Analiza dezbaterii electorale - Traian Băsescu și Mircea Geoană, noiembrie 2009

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Comunicare
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 2648
Mărime: 21.78KB (arhivat)
Publicat de: Sorin Costache
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Cea mai recentă şi importantă dezbatere electorală din România s-a desfăşurat pe un fond agitat, în plină criză economică, cu o populaţie frămantată din ce in ce mai mult de problemele economice ale ţării. Demiterea guvernului de către Parlament, filmul prin care Traian Băsescu era acuzat că loveşte un copil sunt doar două elemente care ne determină să catalogăm anul electoral 2009 drept un element al agresivităţii politice. De asemenea, este anul în care echipa de campanie a jucat un rol decisiv în temporalizarea dezbaterilor prezi denţiale. Din punctul de vedere al unei studente la comunicare fără cunoştiinţe de analiză politică aprofundate, cred că unele elemente ale discursului au fost evidente şi voi încerca să le evidenţiez.

Discursul în cauză a avut loc la Palatul Parlamentului, organizată de IPP şi moderată de Robert Turcescu formatul fiind stabilit de staff-urile de campanie ale celor doi.

Cei doi candidaţi pentru preşedenţia României sunt Traian Băsescu candidat susţinut de Partidul Democrat-Liberal (PD-L) şi Mircea Geoană, candidat din partea Partidului Social Democrat (PSD). În cadrul confruntării, cei doi candidaţi au participat la o dezbatere care s-a purtat în jurul a zece teme de discuţie. Acestea ţin de mandatul preşedintelui şi vizează subiecte de la politică externă, până la protecţia socială, stabilitate economică, financiară şi mediul de afaceri.

Primul candidat, Traian Băsescu este, după părerea mea, un om politic aparte pentru că are o notorietate şi o experienţă deja construită prin prisma primului mandat. De aici poziţia lui a fost una privilegiată acumulând experienţa guvernării, a jocurilor politice şi a strategiilor de subminare, oferindu-i oportunitatea de a „poza” în om al poporului, interesat de soarta oamenilor de rând şi în conflict mereu cu deciziile opoziţiei. Astfel şi-a perfecţionat metoda atacului verbal a partenerilor de dialog slab documentaţi devenind astfel, după părerea mea, un bun manipulator, talent cu care cred că a reuşit să atragă de partea sa voturi considerabile. Am putea spune că datorită primului mandat el a devenit un brand politic, la fel cum este si Radu Mazăre, Băsescu a vrut cu orice preţ să scoată în evidenţă că el este un om din popor şi că luptă pentru dreptate şi ordine în ţară după propiile sale reguli. Mai exact, este vorba aici de arhetipul omului din popor şi cel al justiţiarului cu care a avut un real succes printre oamenii de rând care îşi doresc pe cineva să răstoarne sistemul şi să producă minuni într-un timp cât mai scurt, un conducător care să le ofere o viaţă mai bună, idee sugerată în campania electorală din 2009.

Pe de altă parte, Mircea Geoană are o personalitate total diferită de cea a lui Traian Băsescu. Sub faimoasa asociere a lui Geoană cu omul servil al lui Ion Iliescu, se ascunde totuşi un om diplomat, organizat şi care stă în banca lui cu zâmbetul pe buze şi cifrele la îndemână. Tocmai de aceea cred că Băsescu a avut un avantaj în faţa lui Geoană pentru că are acea naturaleţe care îl pune într-o lumină favorabilă.

Pentru a ne axa mai mult pe partea de discurs voi încerca o analiză generală a temelor abordate şi a modalităţilor de susţinere a ideilor proprii sau a celor induse de staff-ul de campanie. Candidaţii la preşedinţie folosesc limbajul pentru a-şi convinge auditoriul să-i voteze. Astfel, efectul perlocuţionar este foarte important întrucât poate influenţa numărul de voturi. M-am întrebat ce poate face ca un discurs să aibă un efect perlocuţionar eficient şi m-am gândit că relevanţa mesajului poate fi răspunsul. Prin folosirea unor fraze cu textură bogată - ritm, simetrie, cadenţă - dar sărace, aride în semnificaţii, oamenii politici pot masca natura sau impactul deciziilor neplăcute şi al acţiunilor politice dure. Prin folosirea frazelor lipsite de semnificaţie pentru a descrie diverse probleme, actorii politici caută, de fapt, să impiedice procesele raţionale care analizează, clarifică, evaluează. Folosirea excesiva a limbajului figurat în discursul politic face dificilă analiza textelor.

Secvenţialitatea tematicii este alt element important al unei dezbateri deoarece candidaţii pot apela la strategii discursive diverse pentru a stârni un sentiment de autostimă în reprezentările mentale ale votanţilor, ceea ce va conduce la etapa de legitimare.

Tema care predomină în discursul de faţă are şi elemente pozitive şi negative în cazul ambilor candidaţi. De obicei, candidaţii se folosesc de teme pozitive pentru a-şi sublinia propriul program, modul în care vor rezolva problemele curente cu care se confruntă ţara, de un limbaj negativ pentru a se referi la contracandidaţii lor sau la cei aflaţi la putere în acel moment. Astfel, o dihotomie Eu-Noi vs. El-Ei se poate observa în orice discurs politic.

Preview document

Analiza dezbaterii electorale - Traian Băsescu și Mircea Geoană, noiembrie 2009 - Pagina 1
Analiza dezbaterii electorale - Traian Băsescu și Mircea Geoană, noiembrie 2009 - Pagina 2
Analiza dezbaterii electorale - Traian Băsescu și Mircea Geoană, noiembrie 2009 - Pagina 3
Analiza dezbaterii electorale - Traian Băsescu și Mircea Geoană, noiembrie 2009 - Pagina 4
Analiza dezbaterii electorale - Traian Băsescu și Mircea Geoană, noiembrie 2009 - Pagina 5
Analiza dezbaterii electorale - Traian Băsescu și Mircea Geoană, noiembrie 2009 - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Analiza Dezbaterii Electorale - Traian Basescu si Mircea Geoana, Noiembrie 2009.doc

Ai nevoie de altceva?