Recenzie - parfumul - mică enciclopedie

Octavian Sever Coifan s-a nascut la Timişoara şi este singurul parfumier român. De şase ani trăieşte la Paris, unde are şi un mic atelier, si realizează parfumuri pentru Asia, S.U.A şi Rusia. Acesta a fost pasionat de parfumuri încă de mic. La zece ani citeşte prima carte despre parfumuri, iar la doisprezece ani realizează primul parfum. Înainte să plece în Franţa a scris trei cărţi de referinţă despre parfumuri: „ 1000 de parfumuri” volumul I şi II şi „Parfum - mică enciclopedie”. Coifan este unul din cei 400 de parfumieri din lume şi este membru în „Societe Francaise des Perfumeurs”.

„Parfumul este strâns legat de pictură şi de muzică, nu doar prin corespondenţele inerente ale senzaţiilor, dar mai ales prin tehnica de compoziţie şi de întrupare a ideii”. Aşa începe Octavian Sever Coifan cartea „Parfum – mică enciclopedie” în care acesta prezintă o istorie a parfumului din timpurile străvechi şi până în zilele noastre.

Coifan consideră simţul olfactiv esenţial şi ancestral. Mica problemă a acestui simţ este cea cu care se confruntă comunitatea ştiinţifică care este neputincioasă in faţa lui. Dacă se ştie cum auzim, cum vedem, nimeni nu ne poate spune cum şi ce mirosim.

Luca Turin, cel care a propus la sfârşitul anilor 90 o teorie revoluţionară a olfacţiei, consideră mirosul o mare enigmă. El face o paralelă cu celelalte sisteme biologice, ajungand la nişte concluzii surprinzatoare şi anume că simţul olfactiv este total diferit de văz şi auz, este instantaneu şi nelimitat.

Mirosul şi gustul sunt simţurile care analizează chimic mediul înconjurător. Purtătoarele de informaţii sunt moleculele sau amestecurile (23.000 de inspiraţii a câte 10.000 de molecule odorante, zilnic). Senzaţia de miros are două aspecte: cantitativ (intensitatea) şi calitativ( nota şi nuanţa). La aprecierea cantitativă se poate constata identitatea a două senzaţii. Identitatea se cuantifică prin concentraţia limită de percepere. Astfel, mirosul este un simţ cu sensibilitate remarcabilă, în unele cazuri mai fin decât mijloacele actuale de analiză chimică. Din punct de vedere calitativ, mirosul este un simţ al diversităţii, fiindcă senzaţiile au o variabilitate foarte mare. Mirosul unei substanţe poate varia calitativ în funcţie de concentraţia sa. El depinde de temperatură, umiditatea aerului, vârsta celui care miroase.

Octavian Coifan ne prezintă cum se dezvoltă mirosul încă de mici copii. La vârsta de şase ani există o acuitate olfactivă maximă, care scade treptat. Cu vârsta, creşte fineţea, puterea de diferenţiere. La bătrâneţe atrofierea este mai puţin accentuată în raport cu alte simţuri. Mirosul diferă de la un sex la altul, bărbaţii şi femeile percepându-l diferit. De asemenea, femeile gravide au o sensibiliate sporită.

Parfumul poate deveni, aşa cum spune un filozof şi cum ne transmite mai departe Coifan, „o amprentă emoţională”; a oferi un parfum înseamnă a oferi „memorie lichidă”.

„Dragoste” şi „miros” sunt două cuvinte asociate etimologic în multe limbi vechi. În ariană, rădăcina „ghrâ” înseamnă „sărut” şi „a mirosi pe cineva”. În persană, „bulah” înseamnă a „mirosi” şi „a iubi”. În franceză, dar şi alte limbi latine, „sentir” însemnă „a mirosi” şi „a simţi” ceva pentru cineva. La fel se întâmplă şi în limba română – „a simţi”, „simţire”, „simţământ”.

În carte, autorul ne prezintă câteva sondaje cu privire la folosirea parfumului: în cazul femeilor: 84, 2% folosesc şi 15,8% nu folosesc parfum, iar în cazul bărbaţilor, 76,8% folosesc şi 23,2% nu. Motivele invocate pentru a justifica folosirea parfumului sunt: pentru a mirosi mai bine (50,9%), pentru a ascunde alte mirosuri (3,2%), pentru a atrage (37,2%), din obişnuinţă (15,7%), din alte motive (21,3%).

„Parfumul este ca şarpele, asemenea veninului său. Te ameţeşte, te îmbie, te farmecă te adoarme. Adesea, parfumul şi otrava au fost asociate. Parfumul este otrava spiritului, a moralităţii, este păcatul incriminat de religie, de moralişti, de filozofi.”

În parfumerie se folosesc materii prime din cele mai diverse. În compoziţia unui parfum intră de la 20 până la câteva sute de substanţe diferite. Un parfumier are la dispoziţie câteva sute de substanţe naturale şi peste 3000 de substanţe de sinteză, dintre care, în mod curent, sunt folosite 1500.

Materiile prime naturale sunt rare şi extrem de scumpe în ziua de azi, valorând mult pentru armonia unui parfum, aducând complexitate şi frumuseţe. Ele reprezintă semnele magiei parfumului, într-o lume în care peste 80% dintr-un produs finit este realizat din materii prime de sinteză. Astăzi, raţiunile economice au impus ca, într-un parfum, elementele naturale să reprezinte maxim 20% din uleiul de parfum.

Octavian Coifan ne prezintă clasificarea materiilor prime folosite pentru parfumuri: uleiuri volatile, uleiuri concrete şi absolute, rezinoide sau oleorezine şi balsamuri, tincturi şi extracte alcoolice, substanţe izolate din uleiurile volatile, odorante sintetice.

Substanţele odorante se gasesc din abundenţă în natură şi în special în plante. Se prelucrează florile, frunzele, seminţele, coaja de fructe, rădăcinile, lemnul, scoarţa, mugurii şi bobocii, ramurile şi chiar întreaga plantă.