Comunicare, interculturalitate și medierea conflictelor

Stereotipuri și gafe în comunicarea interculturală

Globalizarea a făcut din comunicarea interculturală un fapt inevitabil. Lumea de azi este supusă unor schimbări rapide, interacțiunea dintre oameni capătă noi dimensiuni. Contactul și comunicarea cu alte culturi sunt caracteristici dominante ale vieții moderne. O definiție atotcuprinzătoare asupra interculturalității ne oferă Micheline Ray: „Cine spune intercultural, spune în mod necesar, plecând de la sensul plenar al prefixului inter-, interacțiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectivă.”

Nivelul comunicării interculturale reprezintă acel nivel la care se realizează comunicarea dintre membrii a două sau mai multe culturi diferite. Când schimbul comunicațional se produce între persoane din culturi diferite, comunicarea interculturală poate fi o formă particulară a limbajului interpersonal. În cazul în care comunicarea are loc în cadrul societăților multiculturale, în care lucrează oameni din culturi diferite, comunicarea interculturală poate fi o formă particulară a limbajului organizațional. Dacă personalitățile unei anumite culturi susțin discursuri în fața unor persoane provenite din culturi diferite, comunicarea interculturală poate fi o forma particulară a comunicării publice. Nu în ultimul rând, comunicarea interculturală poate fi o formă particulară a comunicării de masă, atunci când o organizație transmite un mesaj mediat membrilor unei alte culturi.

Pe lângă aspectele pozitive, sunt destule elemente care afectează comunicarea interculturală: etnocentrismul, activarea stereotipurilor și a prejudecăților, predispoziții cognitive, identitatea socială, emoția. Esența etnocentrismului „constă în credința neclintită că valorile, credințele și normele specifice propriei culturi sunt universale, sunt singurele valabile oriunde și oricând”, iar etnocentrismul „este o concepție îngustă și extrem de limitativă pentru comunicarea și negocierea interculturală” (Prutianu, 2004).

Pentru a comunica eficient cu membrii unei culturi diferite, individul este nevoit să-și dezvolte competența de comunicare interculturală. Într-o exprimare generală, acest concept reprezintă capacitatea individului de a se adapta stilului comunicativ specific altei culturi, de a gestiona eficient, cu succes, situațiile de comunicare interculturală. Educația culturală este importantă, prin intermediul ei individul învață lucrurile de care are nevoie pentru a funcționa bine în cadrul cultural. Ar fi un început cu stângul, de exemplu, să trimitem o femeie să negocieze cu un om de afaceri foarte important din Japonia, având în vedere că Japonia este cea mai masculină țară din lume. Dacă dorim să avem succes în afaceri, și nu numai, este esențial să cunoaștem astfel de lucruri, care par banale la o primă vedere.

Pe zi ce trece, devine din ce în mai important să cunoaștem, nu atât limbajul verbal al altor culturi, cât limbajul paraverbal și cel al trupului. Această dezvoltare a comunicării interculturale este rezultatul globalizării, adică al integrării economice, politice, sociale, religioase, culturale a unor populații din întreaga lume. În situația interculturală, interlocutorii sunt nevoiți să se adapteze la un sistem neobișnuit de semne și simboluri, uneori fiind nevoiți să negocieze chiar sistemul de comunicare, nu doar subiectul de discuție sau luarea cuvântului. Nu de puține ori se întâmplă să dăm din cap în semn de salut sau, de exemplu, să fim oarecum reticenți atunci când vine vorba despre olteni, întrucât oricine din România știe că oltenii vorbesc mult.

Studiile au arătat că nativii tolerează greșelile de limbă ale străinilor, dar acest fapt se realizează cu prețul punerii unei etichete. Se recurge adesea la stereotipuri nu tocmai pozitive la adresa celor care nu respectă regulile interacționale validate de cultura gazdă. Astfel s-a ajuns să se considere că evreii din New York sunt „agresivi și ofensivi”, iar chinezii ca fiind „impenetrabili și evazivi”. Pe de altă parte, experiențele de comunicare interculturală sunt în avantajul individului, ajutându-l să cunoască și să aprecieze alte culturi, dar în același timp să-și întărească înțelegerea față de propria cultură.