Comunicarea de masă

Comunicarea de masă

Comunicarea poate avea diverse chipuri, de la o discuţie confidenţială sau o consfătuire în procesul de muncă şi până la un program de Euroviziune pentru milioane de telespectatori. O scrisoare, un ziar, radioul, o broşură, un bilet, fiecare este în felul său comunicare, în înţelesul de transmitere de informaţie. Deosebirile dintre toate aceste forme de comunicare sunt, fără îndoială foarte mari. Acestea ţin de suportul informaţiei şi de numărul celor implicaţi în procesul de comunicare ( doi, puţini, mulţi sau o masă de oameni). Când publicul receptor este format dintr-un mare grup de oameni, ne grăbim să vorbim despre ,,comunicare în masă”. Ziarele, posturile de radio şi televiziune sunt deopotrivă, ,,mass-media”. Termenii ,,comunicare de masă” şi ,,mass-media” sunt atât de încetăţeniţi în limbajul nostru, încât par să ne scutească de orice reflecţie suplimentară asupra semnificaţiei lor. Comunicarea de masă se realizează prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, în vreme ce comunicare mediatică este mediată în general prin intermediul media. Atunci când o persoană comunică prin intermediul telefonului fiind un mediu de comunicare informală. Cu alte cuvinte comunicarea de masă este inclusă în comunicarea mediatică, comunicarea prin intermediul televiziunii este considerată în această ordine de idei atât comunicare mediatică, cât și comunicare de masă.

În termeni uzuali, comunicarea de masă este ,,comunicare ce ajunge la dispoziţia maselor, comunicare orientată spre mase”. Ceea ce, nu spune prea mult, atâta timp cât nu ştim ce înseamnă ,,mase”. În dicţionarul explicativ al limbii române se vorbeşte despre ,,o mulţime compactă de oameni, consideraţi ca o unitate: grupare mare de oameni cu anumite caractere comune.” Termenul ,,masă” are în diferite limbi o conotaţie negativă: ,,masă”, în înţelesul de ,,majoritate a populaţiei, incapabilă să gândească pe cont propriu şi, de aceea, uşor de manipulat”: sau de ,,grup care acţionează, incidental sau constant, anulând sau deformând personalitatea membrilor săi”. De aici şi până la acele viziuni sociologice despre mase care consideră societatea modernă ca o însumare de indivizi inapţi de gândire şi acţiune autonomă, nu mai este decât un pas. Comunicarea de masă ar fi comunicare pentru cei incapabili de gândire. De fapt, dat fiind faptul că comunicarea de masă este nivelul la care are loc comunicarea mass-media, adică mediată de mijloace tehnice, precum: radio, televizor, presă scrisă, cărţi, CD-uri, casete audio şi video, suntem predispuşi influenţării şi manipulării din partea producătorilor, agenţilor de publicitate, jurnalişti etc.

Funcţiile comunicării mass-media sunt diverse: mass-media informează, formează opinii şi gusturi, convinge, manipulează, narcotizează (făcând publicul să creadă în realitatea reprezentărilor propuse), creează sentimentul de grup, oferă momente de divertisment şi relaxare, conferă statut şi importanţă socială persoanelor mediatizate.

Comunicarea media are următoarele trăsături definitorii: sursa mesajului nu se confundă cu emiţătorul, ci este reprezentată de o organizaţie care concepe şi transmite mesaje într-o anumită formă; publicul este foarte larg şi eterogen, deci cunoaşterea lui, prin intermediul sondajelor de opinie al emisiunilor interactive, este o variabilă greu de controlat; rolurile de emiţător şi receptor sunt rupte unul de altul, în sensul că feedbackul este la distanţă faţă de momentul emiterii mesajului, iar activităţile celor doi sunt practic independente, procesul comunicării fiind unidirecţional; mesajele, odată transmise, devin un bun colectiv, construind ceea ce McLuhan numea ,,satul global”; contextul social are un rol important şi determină conţinutul mesajelor, iar ancorarea în actualitate şi moda sunt condiţii majore pentru a capta şi a întreţine interesul publicului. Mass-media nu reprezintă realitatea, ci îl ajută pe individ să-şi creeze propriile reprezentări.