Comunicare Nonverbală

I. INTRODUCERE

Comunicarea este primul instrument al omului în procesul de socializare a sa și este definită ca o formă particulară a relației de schimb între două sau mai multe persoane, între două sau mai multe grupuri, care are ca elemente esențiale relația dintre indivizi sau dintre grupuri, schimbul, transmiterea si receptarea de semni-ficații, aceste elemente fiind de natură :

- biologică ( comunicațiile în sistemul nervos),

- tehnologică ( procedeele de telecomunicații),

- socială.

„Comunicarea interumană se bazează pe un ansamblu de procese psihomotorii specific umane,limbajul, în care un loc deosebit revine gândirii. Această formă de comunicare se poate realiza și prin utilizarea unor mijloace non verbale cu functie de semnalizare, atitudini posturale, mimico-gestică, sunete nonverbale, etc ”

Principala problemă pe care o presupune studiul noțiunii de cominicare este aceea a stabilirii conținutului și a mijloacelor prin intermediul cărora acesta este transmis:

- comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legătură unii cu ceilalți, în mediul în care evoluează;

- în procesul de comunicare, prin conținutul mesajului se urmărește realizarea anumitor scopuri și

transmiterea anumitor semnificații;

- orice proces de comunicare se desfășoară într-un context, adică are loc într-un anume spațiu psiholo-

gic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într-o relație de strânsă interdependență;

- procesul de comunicare are un caracter dinamic, deoarece orice comunicare, o dată inițiată,are o

anumită evoluție, se schimbă și schimbă persoanele implicate în proces;

- procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că, o dată transmis, un mesaj nu mai

poate fi „ oprit” în „drumul” lui către destinatar.

În general, comunicarea reprezintă un mod de manifestare a gândurilor și sentimentelor cu ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor, mimicii, în scopul de a te face înțeles.

Componentele de bază ale comunicării pot fi prezentate ca răspunsuri la o serie de întrebări:

- Cine- ( emițătorul): cine este cu precizie emițătorul mesajului ( o persoană, un grup,o structură orga-

nizațională).

- Ce- (mesajul ): ce dorește emițătorul să comunice, conținutul mesajul să fie clar,concis ,amabil, constructiv,

corect si complect.

- Cum- (codul și canalul): mesajul să fie comunicat verbal sau în scris, în cuvinte sau imagini, prin întreve-

dere sau convorbire telefonică – proxemic sau telematic.

- Cui- (receptorul).

- Unde si când- Va fi transmis mesajul astfel încât să fie receptat și utilizat.

- De ce- Care este scopul urmărit în comunicare și ce efect dorește emițatorul să obțină- ( informare, influ-

ențare,convingere).

Oricare ar fi sensul dat mesajului de către emițator, receptorul este cel care în ultimă instanță îi atribuie acestuia

semnificația pe care o percepe.

Pentru a exista comunicare, se impun câteva condiții: o intenție, un interlocutor, o situație (spațio-temporală), un

context ( lingvistic) , un cod ( o limbă) , un mesaj și o interacțiune verbală explicită sau implicită.

Comunicarea implică interacțiunea unor categorii de factori ce nu țin numai de capacitatea de exprimare, ci

cumulează elemente psihologice , sociale și situaționale .

Principalii factori sunt:

A. Factori psihologici

- Cognitivi: cunoștiințe generale, cunoștiințe despre subiect, interlocutor , situație, context, inteligență ,

memorie, nivel de dezvoltare intelectuală , grad de instruire.

- Afectivi: atitudini generale, atitudini specifice in fața subiectului, interlocutorului, situației sau contextului;

sentimente personale față de subiect , interlocutor; gusturi personale, interese.

- Comportamentali: personalitate,caracter, experiență generală , experiență verbală , orală , scrisă, audio-

vizuală ; caracteristici personale (ținută,voce,vârstă,apartenență socială,etc)

B. Factori interpersonali:

- Lingvistici: cod ( limbă) , contexte

- Sociali: statut social , bagaj comun

C. Factori obiectivi:

- Situaționali: loc fizic, timp, epocă, spațiu, distanță, număr de interlocutori, dispoziția interlocutorilor, com-

portamente personale, durată , ritm.

- Contextuali: subiectul comunicării, conținutul comunicării ( informația) , forma de prezentare ( stil) , me-

diul fizic si spațio-temporal, mediul lingvistic, motive personale care duc la intenția și acțiunea de a comunica.

O condiție esențiala a comunicării o reprezintă adecvarea. Emițătorul trebuie sa aibă un limbaj adecvat, pen-tru a-și putea transmite eficient mesajul in funcție de obiectivele urmărite și de identitatea destinatarului.

Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte și care pot fi decodi-ficate, creând înțelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.În 1967, în urma unui studiu, s-a ajuns la concluzia că numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbală, în timp ce 38% este transmis pe cale vocală si 55% prin limbajul corpului.

Caracteristicile comunicarii nonverbale sunt :

- este neintenționată, ea ne trădează emoțiile sau atitudinea chiar dacă nu dorim acest lucru, deci trebuie să

fim conștienți că mesajele nonverbale uneori pot contrazice ceea ce afirmăm;

- este alcătuită dintr-un număr de coduri separate pe care trebuie să învățăm să le folosim. Anumite coduri

nonverbale sunt universale, fiind înțelese la fel în culturi diferite;

- abilitatea de comunicare nonverbală crește odată cu vârsta, cu experiența. Cei care comunică bine nonver-

bal, stăpânesc în aceeași măsură și codurile nonverbale și de obicei sunt acei care reușesc mai bine în societate, construiesc relații bune cu semenii lor și au un statut social mai bun;

- mesajele transmise prin comunicare nonverbală ne furnizează informații despre problemele personale sau

de relaționare între alți indivizi, despre care am fi jenați să discutăm.

Există mai multe tipuri de comunicare nonverbală și anume :

- sezonieră, care se bazează pe mesajele recepționate cu ajutorul simțurilor văzului,auzului, mirosului, a

simțului tactil și cel gustativ

- estetică (pictură, muzică, dans, imagine,etc) care are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare

artistică și comunică diferite emoții artistice.

- bazată pe folosirea însemnelor( steaguri, insigne, uniforme) și a simbolurilor specifice, ca de exemplu, cele

legate de religie ( cruce, altar, icoane) sau statut social ( gradele la ofițeri, titulatură, decorațiile).

Principalele funcții în comunicarea nonverbală sunt :

- are menirea de a o accentua pe cea verbală; astfel, profesorul poate întări prin anumite elemente de mimică

sau de gestică importanța unei anumite părți din mesaj, din ceea ce transmite, în timpul orelor, elevilor.

- poate să completeze mesajul transmis pe cale verbală; cineva care spune o glumă zâmbește în timp ce face

acest lucru, cineva care anunță o veste tristă are o mimică în concordanță cu aceasta;

- poate, în mod deliberat, să contrazică anumite aspecte ale comunicării verbale; atunci când, spre exemplu,

facem o critică, un zâmbet care contravine aspectului negativ al mesajului verbalizat poate să creeze o atmosferă pozitivă și relaxantă, care să facă critica mai eficientă în urmărirea scopurilor acesteia privind schimbări comporta-mentale la nivelul persoanei mustrate;