Relatii Comerciale in Spatiul European

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Relatii Comerciale in Spatiul European.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 33 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Comert

Cuprins

1. DEFINIREA POLITICII COMERCIALE ŞI OBIECTIVELE EI.3
2. INSTRUMENTELE DE POLITICĂ COMERCIALĂ DE NATURĂ TARIFARĂ (VAMALĂ).4
2.1. Taxele vamale.5
2.2. Tarifele vamale.9
2.3. Efectul protectionist al tarifelor vamale; protecţia nominală şi protecţia efectivă.11
2.4. Teritoriul vamal.11
3. INSTRUMENTELE DE POLITICĂ COMERCIALĂ DE NATURĂ NETARIFARĂ(INCLUSIV PARATARIFARĂ).14
3.1. Bariere netarifare care implică o limitare cantitativă directă a importurilor .15
3.2. Barierele netarifare care implică indirect limitarea importurilor prin mecanismul preturilor.19
3.3. Bariere netarifare care decurg din formalităţile vamale şi administrative privind importurile.22
3.4. Bariere netarifare care derivă din participarea statului la activităţile comerciale.23
3.5. Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate produselor importate şi celor indigene (obstacole tehnice).24
4. ASPECTE PRIVIND POLITICA COMERCIALĂ A UNIUNII EUROPENE.26
5. BIBLIOGRAFIE.33

Extras din document

1. DEFINIREA POLITICII COMERCIALE ŞI OBIECTIVELE EI

Politica comercială este o parte componentă a politicii economice a unui stat care vizează sfera relaţiilor economice externe ale acestuia. Ca şi politica economică, ea este un atribut al suveranităţii oricărui stat independent.

Într-un sens mai larg, prin politica comercială se înţelege totalitatea reglementărilor adoptate de către stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar etc.) în scopul pormovării sau al restrângerii schimburilor comerciale externe şi al protejării economiei naţionale de concurenţa străină.

Având în vedere faptul că relaţiile economice externe sunt un factor important al creşterii economice, principalul obiectiv pe termen lung pe care statele îl urmăresc cu ajutorul instrumentelor şi măsurilor de politică comercială este stimularea dezvoltării economiei naţionale la adăpost de concurenţa străină. De aici rezultă că politica comercială a oricărui stat trebuie să îndeplinească trei funcţiuni principale:

a) de promovare a relaţiilor economice externe, înţelegând prin aceasta impulsionarea exporturilor;

b) de protejare a economiei naţionale de concurenţa străină, înţelegând prin aceasta o reglementare şi un control al importurilor;

c) de realizare a unui echilibru dinamic în balanţa comercială şi de plăţi şi, concomitent, de sporire a rezervei valutare a statului.

Din obiectivul pe termen lung derivă o multitudine de obiective pe termen scurt şi mediu pe care statele le pot urmări cu ajutorul instrumentelor şi măsurilor de politică comercială, cum sunt: perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe, restrângerea sau stimularea comerţului cu anumite produse sau grupe de produse, anumite modificări în orientarea geografică a schimburilor comerciale (intensificarea schimburilor comerciale cu anumite ţări şi regiuni, restrângerea cu altele), îmbunătăţirea raportului de schimb prin sporirea puterii de cumpărare a exporturilor, etc. Aceste obiective pot diferi de la un stat la altul în funcţie de o serie de condiţii interne şi internaţionale.

În perioada postbelică, în condiţiile adâncirii interdependenţelor economice internaţionale, reglementarea relaţiilor economice dintre state a devenit o necesitate obiectivă, urmărindu-se prin aceasta coordonarea modului de acţiune a statelor în domeniul politicilor comerciale. Ca urmare, în afara unor reglementări ale relaţiilor economice dintre state pe plan bilateral, subregional sau regional, în perioada imediat postbelică a apărut şi tendinţa de multilateralizare a relaţiilor economice dintre state prin intermediul unor acorduri care au încercat să codifice anumite principii şi reguli în ce priveşte folosirea diverselor instrumente şi măsuri de politică comercială în relaţiile reciproce. Pe linia aceasta s-a înscris activitatea Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (G.A.T.T.), iar în prezent a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Cu toate acestea, practica relaţiilor economice internaţionale arată că statele au elaborat şi aplicat în această perioadă instrumente de politică comercială din ce în ce mai variate, încălcând foarte adesea o serie de principii şi reguli statuate în anumite acorduri în ce priveşte folosirea acestor instrumente în relaţiile comerciale reciproce, concomitent cu o puternică tendinţă de regionalizare a schimburilor prin proliferarea grupărilor economice integraţioniste mai ales în ultimele trei decenii.

În general, în domeniul politicii comerciale se acţionează cu ajutorul a trei categorii principale de instrumente şi măsuri:

a) de natură tarifară (vamală);

b) de natură netarifară (inclusiv paratarifară);

c) de natură promoţională (de promovare şi de stimulare).

În general, primele două categorii de instrumente vizează cu precădere importul, iar cea de a treia categorie vizeză exportul.

2. INSTRUMENTELE DE POLITICĂ COMERCIALĂ DE NATURĂ TARIFARĂ (VAMALĂ)

Parte componentă a politicii comerciale a unui stat, politica vamală este realizată cu ajutorul reglementărilor adoptate de stat care vizează intrarea sau iesirea în/din ţară a mărfurilor şi care implică: controlul cu ocazia trecerii frontierei de stat a mărfurilor şi mijloacelor de transport, îndeplinirea formalităţilor vamale şi plata taxelor vamale (sau impunerea vamală).

Instrumentele principale cu ajutorul cărora se realizează politica vamală sunt, în primul rând, tarifele vamale care cuprind taxele vamale care se percep asupra mărfurilor importante (sau exportate) şi, în al doilea rând, legile vamale, codurile vamale şi regulamentele vamale, situaţia prezentându-se diferit de la un stat la altul în ce priveşte gama (mai largă sau mai restrânsă) de instrumente de politică vamală folosite.

În cadrul politicii vamale, impunerea vamală a jucat şi continuă să joace rolul principal. Ea îndeplineşte trei funcţiuni:

a) de natură fiscală (taxele vamale fiind o sursă de venit la bugetul statului);

b) de natură protecţionistă (protejează economia naţională de concurenţa ă în sensul că taxa vamală percepută la import ridică preţul mărfii rtate reducându-i forţa concurenţială în raport cu produsul indigen);

c)de negociere (în sensul că statele pot negocia într-un cadru bilateral sau multilateral concesii vamale - reciproce sau nereciproce - care pot stimula

schimburile comerciale).

Impunerea vamală s-a practicat şi în orânduirile precapitaliste, îndeplinind în special o funcţie fiscală. În capitalism, pe lângă funcţia fiscală, s-au accentuat funcţiile de protejare, de negociere şi adesea chiar de discrimianre în relaţiile comerciale internaţionale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Relatii Comerciale in Spatiul European.doc