Aspecte ale comunicării în organizația militară

ASPECTE ALE COMUNICARII IN ORGANIZATIA MILITARA

Fara indoiala ca in organizatia militara comunicarea influenteaza intr-un inalt grad organizarea, functionarea si reproducerea acesteia. Pentru sistemul militar comunicarea este o forma esentiala de adaptare a organizatiei militare la schimbarile rapide din mediul extern. Procesul de modernizare a armatei a determinat nevoia imbunatatirii procesului de comunicare, atat in interiorul structurilor militare cat si intre acestea si componentele societatii civile.

Comunicarea si tehnicile de comunicare sunt de extrema utilitate in interiorul organizatiei militare. Comunicarea interna este domeniul cel mai complex si mai dificil decat orice strategie de comunicare. Oamenii simt nevoia sa stie, din surse sigure si nu din zvonuri, care sunt problemele cele mai importante ale organizatiei din care fac parte, care sunt proiectele de schimbare si perspectivele de evolutie ale acesteia.

Stiintele si procedeele comunicarii au o evolutie impetuoasa in armata si in intreaga societate. Intr-o lume dominata de interese divergente, cand dialogul, interviul, comunicatul sau conferinta de presa, dreptul la replica, articolul, stirea, imaginea etc. intind tot felul de capcane, trebuie stapanita foarte bine "arta comunicarii" pentru a le putea descifra sensul si contracara.

Din studiile facute personalul de conducere utilizeaza in organizatia militara circa 60-80% din timpul de munca pentru diverse forme ale comunicarii; de aceea in institutiile de invatamant militar din toata lumea comunicarea constituie o disciplina independenta, avand si o teorie proprie: teoria generala a comunicarii.

1. Rolul comunicarii in organizatia militara

Importanta comunicarii organizationale deriva din faptul ca organizatia militara, ca sistem cibernetic, trebuie sa aiba capacitatea de autoreglare. Institutia armatei nu exista intr-un habitat artificial si izolat, ci este parte integranta a societatii care a creat-o si pe care o serveste. In acest context se impun precizate doua aspecte deosebit de importante. In primul rand, teoria si practica manageriala evidentiaza doua tipuri ideale de de structuri organizatorice, constituind extremele unei axe, de-a lungul carora pot fi plasate majoritatea organizatiilor: tipul mecanicist, adaptat la conditii relativ instabile si tipul organic sau organicist adaptat la conditii relativ stabile, atunci cand nu apar continuu probleme noi. In cazul tipului mecanicist, problemele si sarcinile conducerii sunt descompuse in componente specializate pentru compartimente, in cadrul carora fiecarui individ i se atribuie o sarcina bine definita. Exista o ierarhie clara de control, iar responsabilitatea pentru competenta generala si coordonare revine managementului de nivel superior. Comunicarea verbala si interactiunea intre superiori si subordonati este accentuata, insistandu-se pe loialitatea fata de organizatie si pe executarea ordinelor superiorilor.

In cazul tipului organic, problemele noi, neputand fi descompuse si nici distribuite spre rezolvare specialistilor, impun o continua ajustare si nedefinire a sarcinilor individuale, iar latura contributiva a cunostintelor specialistului este largita in detrimentul laturii restrictive. Informatiile si recomandarile inlocuiesc sarcinile si ordinele primite. In acest tip de organizatie nu se intalnesc organigrame.

Ca organizatie mecanicista, institutia militara se confrunta in prezent cu un mediu extrem de dinamic, intrucat societatea civila cunoaste o perpetua schimbare, mult accelerata la acest sfarsit si inceput de mileniu. ceasta evolutie a mediului are repercursiuni imediate si directe asupra armatei, obligand-o sa se adapteze.

Legatura organizatia militara-societatea civila implica cu siguranta comunicarea.

In mod concret, organizatia militara poate opta pentru una din urmatoarele reactii, care sa-i permita eficientizarea demersului comunicational cu societatea:

- sa dezvolte sistemul figurii ambigue al unei ierarhii oficiale si un sistem, nerecunoscut formal, de relatii intre comandatul organizatiei militare si alte cateva persoane aflate in diferite pozitii ale structurii manageriale ale societatii;

- sa faca fata problemelor de comunicare prin diversificarea structurii ierarhice birocratice, creand o noua functie sau un nou compartiment;

- sa foloseasca sistemul superpersonal sau de comitet (comitetul este metoda traditionala de rezolvare a problemelor temporale, care nu pot fi rezolvate individual fara a fi afectat echilibrul puterii).

In plan practic, adoptarea acestei modalitati presupune includerea in structura organizatorica a organizatiei militare – la nivel strategic si tactic (Statul Major General, Statele Majore ale categoriilor de forte armate, corpuri de armata, brigazi si institutii de invatamant militar) - a unor functii sau compartimente ale mediului extern.

Fara aceste elemente structurale, organismul militar va ramane "inghetat" in forme depasite si ineficiente. Activitatea componentelor sale va fi afectata de influenta negativa a factorilor ca: persistenta unei structuri organizationale adecvate unei faze anterioare de dezvoltare; natura devotamentului membrilor organizatiei fata de carierele lor, fata de subunitatile lor specializate, devotament adesea mai puternic decat obligatiile fata de organizatia militara ca intreg.

Importanta comunicarii intrapersonale, interpersonale si de grup deriva din faptul ca organismul militar este un organism viu, dinamic, format din indivizi care cunosc transformari continue. Functionarea organizatiei militare este rezultanta actiunii simultane a cel putin trei tipuri de sisteme sociale: sistemul autoritatii functionale, sisteme cooperative de persoane si sistemul politic al organizatiei militare. Impactul deciziilor adoptate intr-o organizatie militara va depinde de coordonarea celor trei sisteme, coordonare ce are ca fundament practic comunicarea. In acest context comunicarea apare ca o confruntare a opiniilor in scopul transmiterii informatiilor, instaurarii increderii, evitarii inducerii in eroare sau omisiunii in comportament.

2. Caracteristici ale comunicarii in organizatia militara

Procesul de comunicare in organizatia militara are aceleasi componente ca procesul de comunicare din orice organizatie. Cu toate acestea pentru fiecare tip de comunicare exista caracteristici specifice domeniului militar.

Comunicarea verticala se realizeaza intre diferite niveluri de conducere si intre comandanti si subordonatii lor. Acest tip de comunicare este deosebit de intensa. Ea trebuie sa se concentreze asupra motivatiei primitorului de mesaje (a subordonatului), avand in vedere de la inceput valorile, convingerile si aspiratiile acestuia; in acest caz subalternul are acces la experienta, care ii da posibilitatea sa inteleaga ce are de facut cu privire la prioritati, optiuni, selectarea intre ceea ce vrea sa intreprinda si cerintele situatiei. Este posibil ca el sa aiba alta viziune decat seful sau, insa va dobandi intelegerea faptului ca aceasta situatie nu este creatia superiorului sau, ci a realitatii mediului militar.