Tehnologiile Societății Informaționale

INTRODUCERE

Dezvoltarea societăţii omeneşti se realizează prin cunoaştere şi învăţare, de aceea în această lucrare s-a încercat prezentarea unui domeniu extrem de important pentru societatea contemporană, şi anume tehnologiile societăţii informaţionale.

Generarea şi exploatarea de cunoaştere au devenit surse vitale ale creşterii bunăstării pe plan global. Cunoaşterea reprezintă totodată elementul central ce determină competitivitatea şi ca atare statele lumii, în special cele dezvoltate, s-au angajat în generarea sistematică a acesteia, dezvoltând sisteme naţionale şi interacţiuni internaţionale tot mai sofisticate.

Proiectul este structurat în două capitole. În primul capitol este descrisă pe scurt situaţia actuală la nivel mondial şi naţional, în ceea ce priveşte stadiul cercetării, dezvoltării şi inovării. În cel de-al doilea capitol s-a pus accentul pe principalele tehnologii informaţionale şi etapele parcurse de acestea spre o economie globală informaţională.

Pentru realizarea acestei lucrări s-au consultat surse bibliografice, articole de specialitate, precum şi site-uri de Internet.

1. Contextul global şi naţional

Accentuarea globalizării a condus la creşterea importanţei colaborării internaţionale, a schimbului de cunoaştere explicită şi a creat comunităţi ştiinţifice internaţionale puternice, fără însă a reduce importanţa pe care complexul de factori locali o are în adaptarea şi valorificarea cunoaşterii.

În acest mediu colaborativ şi competitiv în acelaşi timp, semnificaţia excelenţei a cunoscut o creştere exponenţială. Entităţile şi indivizii care ating acest nivel devin extrem de valoroşi, având capacitatea de a atrage resurse şi de a influenţa atât mediul ştiinţific, cât şi sistemele socio-economice. Acesta este şi motivul pentru care statele dezvoltate fac eforturi pentru a atrage oamenii de ştiinţă şi ingineri cu performanţe deosebite şi totodată de a atinge masa critică de cercetare în domenii strategice.

În lupta pentru excelenţă universităţile, institutele publice de cercetare-dezvoltare, celelalte entităţi de cercetare de drept public, joacă un rol sporit. Acestea sunt provocate să se transforme în actori importanţi pe piaţa cunoaşterii, atrăgând şi dezvoltând resurse umane de vârf şi concentrând facilităţi de cercetare importante.

Implicarea în cercetare şi legăturile tot mai strânse cu mediul economic au devenit nu doar surse suplimentare de venit, ci elemente intrinseci ale procesului de educaţie şi formare.

În triunghiul cunoaşterii, educaţie-cercetare-inovare, ultimul element este cel mai strâns legat de impactul asupra bunăstării şi totodată cel mai problematic din punct de vedere al politicilor conexe. Inovarea, proces cu multe variabile, are în centrul său colaborarea dintre cercetare şi industrie. În ultimul deceniu, ţările dezvoltate au propus entităţi intermediare sau forme de interacţiune şi colaborare prin care să fie create punţi între cele două sectoare, alocând acestor entităţi resurse financiare publice în creştere.

Uniunea Europeană depune eforturi pentru recuperarea decalajelor de creştere economică faţă de Statele Unite, aşezând domeniul cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI) la baza acestor demersuri.

Actualmente, principalele provocări cărora trebuie să le facă faţă Uniunea Europeană pentru îmbunătăţirea capacităţii de inovare sunt legate de insuficienta concentrare în poli de excelenţă capabili să concureze pe plan global, slaba integrare a elementelor în triunghiul cunoaşterii, insuficienta cercetare trans şi interdisciplinară focalizată pe nevoile de inovare, lipsa unor modele de guvernare şi organizare a cercetării şi educaţiei la nivel european, costurile ridicate ale brevetării în UE şi mobilitatea redusă a cercetătorilor.

Sistemul românesc de CDI a traversat o perioadă extrem de dificilă după 1989: subfinanţarea şi restructurarea întârziata nu au dat şansa de racordare la tendinţele mondiale din ştiinţă şi tehnologie decât în cazuri izolate, iar sectorul încă fragil al întreprinderilor din România nu a putut exercita o cerere reală pentru inovare. Practic izolat, sistemul CD s-a fragmentat, diferitele componente urmărind asigurarea supravieţuirii cu minimul de resurse existente, în principal prin finanţare publică, în cadrul unor subsisteme în bună măsură formale şi autarhice.

Sistemul de învăţământ, prin contribuţia la dezvoltarea interesului şi aptitudinilor de cercetare şi inovare ale tinerilor pe întreg parcursul educaţional, prin educaţia în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, formarea iniţială a cercetătorilor (cu accent pe numărul şi calitatea doctoranzilor), precum şi prin calitatea educaţiei terţiare, reprezintă o componentă complementară esenţială.

Sistemul de CDI trebuie să reprezinte motorul dezvoltării societăţii cunoaşterii în România, pentru a susţine performanţa prin inovare în toate domeniile ce contribuie la asigurarea bunăstării cetăţenilor şi totodată pentru a atinge excelenţa ştiinţifică recunoscută pe plan internaţional.

România construieşte o societate bazată pe cunoaştere, focalizată pe rezolvarea problemelor ridicate de satisfacerea nevoii de inovare exprimată de economie şi societate. Pentru a răspunde acestei provocări, sistemul CDI va fi deschis către firmele româneşti, către mediul ştiinţific internaţional, nevoile societăţii şi sistemul educaţional.

Trecerea de la competitivitatea bazată pe factori (muncă, resurse naturale)sau investiţii la cea bazată pe inovare presupune dezvoltarea capacităţii de cercetare în domenii de înaltă tehnologie (high-tech) generatoare de valoare adăugată, cu potenţial de export şi antrenare a altor sectoare productive.

2. Tehnologiile societăţii informaţionale

Unul din domeniile cu mare potenţial de a conduce la progres economic şi social este acela al tehnologiilor societăţii informaţionale.

Tehnologia societăţii informaţionale reprezintă atât un suport transversal pentru toate sectoarele economiei, cât şi o industrie (Tehnologia informaţiilor şi comunicaţii –TIC) cu un dinamism extraordinar. Chiar dacă în România societatea informaţională are un decalaj de dezvoltare de câţiva ani faţă de Uniunea Europeană, sectorul software s-a dovedit foarte activ, devenind unul dintre cele mai competitive ale economiei.

Obiectivele cercetării au în vedere dezvoltarea tehnologiilor şi instrumentelor în scopul realizării unor sisteme şi aplicaţii informatice performante, deschise, eterogene, scalabile, tolerante la defectări şi cu o bună conectivitate între utilizatori şi resurse, dezvoltarea tehnologiilor suport necesare creării unei infrastructuri naţionale integrate de comunicaţii, dezvoltarea unor metode şi sisteme de inteligenţă artificială, realizarea de produse bazate pe cercetări în nanoelectronică, fotonică, micro- şi nanosisteme, din gama componentelor şi sistemelor inteligente.