Analiza Film - Lost în Translation

1. Prezentarea filmului Lost in translation

Regizorul, Sofia Coppola își dovedește măestria realizând un film excepțional, un film ce a câștigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu. Acesta pare destinat celor mai melancolici din fire, pentru că fanii de filme superficiale cu siguranță se vor plictisi după primele minute pentru că ei sunt obișnuiți ca relațiile să fie exact ca în basme, adică perfecte.

Acest lucru face distincția între Lost in Translation și celelalte filme, faptul totul este atât de apropiat de realitate, acolo unde lucrurile niciodată nu sunt perfecte.

Filmul spune povestea unui actor trecut de prima tinereţe care se luptă cu criza vârstei şi a carierei. Pentru a-şi asigura stabilitatea finaciară acesta se vede nevoit să facă o serie se spoturi comerciale pentru o firmă din Tokyo.

Adaptarea la noul mediu se face extrem de greu iar, Bob ( Bill Murray) se trezeşte adesea pierdut prin cuvintele traducătoarei.

În aceiaşi situaţie se regăseşte şi Charlotte ( Scarlett Johansson ), o tânără care îşi caută rolul potrivit pentru viaţa ei. Blocaţi în acest oraş cei doi se remarcă unul pe celălalt şi încep să savureze viaţa de zi cu zi din capitala Japoniei.

Relaţia dintre cei doi se construieşte încet iar scena sărutului este momentul pe care toată lumea îl aştepta. Finalul aduce despărţirea dar cei doi îşi dau seamă că au reuşit să se redescopere pe sine cu ajutorul celuilalt.

Marile orase vorbesc de regulă limbaje inteligibile iar căsniciile eșuate încep să folosească, și ele, după o vreme, limbi moarte.

Nefericiții care încearcă să își ia zborul sau își târăsc resemnarea pe această falie plină de relicve lingvistice se trezesc, buimaci, rătăciți printre cuvinte…

Deși, în mod evident, sensul se indepărtează puțin de la cel din limba engleză, traducerea “Rătăciți printre cuvinte” pentru originalul “Lost in Translation” pare una dintre cele mai inspirate traduceri de la noi pentru un film în limba engleză. Pentru că, dincolo de faptul ca protagoniștii (americani ai) acestei povesti se afla in Japonia și nu înteleg nimic din ceea ce li se spune, varianta românească a titlului le surpinde acea stare de orbecaire printre sunete, lumini, forme, oameni, gânduri și trăiri din care sunt alcătuite învelișurile vieților lor.

Regia este inteligentă și subtilă, ca tot filmul de altfel, iar camera se joacă de fiecare dată cu raportul grandios-mic, o micime care tinde să se estompeze spre minuscul, în contrast cu sentimentul compleșitor oferit de proporțiile imense în care are loc acțiunea filmului.

Un film simplu și copleșitor, ce va va traduce în limbaj afectiv singurătatea a doi oameni și care ne lasă rătăciți printre emoții și trăiri frumoase.