Ce este Argumentarea

Felul în care reacţionaţi la ideea de „a purta o dispută" vă poate influenţa atitudinea faţă de acest manual şi faţă de cursul în cadrul căruia este predat. în prima oră de curs, le cerem celor înscrişi la cursul nostru de argumentare să se prezinte şi să ne spună de ce vor să înveţe despre argumentare.Unul dintre cursanţi ne-a spus că el şi prietena lui poartă tot timpul dispute şi că el doreşte să înveţe cum să cîştige aceste dispute. Dacă şi definiţia dumneavoastră despre „a discuta în contradictoriu" sau „a purta o dispută" este bazată pe reacţii negative, ce se amplifică pe parcursul disputei, sperăm ca această carte să vă schimbe impresiile pe care le aveţi cu privire la rosturile şi avantajele argumentării.

Discuţia în contradictoriu sau, altfel spus, disputa are un rol esenţial pentru existenţa noastră ca fiinţe umane. Ne putem închipui că, în preistoria umanităţii, strămoşii noştri susţineau păreri diferite cînd venea vorba cum să vîneze mai cu spor, cum să interpreteze semnele anotimpurilor sau cum să administreze diversele lor forme de organizare socială. Parte din aceste discuţii în contradictoriu trebuie să fi implicat şi o anumită cantitate de reacţii nedorite, care creşteau pe parcurs, dar probabil că omenirea nu ar fi cunoscut evoluţia spirituală, socială şi tehnologică pe care o ştim dacă definiţia argumentării s-ar fi redus exclusiv la susţinerea reacţiilor negative.

Progresele noastre în toate domeniile, de la tehnologia comunicaţională la descifrarea manuscriselor de la Marea Moartă, nu reprezintă altceva decît cazuri concrete de folosire a argumentării de către specialiştii interesaţi în aceste domenii.

In mod tradiţional, argumentarea a fost considerată totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru a ne fundamenta opiniile şi pentru a le împărtăşi altora. în zilele noastre, descoperim o revigorare a interesului privitor la felul în care oamenii se pot folosi de argumentare. Savanţii europeni explorează modul în care utilizăm argumentarea în activităţile noastre cotidiene. Ei definesc argumentarea drept „o manieră de rezolvare constructivă, prin colaborare, a dezacordurilor, prin interacţiuni verbale menite să pună capăt unui conflict de opinii" (Walton, 1992, p. xi). în afară de perspectiva tradiţională de utilizare a argumentării pentru a fundamenta diverse opinii, savanţi aparţinînd mai multor naţiuni încep să privească argumentarea drept mijlocul folosit de diferiţi indivizi, grupuri de cetăţeni şi oameni de ştiinţă pentru a ajunge să acceadă la cunoaştere (Rowland, 1987).

Natura argumentării

Pentru a deveni conştienţi de prezenţa argumentării, tot ce aveţi de făcut este să identificaţi încercările care se fac zilnic pentru a vi se influenţa convingerile şi comportamentul. Unele dintre aceste încercări vor avea drept ţintă afectele, prejudecăţile şi superstiţiile voastre. însă altele vor folosi date şi raţionamente pentru a vă influenţa. Majoritatea oamenilor cu care venim în contact - prieteni, membri ai familiei, profesori, şefi, oameni de presă, creatori de publicitate, editorialişti şi politicieni - ne prezintă argumente ambalate în demersuri persuasive, prin care ne îndeamnă să gîndim la fel ca ei sau să ne comportăm după cum doresc ei. De la chestiunea aparent trivială de a alege ce marcă de cereale să mîncăm la micul dejun la decizia vitală privitoare la ce profesiune să ne alegem în viaţă, sîntem expuşi în mod constant argumentării celorlalţi.

Zilnic, fiecare dintre noi produce zeci de mesaje scrise sau orale menite sa influenteze convingerile altora sau să dea un anumit curs vietii acestora.Dacă aţi cerut vreodată unui prieten să vă împrumute cinci dolari ori aţi rugat un profesor să vă primească lucrarea la o săptămînă după termenul de predare sau v-aţi documentat şi aţi prezentat un raport asupra avantajelor ori dezavantajelor de a vinde tricouri pentru a strînge fonduri menite unor activităţi sociale în holul căminului, v-aţi angajat în argumentare. Poate unele dintre demersurile voastre au avut drept ţintă afectele, prejudecăţile ori superstiţiile celor pe care aţi încercat să-i influenţaţi, dar altele au făcut apel la capacităţile lor de raţionament. De aceea, nu pare chiar atît de deplasat să susţinem că, dacă nu ar exista argumentarea, nu am avea nici pe departe atît de multe de auzit sau de spus, de citit sau de scris. De fapt, ceea ce tocmai aţi citit mai sus reprezintă un exemplu de argumentare.

Argumentarea reprezintă o formă de comunicare instrumentală, care se bazează pe raţionamente şi dovezi pentru a influenţa convingerile şi comportamentul cuiva prin folosirea de mesaje orale sau scrise.

Dacă examinăm această definiţie, putem începe să ne dăm seama de scopul, ţintele şi metodele argumentării, precum şi de relaţia care există între argumentare şi persuasiune. In primul rînd, priviţi această definiţie ca pe un instrument. Vă puteţi duce cu gîndul la un instrument muzical, la un instrument chirurgical sau la cadranele instrumentelor de bord ale unui automobil sau ale unui avion. în această privinţă, instrumentele reprezintă unelte sau ustensile de care ne folosim pentru a face ceva sau pentru a ne da seama cum funcţionează un mecanism anume. Acum, consideraţi noţiunea de instrument ca pe un set de concepte sau de idei care vă permit să realizaţi ceva. Limba este un instrument care ne ajută să comunicăm cu ceilalţi. Matematica este un instrument care ne permite să numărăm sau să măsurăm. Argumentarea este un instrument pentru a-i influenţa pe ceilalţi.

Argumentarea este un set de concepte sau de idei care ne permit să înţelegem cum raţionăm şi cum transmitem raţionamentele noastre celorlalţi cu scopul de a-i influenţa. Ca şi în cazul instrumentului numit limbă, ne folosim de argumentare pentru a comunica. Totuşi, nu trebuie să uităm că argumentarea reprezintă un set mai restrîns de concepte şi idei despre comunicare.