din acestea sunt produse biologice foarte noi, extrem de scumpe, de care beneficiază un număr extrem de redus de persoane, iar altele sunt mărci scumpe, care ar putea fi înlocuite de produse generice, mult mai ieftine şi cu aceleaşi rezultate terapeutice pentru pacienţi. Pe baza acestei analize se poate constata şi că aproximativ 8% din pacienţi consumă cca. 70% din resursele dedicate asistenţei farmaceutice din România

Toate acestea sugerează că marketingul producătorilor este unul dintre cei mai importanţi

factori în creşterea consumului de medicamente, iar acesta nu se suprapune în mod necesar şi pe

nevoile de sănătate ale populaţiei din România. Un alt motiv care duce la situaţia de criză cronică

cu acutizări repetate a consumului de medicamente se datorează neclarităţii şi uneori incoerenţei

reglementărilor din acest domeniu, care deschid calea spre abuzuri şi corupţie. Aceste disfuncţii

se regăsesc la toate nivelurile importante ale politicii medicamentului, de la modalităţile de

elaborare a listei de medicamente compensate, la modalităţile de stabilire a preţurilor de

decontare şi până la prescrierea medicamentelor şi modul în care sunt eliberate către populaţie.

Astfel, deşi există definit un mecanism instituţional în ceea ce priveşte stabilirea listei de

medicamente compensate, în practică acesta este puţin funcţional şi extrem de vulnerabil în faţa

presiunilor şi abuzurilor. În esenţă, deciziile sunt luate într-un mod lipsit de transparenţă şi de

predictibilitate, fără a exista nicio evaluare sistematică privind impactul deciziilor luate asupra

sănătăţii publice sau asupra sustenabilităţii financiare a sistemului. Practic analizele farmaco-economice şi cele de impact sunt cvasi-inexistente, singurele date fiind cele furnizate de companiile de medicamente care promovează propriile produse. Capacitatea tehnică a

Ministerului Sănătăţii Publice de a face asemenea analize este extrem de limitată, iar acest lucru

face ca decizii importante pentru sănătate a populaţiei şi funcţionarea sistemului să aibă o

importantă componentă subiectivă, fiind greu de înţeles argumentele care au stat la baza

introducerii unui medicament pe lista de compensări şi cu atât mai puţin raţiunea tehnică pentru

care este compensat într-un procent mai mare sau mai mic.

O altă zonă sensibilă şi care determină disfuncţii în piaţa medicamentului se referă la

modalitatea de stabilirea a preţurilor la medicamente şi care are aceleaşi probleme legate de

transparenţa şi coerenţa sistemului, reglementările în domeniu abundând în menţiuni ambigue de

genul preţul se stabileşte “de regulă” sau corelarea “se poate face” care nu sunt decât porţi

deschise pentru subiectivism şi abuz.

O altă zonă în care apar comportamente ce induc o utilizare ineficientă a resurselor este cea legată de distribuţia şi eliberarea medicamentelor către populaţie. Un astfel de mecanism vicios constă în oferirea de discounturi de către producători către distribuitori, aceştia la rândul lor oferind bonusuri farmaciilor cu circuit deschis pentru a promova anumite medicamente, chiar

dacă sunt mai scumpe. Sistemul de plată al farmaciilor stimulează şi el acest mecanism, cu cât un

medicament este mai scump, cu atât este mai mare câştigul farmaciei care-l eliberează. În acelaşi

timp companiile farmaceutice alocă resurse semnificative pentru influenţarea comportamentului

medicilor prescriptori în diferite moduri, de la oferirea de sponsorizări pentru participarea la

diferite activităţi, până la plăţi directe pentru prescrierea anumitor medicamente, existând diferite

forme de a “legaliza” aceste tipuri de practică (gen contracte de sponsorizare sau de marketing).

Lipsa unui cadru de reglementare clar şi coerent în acest domeniu nu face decât să accentueze

practici cu care s-au confruntat în timp multe sisteme sanitare, dar care au făcut eforturi pentru a

le reduce amploarea şi impactul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Politica Medicamentului din Cadrul Serviciului Sanitar Romanesc.docx