Tendințe de Evoluție ale Comerțului Exterior al României După Anul 1990

Tendinţe de evoluţie ale comerţului exterior al României după anul 1990

1. Dinamica comerţului exterior

După anul 1990 România s-a înscris pe traiectoria tranziţiei la economia de piaţă. Aceasta a însemnat o amplă transformare a structurilor economice, susţinută prin crearea unui nou cadru instituţional şi legislativ specific economiei de piaţă şi printr-un nou set de politici economice compatibile cu cerinţele mediului intern şi internaţional.

Încercând o etapizare a procesului de tranziţie, în România am putea delimita trei perioade:

I – 1990-1993 – etapa declinului pronunţat al economiei româneşti. Schimbarea de sistem şi declanşarea reformelor economice au antrenat economia românească într-o aşanumită “recesiune transformaţională”. Este o etapă caracterizată prin mari dezechilibre pe piaţa internă şi numeroase restricţii externe, derivate din localizarea României într-o zonă geografică considerată instabilă din punct de vedere politic şi economic.

II – 1994-1998 – poate fi definită drept etapa eforturilor de macrostabilizare economic. În această etapă apar instituţii specific economiei de piaţă, necesare creerii unui sistem concurenţial, iar reformele industriale se derulează dar în mod ezitant. În planul relaţiilor externe începe preaderarea României la UE, activitatea ei ca membru al OMC şi se creează zona de comerţ liber CEFTA.

III – 1999 până în prezent – este etapa privatizărilor reale şi a autorestructurării sectoarelor ineficiente. Inflaţia scade şi se cristalizează un mediu economic mai liberal. Ca rezultate, Raportul de ţară al UE pentru 2004 considera că România a înscris printer ţările cu economie de piaţă funcţională. De remercat că primul şi cel mai important pas pe calea reformelor economice a fost reforma comerţului exterior constând în esenţă în demonopolizarea exporturilor şi importurilor.

Momentele decisive ale reformei comerţului exterior se extind pe parcursul tranziţiei după cum urmează:

1990 – are loc desfiinţarea monopolului de stat asupra comerţului exterior şi se renunţă la cursurile de schimb multiple.

1993 – încheierea Acordului de asociere a României la UE

1995 – România devine membru active al OMC

1997 – România devine membră a CEFTA (Acordul Central European de liber schimb-România, Croaţia, Bulgaria, Macedonia)

1998 – se introduce deplina convertibilitate a monedei naţionale, atingându-se liberalizarea completă a contului curent.

Paşii făcuţi pe calea reformei comerţului exterior au condus la creşterea rolului exporturilor şi importurilor în funcţionarea economiei, dar nu la nivelul performanţelor înregistrate de ţările concurente din zonă.

Scăderea producţiei, lipsa de competitivitate a mărfurilor româneşti, ritmul lent al restructurării economice şi incoerenţa politicii comerciale au obstrucţionat valorificarea avantajelor rezultate în urma încheierii acordurilor de comerţ liber cu principalii parteneri comerciali. Toate acestea s-au reflectat în dinamica comerţului exterior din această perioadă.

Astfel, în primii trei ani ai tranziţiei respectiv 1989-1992, în contextul declanşării recesiunii de tip transformaţional, în termeni reali exporturile au scăzut la aproape jumătate, iar importurile s-au redus cu 10%.

După 1992, cu excepţia anului 1998 exporturile înregistrează creşteri moderate, dar constante. Cu excepţia anului 1999, importurile înregistrează şi ele sporuri anuale, de nivel mai ridicat decât exporturile. Ca urmare, la zece ani după declanşarea tranziţiei, în 1999 în termeni reali exporturile reprezentau 97,7%, iar importurile 143,4% din nivelurile consemnate în 1989.

În toată perioada 1995 – 1999 exporturile s-au situat în jurul unui plafon de 8 m-de dolari, plasându-se aproape la fel de constant sub nivelul importurilor cu peste 2 m-de dolari.

În anul 2000 pentru prima dată exporturile au depăsit acest plafon atingând 10,36 m-de dolari.

Începând din 2001 dinamica fluxurilor comerciale s-a înscris pe un trend ascendent mai accentuat. Ca urmare, în 2003 exporturile FOB ajung la un volum valoric de 17,6 m-de (respectiv 15,6 m-de euro). Importurile cresc şi mai rapid, volumul lor valoric exprimat în preţuri CIF ajungând la 24 m-de dolari, respectiv 21,2 m-de euro.

Concomitent deficitul balanţei comerciale trece de la 2 m-de dolari la 6,4 m-de dolari, respectiv 5,6 m-de euro.

În anii 2004-2005 dinamica comerţului exterior al României a fost şi mai accelerată. Exporturile au atins un nivel de 22,25 m-de euro, iar importurile 32,56 m-de euro. Deficitul comercial FOB-CIF s-a situat la 10 m-de euro.

Devansarea creşterii PIB şi a producţiei industriale se accentuează şi ea. Ca urmare se poate aprecia că după anul 2000 comerţul exterior a devenit componenta cea mai dinamică a economiei româneşti.

Remarcăm şi faptul că în ultimul deceniu dinamica schimburilor comerciale româneşti a depăşit în mod constant (pag 8’) ritmurile de creştere ale comerţului internaţional din 2001 nu se regăseşte în evoluţia exporturilor româneşti care în acel an au înregistrat o creştere de 9%, urmată de 22% în 2002.