Comunicarea în Echipele de Lucru - SC Fabri Com SRL

Grupul poate fi definit ca un ansamblu de persoane între care exista legaturi integrative de tip functional, comunicativ, afectiv si normativ. Membrii grupului au scopuri comune, desfasoara activitati comune, comunica si stabilesc relatii care au o anumită evolutie in timp. Prin natura sa, societatea umana are o organizare grupala, fiind formata din grupuri mari (popoare, etnii, clase sociale) care includ diverse alte tipuri de grupuri mijlocii şi mici (colective de munca, clase de elevi, grupuri de prieteni, familii, cupluri).

In functie de legaturile ce le unesc, modalitatile de formare, marimea lor, exista mai multe tipuri de grupuri. La nivel organizational se disting 2 tipuri de grupuri: formale si informale.

Grupurile formale sau echipele sunt caracterizate prin relatii institutionalizate, interactiunile membrilor fiind delimitate de un numar mare de reguli, dar si de existenta unui lider formal. Relaţiile dintre membri se stabilesc pe baza statusului organizational, a pozitiei si functiei fiecarui individ; apartenenta la grup este si ea reglementata de relatiile contractuale dintre individ şi organizatie: scopul comun este precis definit, regulile şi normele sunt explicite si impuse durata în timp este predeterminata.

Grupurile informale se constituie paralel sau în afara grupurilor formale, adeziunea sau apartenenta la grup si relatiile interpersonale au un caracter spontan, bazat pe afinitati, interese comune, simpatie; activitatea comuna este variabila si nedeterminata, relatiile sunt mai putin reglementate, statusurile si rolurile se contureaza şi evolueaza mai putin rigid, durata in timp a grupului este nedeterminata.

Indiferent de modul de formare al grupului sau de tipul lui, procesele de comunicare sunt existentiale si implicate in toate etapele constituirii si functionarii echipelor de lucru la nivel organizational. Ele reprezinta elementul cheie, de care depinde existenta si eficienta organizationala. Comunicarea eficienta ajuta la indeplinirea cu succes a obiectivelor, sarcinilor grupului si chiar a intregii organizatii. Este de asemenea, un element motivational esential.

Grupul cunoaste pe parcursul existentei lui mai multe stadii de evolutie, ce au implicatii majore asupra comunicarii. In literatura de specialitate cea mai cunoscuta este etapizarea lui Bruce Tuckman, stadiile: formarii, structurarii, normarii, performantei si disolutiei.

In stadiul formarii individul ia cunoştintă de scopurile si structura grupului, de compozitia sa si de cadrul de referinta. Sunt importante în aceasta etapa structura ierarhica existenta la nivel formal, tipul de conducere promovat de organizatie, normele de conduita, rolurile si responsabilitatile individuale. Participantii sunt tensionati, incearca sa faca impresie, sa se “testeze” unul pe celalalt, sa-si stabileasca identitatea in grup.

In al doilea stadiu(structurarea) membrii grupului se cunosc mai bine, se manifesta mai deschis si mai intens. Din această cauza apar neintelegeri, provocari, conflicte, ostilitate. Daca acest impas este trecut cu succes, grupul isi consolideaza structura.

In cadrul normarii ostilitatea si conflictul sunt controlate, se stabilesc repere si standarde de grup si se contureaza norme proprii de conduita, membrii grupului actioneaza prin consens. Daca grupul are scopuri proprii divergente de cele ale organizatiei, cooperarea si adeziunea individuală poate actiona impotriva performantei.

Al patrulea stadiu(al performantei) se caracterizeaza prin: consolidarea relatiilor si a normelor de grup ce duc la centrarea activitatii pe scopuri si performante comune. Este etapa in care eforturile sunt convergente si grupul isi manifesta din plin influenta stimulatoare asupra fiecarui membru.

Ultimul stadiu se poate instala dupa oricare din cele precedente, daca nu sunt indeplinite cerintele de progres specifice, dar de regula se instaleaza atunci cand sarcina comuna se apropie de sfarsit.

Comunicarea in cadrul grupului poate fi influientata de mai multi factori: de nevoile personale ale fiecarui individ in parte, de lider, de marimea grupului, de obiectivul lui, de existenta competitiei(interne sau externe), de coeziunea grupului.

Contextul organizational ofera, prin caracterul formal al relatiilor, repere precise pentru asumarea anumitor roluri formale de catre indivizi. Studiile arata ca in echipa centrata pe sarcina indivizii pot juca diferite roluri ce influienteaza performanta. Rolurile orientate spre sarcină aparţin vieţii "raţionale" a grupului, îndeplinind funcţii de facilitare a definirii sarcinilor, de atingere a obiectivelor, de planificare a activităţilor, de alocare a resurselor, de distribuire a îndatoririlor şi responsabilităţilor, de verificare a performanţelor şi controlare a calităţii, de revizuire a activităţii. Iată câteva posibile roluri orientate spre sarcină:

Formatorul- este cel care "porneste," la propriu, treaba, mai ales in primele momente de existenta a grupului si este jucat de cel care îi aduna laolalta pe membri. El poate fi la inceput si lider al grupului, sau poate orienta ulterior activitatea grupului spre o noua directie.