Comunicarea - Abordări teoretice

Comunicarea este una dintre cele mai vechi acţiuni, find folosită atât de către fiinţele umane cât şi de celelalte vieţuitoare. Ea se află într-o dinamică permanentă, într-o continuă transformare şi reprezintă o legătură indispensabilă în relaţiile inter-umane. Totodată, stă la baza tuturor proceselor, interacţunilor, societatea neexistând în absenţa ei.

Definită drept un proces de transmitere – receptare a unui mesaj emis de la o sursă către o destinaţie, printr-un anumit canal şi pe baza unui cod comun format din cuvinte, gesturi, simboluri etc, comunicarea reprezintă o faţetă esenţială a „interacţiunii sociale printr-un sistem de simboluri şi mesaje” (G. Grebner). Dezvoltând, semnificaţia noţiunii de comunicare surprinde mai multe idei. Astfel, „Comunicarea este văzută ca o înţelegere atât a mesajelor primite pe diferite canale de comunicare, cât şi ca înţelegere între două persoane, între o persoană şi un grup sau între două grupuri. Totodată, ea„ implementează la nivelul mentalului colectiv, automat, şi noţiunea de participare. Comunicarea este văzută ca un proces, care nu poate exista în absenţa membrilor acestora.” Un alt sens al comunicării este cel de organizare. Această noţiune „se apropie foarte mult de definiţia conceptului de relaţii publice.” Comunicarea reprezintă legătura dintre „organizare” şi „acţiune”, deoarece datorită comunicării este posibilă atât „acţiunea organizată” cât şi „organizarea acţiunii.” Totuşi, fiind o parte componentă a „numeroase sisteme” este mai dificil de găsit un „sens unitar” al acestei definiţii.

Alte interpretări sunt date de cercetătorul mass-media James Lull: “Comunicarea este terenul de întâlnire conceptuală unde se intersectează relaţiile interpersonale şi inovaţiile tehnologice, stimulentele politico-economice şi ambiţiile socio-culturale, divertismentul uşor şi informaţia serioasă, mediile ambiante locale şi influenţele globale, forma şi conţinutul, substanţa şi stilul” , sau de Abraham Moles care susţine faptul că procesul de comunicare este “acţiunea de a face ca un individ I, situat într-o epocă, într-un anumit loc, să-şi însuşească experienţa referitoare la datele şi evenimentele ambianţei de la un individ sau de la un sistem E, folosind elemente de cunoaştere care le sunt comune"

În procesul comunicării sunt implicaţi anumiţi factori ca emiţătorul, receptorul (actanţi), canalul, codul, mesajul, referentul, contextul. (vezi figura 2.)

Context

(funcţia denotativă, cognitivă sau referenţială)

Emiţător → Mesaj → Receptor

(funcţia expresivă sau emotivă) (funcţia poetică) (funcţia conativă)

Canal

(funcţia fatică)

Cod

(funcţia metalingvistică)

Figura 2- Modelul lui Jakobson