Abordarea Dramaturgica a Comunicarii

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Abordarea Dramaturgica a Comunicarii.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

Viata noastra este caracterizata de cuvantul “comunicare”. Toata lumea comunica, toata lumea vorbeste despre comunicare. Credem ca stim totul despre acest lucru. Si iata ca suntem surprinsi cand aflam cat de departe de esenta ne aflam. In fond, lumea este o scena, iar noi toti niste actori. Conform Erving Goffman, orice individ al carui comportament este observat de alti indivizi le ofera acestora un anumit tip de reprezentatie.El se comporta asemenea unui actor care joaca intr-o piesa de teatru, cerand observatorilor lui sa ia in serios impresia cultivata dinaintea lor. Li se cere sa creada ca personjul pe care il vad chiar poseda atributele pe care pare sa le posede, ca sarcina pe care o indeplineste va avea consecintele implicit pretinse in numele ei si ca, in general, lucrurile sunt ceea ce par sa fie¹. Observam astfel ca exista o continuitate intre spectacolul dramatic si viata noastra de zi cu zi, activitatile noastre.

II. Gradul de puritate

Goffman numeste “grad de puritate”² al unei reprezentatii tocmai masura in care aceasta se apropie de ipostaza ideala a spectacolului teatral. In ordine descrescatoare, putem vorbi de:

1. One man- show total, oferit de persoana care improvizeaza o poveste pentru copii si isi este propriul scenarist, regizor si interpret

2. Spectacole sportive- in care obiectivul principal urmarit de jucatori este nu reprezentatia, ci rezultatul final al intalnirii. Cu toate acestea, ei ofera publicului un anumit tip de divertisment , expun calitati care sunt, in fond, unele actoricesti. Cand publicul lipseste, se poate manifesta o anumita tendinta de a “juca teatru” pentru a impresiona adversarii.

3. Ceremoniile- nunti,botezuri, inmormantari. Motivatia reprezentatiei nu este de natura dramaturgica, ci tine de nevoia de a consacra ceva.

4. Conferintele si cursurile- profesorul ignora rareori faptul ca se afla in spectacol si ca se cade sa se comporte astfel incat sa capteze interesul auditoriului printr-o prestatie actoricesca.

5. Reprezentatiile din lumea muncii. Putem observa cum lucreaza (sau nu) un muncitor atunci cand este singur sic and este supravegheat.Pe santiere se practica “tinutul de sase”, care le permite lucratorilor sa isi adapteze nivelul de dramatizare a activitatii la necesitatile momentului.

¹Goffman, Erving, “Viata cotidiana ca spectacol”, editura Comunicare.ro, Bucuresti, 2003, p.58

²Goffman, Erving, “Les cadres de l’experience”, Les Editions de Minuit, Paris, 1991, cap.5

Un alt exemplu este ca, la Londra, tendinta curenta a cosarilor¹ si a vanzatorilor de parfumuri de a purta halate ca de laborator tinde sa-i induca clientului idea ca sarcinile delicate executate de aceste persoane vor fi realizate intr-un mod standardizat, clinic, confidential.

Alex Mucchielli ne demonstreaza , in “Arta de a comunica”, prin exemplul cu “barbatul care fluiera dupa o trecatoare” ca uneori, jocurile ne ajuta san e creem o imagine anume, pe care sa le-o “prezentam” prietenilor, oamenilor care ne inconjoara. Astfel: “O femeie tanara trece prin fata unui grup de barbati.Unul dintre ei reactioneaza fluierand admirativ. Ce se intampla de fapt? Barbatul cu pricina pune in aplicare un scenariu obisnuit pentru comportamentul sau personal. In adancul lui exista un mod consacrat de a reactiona la acest tip de situatie. <<Formal>>, reactia lui este intotdeauna aceeasi. Ceea ce inseamna ca in situatiile asemanatoare, adica atunci cand este impreuna cu tovarasi de-ai lui, daca poate face, fara sa riste prea mult, ceva ca sa iasa in evidenta, nu se da inapoi. Adoptand acest comportament absolut obisnuit pentru el si de care nu poate scapa (e “mai puternic decat dansul”), barbatul joaca unul dintre “jocurile” lui favorite, care s-ar putea numi jocul <<de-a evidentierea fara efort in situatii fara o miza prea mare>>”.

III. Jocul relational

Un “joc relational” este tocmai acest ansamblu de “tranzactii repetitive” ce pot fi observate in diverse situatii asemanatoare din viata de zi cu zi².

Am observat cu totii, inca din copilarie, ca un anumit comportament intr-o situatie anume ne favorizeaza. Totodata, modurile noastre de a reactiona se adapteaza in functie de mediul in care ne aflam la momentul respectiv (la scoala, in familie, la serviciu, etc).

Asemanarile dintre spectacolele propriu-zise si reprezentatiile pe care le oferim celor din jur sunt evidente, iar uneori spunem chiar inconstient de acest lucru ca cineva “a facut o scena” sau “s-a dat in spectacol”.

IV. Deosebiri intre actorul de pe scena si

cel din viata curenta

Conform Mihai Dinu³ exista si deosebiri:

1. in reprezentatiile non-teatrale nu exista o delimitare spatiala intre zona actorului (“scena”) si zona publicului

Fisiere in arhiva (1):

  • Abordarea Dramaturgica a Comunicarii.doc