Calitatea comunicării - factor esențial în realizarea scopului organizației

Comunicarea ca fenomen general uman este un proces atât de uzual şi atât de firesc încât deseori nu realizăm că toate elementele pe care le implică interacţiunile noastre interpersonale sau în cadrul unor structuri organizate constituie mesaje. Comunicarea, în ansamblul ei prin detaliile pe care le incorporează reprezintă un element esenţial în asigurarea caltăţii sau dimpotrivă a alterării relaţiilor interumane. Comunicarea cu elementele sale de limbaj verbal, non-verbal, para-verbal si de comportament oferă coerenţă şi substnţialitate prezenţei individului într-un context sau altul al existenţei sale cotidiene. Urmând cheia de boltă a Şcolii de la Palo Alto care susţine că totul reprezintă un act de comunicare, se poate spune că atât cooperarea cât şi conflictele se fac din cuvinte.

Comunicarea organizaţională intr-un sens larg reprezintă un proces direcţionat, tanzacţional, simbolic în care activităţile unui colectiv social sunt coordonate pentru atingerea scopurilor organizaţiei. Comunicarea organizaţională, utilizând resurse teoretice si de cercetare emipirică, studiază interacţiunile şi comportamentele umane în cadrul complex pe care îl reprezintă organizaţiile. Conform literaturii de specialitate, organizaţiile constituie entităţi sociale concepute ca sisteme de activităţi direcţionate, ghidate pentru realizarea unor obiective comune fiind delimitate în mod deliberat şi având graniţe identificabile.

Comunicarea reprezintă o cerinţă necesară a oricărei organizaţii pentru a atinge obiectivele propuse, ea reprezintă garantul eficienţei respectivei organizaţii stabilind cele mai importante relaţii inter-umane în coordonarea activităţilor pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei. Comunicarea constituie premisele de la care porneşte exercitarea activităţii manageriale cu toate funcţiile pe care le presupune aceasta. Doar având la bază o comunicare eficientă planificarea, programarea, coordonarea, controlul, motivrea, consultarea, participarea activă a membrilor organizaţiei asigură îndeplinirea scopului respectivei organizaţii.

În întreg contextul orgnizaţional şi tot cepresupune acesta, complexitatea actului comunicaţional aduce în planul practicii o cerinţă deosebit de importantă faţă de manager, şi anume aceea de a fi un foarte bun comunicator. Îndeplinirea cestei cerinţe speciale decurge din capacitatea, abilitatea de a înţelege rolul obiectevilor şi a tehnicilor de comunicare orgnizaţională.

Comunicarea managerială este un porces de interacţiune reciprocă în care managerii transmit idei, decii subordonaţilor cu posibilitatea de a verifica modul în care a fost receptat mesajul de către aceştia. Avanând un impact imediat, direct şi indirect asupra membrilor organizaţiei, comunicarea managerială se află în centrul a tot ceea ce întreprinde organizaţia. Tipul comunicării manageriale se reflectă în şi pune amprenta asupra rezultatelor obţinute de organizaţie determinând atât succesul cât şi situaţiilede criză ale acesteia. Comunicarea managerială este un instrument de o importanţă covârşitoare în implementarea schimbărilor, a strategiilor, în crearea unui anume climat organizaţional astfel încât să existe o armonizare între structuri pentru îndeplinirea scopului organizaţiei.

Comunicarea managerială dacă este una eficientă trebuie să aibe o serie de efecte care să ducă la: crearea unei coeziuni de comportamente şi de interese care să înlsenească înţelegerea obiectivelor organizaţiei, să asigure mangerului o contribuţie activ-participativă, să constituie un dinamizator al activităţii manageriale, să devină un mecanism de coordonare şi control ce asigură eficienţa economică şi socială a organizaţiei.

Considerând alte aspecte ale comunicării într-o organizaţie putem vorbi despre tipul acesteia ca fiind formală sau informală. Dacă în orgnizaţiile birocratice preponderentă este comunicarea formală, în cele progresiste cea care predomină este comunicarea informală. Niciuna dintre aceste tipuri de comunicare întâlnite în organizaţii nu există în stare pură. Nu poţi comunica numai formal sau numai informal, însă ceea ce diferă este poderea fiecărui tip decomunicare folosit în organizaţie pentru a-şi atinge obiectivele.