Comunicarea cu Personalitati Dificile

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Comunicarea cu Personalitati Dificile.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Laura Rogoz

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

Prezenta lucrare se constituie într-o analiză succintă a manierei de eficientizare a comunicării cu „personalităţile dificile”, exponente care prin natura lor particulară, necesită o abordare riguroasă. Realizând o trecere în revistă a semnificaţiilor conceptului şi particularizând ulterior pe marginea a trei tipuri de „personalitate dificilă”, acest proiect îşi propune să realizeze o expunere concisă, dar edificatoare asupra modalităţii de depăşire a barierelor comunicaţionale inerente care apar în relaţiile interpersonale.

Ideea de unicitate a personalităţii fiecărui individ este general acceptată şi considerată a fi sursa dezvoltării creativităţii, dar în acelaşi timp şi a conflictelor şi frustrărilor.

Fiecare individ are particularităţile sale individuale, afective şi conative (referire la voinţă, la temperament), al căror ansamblu organizat determină personalitatea. Fiecare om este totodată asemănător cu ceilalţi membri ai grupului şi diferit de ei prin amprenta unică a trăirilor sale. Singularitatea sa, fracţiunea cea mai originală a Eului său, constituie esenţa personalităţii sale.

Oricare dintre noi a cunoscut, cel puţin odată în viaţă, stări precum cea de iritare profundă, de melancolie, agresivitate sau anxietate. Există însă anumite conduite umane care au transformat aceste stări emoţionale în elemente omniprezente, perpetue şi nocive pentru activitatea lor de zi cu zi. Acestea definesc aşa – numita „personalitate dificilă”.

Sistemul de apreciere a specificului unei personalităţi se bazează pe patru aspecte fundamentale: modul cum interacţionăm cu lumea şi direcţia în care ne canalizăm energiile; tipul de informaţii pe care le remarcăm cu predilecţie; felul în care luăm decizii şi măsura în care preferăm să trăim în mod mai organizat (luând decizii) sau în mod mai spontan (absorbind informaţii). Ţinând cont de aceste criterii şi de multe altele similare care au fost formulate de-a lungul timpului cu referire la acest domeniu „fluid”, putem avansa ideea că o personalitate este dificilă (deci nu se încadrează în totalitate în tipar) în măsura în care procesul specific uman de ajustare permanentă la realităţile cotidiene este problematic, imperfect, incomplet.

Simplificând mult problematica, se poate încerca trasarea unei „reguli”(mai mult sau mai puţin aplicabilă) privind profilul unei personalităţi dificile, în sensul că aceasta va prezenta, în cele mai multe dintre cazuri, anumite trăsături caracteriale mult prea accentuate sau rigide, inadaptate situaţiilor, cauzând astfel suferinţa propriei persoane sau a celorlalţi. Important de conştientizat este faptul că un subiect cu o personalitate dificilă nu adoptă o anumită conduită în mod deliberat, pentru că-i face plăcere să acţioneze de aşa manieră, ci dimpotrivă, respectivele acţiuni, atitudini, manifestări au devenit o constantă a personalităţii sale, luând adesea forma unor automatisme. Sursa acestora se regăseşte adesea în sentimentul de teamă, care este după caz, de intensitate şi de natură diferită: teama de abandon, de agresivitate, teama de a fi în pericol sau teama de a nu fi înţeles etc.

În mod sigur, multe dintre persoanele aflate într-o astfel de situaţie îşi conştientizează nocivitatea propriilor desprinderi, dorindu-şi probabil să fie mai puţin rigide, mai maleabile, mai optimiste, mai puţin susceptibile etc. Chiar şi aşa, ţelul de a ne reconsidera propriile comportamente şi atitudini, de a ne schimba anumite trăsături de personalitate care cel mai probabil s-au sedimentat încă din primele zile de viaţă ne solicită un efort sporit şi mai ales, constant.

În acest context, devine imperios necesar să cunoaştem cu adevărat particularităţile acestei tipologii de personalitate, pentru a putea veni ulterior în sprijinul celor care îşi conştientizează lipsurile şi defectele şi manifestă interes în vederea surmontării lor. În realizarea acestui deziderat, importante devin capacităţile noastre de relaţionare şi de empatie cu interlocutorul.

În primă fază însă, cu adevărat importantă este etapa de cunoaştere, pentru că numai analizând temeiurile şi motivaţiile care fundamentează un comportament se poate acţiona în vederea influenţării lui. O dată ce aceste aspecte au fost luate la cunoştinţă, este necesară o adaptare a comportamentului propriu la „necesităţile” personalităţii interlocutorului. Astfel, în măsura în care se cunoaşte spre exemplu, faptul că acesta este adesea tensionat, vigilent faţă de tot ce ar putea lua o turnură neplăcută, în nici un caz nu trebuie să-l împovărăm şi noi cu propriile noastre nelinişti, sau dacă manifestă o atitudine suspicioasă exacerbată, nu îl vom lăsa nicidecum să avanseze în plăsmuirea unor situaţii inexistente, important fiind aici să lămurim imediat eventualele neînţelegeri. Fiecare dintre aceste două tipuri de conduită corespunde câte unei categorii de „personalitate dificilă”, ele urmând a fi analizate şi ilustrate printr-o expunere a unei situaţii curente în cea de-a doua parte a lucrării.

Continuând demersul de „teoretizare” a manierei în care se poate facilita interacţiunea cu o personalitate dificilă, trebuie să amintim şi modalitatea în care se cuvine să se răspundă în eventualitatea confruntării cu un refuz din partea acesteia (indiferent sub ce aspect). Spre exemplu, există o probabilitate ridicată ca o persoană care este de obicei foarte rezervată cu cei din jur, manifestând timiditate excesivă şi o formalitate nejustificată să nu afişeze o atitudine ospitalieră faţă de o persoană care apare la un moment dat în cercul său de relaţii, prin natura atribuţiilor de serviciu sau cu orice altă ocazie. Această atitudine de respingere se poate depăşi gradual, dacă nou-venitul reuşeşte să elimine pe rând barierele aflate în calea cooperării, şi anume: emoţiile lui negative, felul lui specific de a se comporta, scepticismului lui în legătură cu beneficiile unei căderi de acord şi chiar propriile reacţii.

Astfel, o primă regulă de bază se referă la necesitatea de a nu reacţiona la atitudinea agresivă, arogantă, nepăsătoare sau critică a interlocutorului. A răspunde „cu aceeaşi monedă” în această fază a procesului de relaţionare echivalează cu deteriorarea definitivă, în unele cazuri, a legăturii cu celălalt. Urmarea va fi o confruntare inutilă şi costisitoare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicarea cu Personalitati Dificile.doc