Regulile Sistemului Multilateral de Comercializare

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in urma negocierilor multilaterale privind liberalizarea schimburilor, s-a propus crearea unei Organizatii Internationale a Comertului cu scopul de a coordona politicile comerciale ale statelor membre în vederea reducerii barierelor tarifare care crescuseră semnificativ în perioada recesiunii de la începutul anilor 1930. In cadrul acestor negocieri, americanii urmareau deschiderea pietelor straine, iar britanicii liberalizarea fluxurilor comerciale.

Ca măsură intermediară, în anul 1947, un grup format din 23 de ţări au început negocierile, plecând de la un set provizoriu de reguli, devenit cunoscut drept Acordul General pentru Tarife şi Comerţ - GATT. În 1948 intră în vigoare Acordul şi este elaborată la Carta de la Havana, care ulterior va întâmpina opoziţie politică, mai ales din partea Senatului American, ceea ce va duce la abandonarea proiectului GATT, care a fost mai degraba un forum de negocieri; statele participante neavand statut de membre, ci de „părţi contractante”.

Scopul GATT era să promoveze un comerţ mai liber şi mai echitabil, în primul rând prin negocierea unor reduceri ale barierelor tarifare. Deşi a înregistrat succese semnificative în stimularea liberalizării comerţului şi în crearea unui cadru pentru negocieri comerciale multilaterale, autoritatea şi amplitudinea responsabilităţilor sale a fost limitată. Nu a avut la dispoziţie un mecanism de soluţionare a diferendelor, iar jurisdicţia sa se circumscria în special produselor prelucrate. GATT nu avea autoritatea de a interveni în domeniul agriculturii, serviciilor, drepturilor de proprietate intelectuală sau a investiţiilor externe directe. În ciuda limitelor mandatului său şi ale structurii sale organizatorice, GATT a avut, timp de mai mulţi ani, un rol important în reducerea restricţiilor din comerţul internaţional. A favorizat crearea unui regim comercial internaţional bazat pe reguli stabilite după negocieri multilaterale între statele semnatare. Scopul GATT a fost un multilateralism deschis care să stea la baza creării unei economii mondiale deschise.

La începutul anilor ′80, regimul comercial instituit în 1947 nu mai corespundea economiei mondiale tot mai integrate, aflată într-o continuă schimbare. În plus, noul protecţionism din anii ′70 a adus un nou val de bariere netarifare, precum cotele la import, măsurile anti – dumping, măsurile anti – subvenţii etc. În acelaşi timp, expansiunea firmelor multinaţionale atât în domeniul produselor manufacturate cât şi în sfera serviciilor a modificat arhitectura tradiţională a comerţului internaţional. Al doilea „val” al regionalizării comerciale început în anii ′80 şi îndeosebi accelerarea procesului integraţionist în Europa de Vest au fost privite ca o ameninţare la adresa sistemului comercial multilateral. În aceste condiţii, S.U.A a început să facă presiuni asupra partenerilor europeni pentru demararea unei noi runde de negocieri care să consolideze regimul comercial internaţional.

Demersurile S.U.A au avut rezultatul aşteptat. Negocierile demarate în 1986 s-au încheiat în 1993, acordul fiind semnat în aprilie 1994, la Marrakesh. O realizare importantă a acestei runde de negocieri este crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care a constituit un pas important în consolidarea sistemului internaţional conturat la Bretton Woods în urmă cu aproximativ cincizeci de ani.

Spre deosebire de GATT, OMC este o organizaţie internaţională ale cărei reguli încorporează o versiune actualizată a textului original al GATT. În plus, acordul OMC include reguli aplicabile comerţului cu servicii, (GATS – Acordul General pentru Comerţul cu Servicii), reguli referitoare la drepturile de proprietate intelectuală, la produsele agricole, la investiţiile directe, la soluţionarea diferendelor etc.

În prezent OMC are 151 membri care derulează aproximativ 94 % din fluxurile comerciale mondiale. Aproximativ încă 30 de state sunt în negocieri în vederea aderării la această organizaţie.

Acordul de constituire a OMC reprezintă oarecum un compromis între interesele ţărilor industrializate şi cele ale ţărilor în curs de dezvoltare. Ţările industrializate au dobândit o mai mare protecţie a drepturilor de proprietate intelectuală şi accesul produselor şi serviciilor lor pe pieţele celorlalte ţări, iar ţările în curs de dezvoltare au obţinut un acces mai larg pe pieţele ţărilor dezvoltate, mai ales în ceea ce priveşte produsele prelucrate. La un moment dat, ţările în curs de dezvoltare suspectau GATT că ar fi un instrument al dominaţiei Vestului şi un promotor al dependenţei. Însă, atunci când au devenit exportatori şi producători au început să vadă în GATT şi, ulterior, în OMC o posibilitate de a-şi apăra propriile interese.