Comunicare Asertivă

Comportamentul asertiv este comportamentul interpersonal care implică exprimarea onestă şi relativ directă a gândurilor şi sentimentelor ce sunt social adecvate şi în care se ţine cont de sentimentele şi bunăstarea altor oameni.

Asertivitatea implică apărarea drepturilor personale şi exprimarea gândurilor, sentimentelor şi convingerilor în mod direct, onest şi adecvat, fără a viola drepturile altei persoane.

O altă categorie de definiţii ale asrtivităţii se centrează pe exprimarea drepturilor şi emoţiilor. Comportamentul preluat de o persoană pentru a acţiona în propriile interese, pentru a se apăra fără anxietate nepotrivită, pentru a-şi exprima onest sentimentele sau pentru exersarea propriilor drepturi fără a renega drepturile altora este numit comportament asertiv.

Lazarus a fost primul care a identificat clase specifice de răspunsuri prin care comportamentul asertiv poate fi definit: „abilitatea de a spune NU; abilitatea de a cere favoruri sau a face solicitări; abilitatea de a exprima sentimentele pozitive şi negative; abilitatea de a iniţia, continua şi finisa o conversaţie generală”.

Galossi şi Galossi au expus nouă categorii: de a da şi a primi complimente; a face solicitări, a iniţia şi a menţine o conversaţie, apărarea drepturilor; refuzul cererilor, exprimarea opiniilor personale, a nemulţumirilor, a mâniei şi a sentimentelor pozitive.

În final, cîteva definiţii fundamentale au fost oferite în literatura de specialitate. Heimberg, Moutgomery, Madsen au sugerat că compor-tamentul asertiv este conceptualizat ca fiind rezolvarea efectivă a problemei.

Rich şi Schroeder au susţinut că comportamentul asertiv este abilitatea de a căuta, menţine sau de a intensifica refortificarea într-o situaţie interpersonală prin intermediul exprimării sentimentelor sau a dorinţelor.

Gradul de asertivitate poate fi măsurat prin efectivitatea reacţiei individului în producerea, menţinerea sau intensificarea refortificării.

Lowrence extinde conceptul de asertivitate la „învăţarea abilităţii de a adapta comportamentul solicitărilor situaţiei interpersonale, astfel încât consecinţele pozitive să fie maxime, iar cele negative minime”.

2. Conduita asertivă. Elemente de analiză comparativă

Zilnic suntem confruntaţi cu situaţii care ne solicită să luăm atitudine. Se abuzează de timpul nostru, nu obţinem ceea ce dorim, nu ni se oferă sprijinul pe care îl merităm, nu ni se respectă drepturile.

Comunicarea asertivă poate fi o soluţie – aceasta vizează capacitatea de a exprima propriile trăiri şi opţiuni într-o manieră în care stima de sine şi a celorlalţi să nu fie lezate.

O persoană care deţine această competenţă comunicaţională ştie şi poate să-şi exprime dorinţele, să spună ce gândeşte, să refuze, să rezolve conflicte într-o manieră fermă dar fără să-şi jignească interlocutorii, menţinându-şi, în acelaşi timp, controlul asupra focarelor conflictuale.

Pentru a evidenţia rolul comunicării asertive în rezolvarea conflictelor, prezentăm în continuare o analiză comparativă a trei tipuri de comportamente care au o mare incidenţă asupra calităţii procesului de comunicare interpersonală.