Comunicarea Interna in Timpul Razboiului

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comunicare
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 32 în total
Cuvinte : 14323
Mărime: 52.51KB (arhivat)
Cost: 5 puncte
Comunicarea interna in timpul razboiului

Cuprins

Capitolul I . pag 2

Comunicarea internă în timpul celui de – Al Doilea Război Mondial

Formele comunicării: propaganda

Rolul propagandei în comunicarea pe timpul războiului

Capitolul II pag 26

Propaganda românească pentru Ardeal, Basarabia şi Bucovina

Mijloace, structuri, modalităţi de a utiliza propaganda pe câmpul de luptă

Idei şi teme ale propagandei româneşti pe câmpul de luptă

Extras din document

Introducere

Declanşarea celui de – Al Doilea Război Mondial are o legătură directă, ontologică şi substanţială cu sfârşitul primei conflagraţii mondiale. După un război lung şi sângeros, cu multe pierderi de ambele părţi, a urmat o pace dezastruoasă, o pace care îngenunchea Germania şi care nu făcea altceva decât să amâne o situaţie ce nu putea să rămână aşa. Particularităţile celui de – Al Doilea Război Mondial sunt aduse de timp şi de progresul economic. Spre exemplu răniţii au mai multe şanse de recuperare, tehnologia utilizată este de o calitate superioară etc. Ceea ce face, însă, acest Război unic este modul în care naţiunile şi liderii lor, prin departamente şi metode speciale, transformă persuasiunea influenţa sau propaganda în arme de control social. După criza economică, şomajul, confuzia ce au urmat Primului Război, a apărut pe prima scenă a Germaniei un personaj care a stat la baza izbucnirii următorului Război. Hitler a fost singurul conducător de stat care, prin propagandă a reuşit să mobilizeze o naţiune şi să o conducă într-un conflict mondial. Cuvântul propagandă apare pentru prima oară în 1689 şi provine din expresia latină „congregatio de propaganda fidio” şi se traduce prin congregaţie de propagare a credinţei. Începând din anul 1972 este definit ca: „... acţiunea exercitată asupra opiniei, pentru a deternmina să aibă anumite idei politice şi sociale, a dori şi a susţine o politică, un guvern, un reprezentant”. Au existat persoane care s-au întrebat dacă ar fi fost bine sau dacă România ar fi putut evita intrarea în Război. Era foarte greu ca autorităţile noastre să reziste presiunilor la care au fost expuse şi mai greu, să reziste gândului de întregire naţională. Acţiunea de propagandă a României poate fi împărţită în două părţi: până la 23 august 1944 şi după 23 august 1944.

În lucrarea de faţă voi încerca să arăt:

- pe ce planuri s-a dezvoltat şi axat propaganda românească;

- în ce mod au reacţionat oamenii;

- care au fost mijloacele şi particularităţile procesului de comunicare în interiorul şi exteriorul ţării şi provinciilor istorice;

- care au fost efectele propagandei pentru Est (Basarabia şi Bucovina) şi pentru Ardeal.

Conducătorii Ministerului Propagandei, în frunte cu Mihai Antonescu, au primit o moştenire grea: scoaterea din starea de nefuncţionalitate a propagandei româneşti şi, prin fonduri reduse, ridicarea ei la un nivel apropiat de cea a Angliei.

Comunicarea internă: formele comunicării

În decursul istoriei noastre, avem dovezi de netăgăduit că România nu a fost o ţară expansionistă. Toate războaiele la care a luat parte au fost războaie de neatârnare sau reîntregire. După situaţia creată de Primul Război Mondial şi după Pacea de la Versaillés, se simţea nevoia creării unei structuri care să fie promotor şi care să vegheze la interesele naţionale. În perioada interbelică, perioadă dintre cele două războaie, guvernele ţării nu au dat multă importanţă conştientizării nevoii unui departament al propagandei. Germania, spre exemplu, îşi construise un sistem propagandistic extraordinar. Hitler şi cei din regimul lui şi-au dat seama de puterea şi ceaul propagandei în rândul maselor şi au exploatat la maxim această nouă armă. De asemeni, Roma adoptase şi ea propaganda ca mijloc de manipulare însă, aici, centrul de greutate s-a pus mai mult forţă şi constrângere. Neexistând o tradiţie în acest sens, înfiinţarea unui astfel de minister s-a lovit de birocraţie, de tranfolic şi de unele dispoziţii guvernamentale nefolositoare. Această situaţie ambiguă s-a păstrat şi în perioada războiului, atunci când Ministerul Propagandei s-a restructurat şi reorganizat de nenumărate ori. Observând realităţile vremii şi înţelegând importanţa propagandei de la alte naţiuni care utilizau propaganda extraordinar de util şi de productiv, Mihai Antonescu a vrut să schimbe ceva în acest aparat. Utilizarea vechiului sistem al propagandei interbelice, departe de realităţile vremii, a creat o stare de nemulţumire pentru el, care avea o altă viziune despre sistemul propagandei şi despre rezultatele pe care ar trebui să le obţină un aşa program. Alături de Mihai Antonescu, existau puţini oameni care înţelegeau puterea şi importanţă propagandei. Nu exista un climat de susţinere a ceea ce însemna propaganda modernă şi beneficiile ei. Cei mai mulţi guvernanţi şi funcţionari „reuşeau” prin atitudinile lor să aducă grave prejudicii de imagine statului român. Spre deosebire de noi, vecinii noştri unguri, aveau un sistem al propagandei foarte bine pus la punct: în acea perioadă se derula o amplă campanie de înştiinţare a opiniei publice prin cărţi poştale, broşuri, hărţi ilustrate,a lbume şi cărţi. Un altfel de ecou în ţările democratice şi garante ale drepturilor omului, din vest, ar fi situat România într-un dezavantaj sigur. La fel ca în alte ţări din vest, Franţa a preluat controlul asupra presei.

Am precizat faptul că structurile de propagandă româneşti erau destul de învechite. Ele constau în funcţionarea unor servicii de presă, ascunse în cadrul unor instituţii publice, cum ar fi: Ministerul de Interne, în Ministerul Industriei şi Comerţului vedea lumina tiparului singura publicaţie care depăşea hotarele ţării (era scrisă în limba franceză) Ministerul de Război. În anul 1926 are loc o reorganizare a tuturor serviciilor de presă sub o singură autoritate: Direcţia Generală a Presei şi Propagandei , care era condusă de Preşedinţia Consiliului de Miniştrii. Noua structură avea ca sarcină de serviciu adunarea informaţiilor din întreaga ţară şi transmiterea lor în străinătate, să elaboreze şi să structureze buletinele informative şi o cercetare exactă a informaţiilor difuzate de presă. Preşedintele Consiliului de Miniştrii era Alexandru Averescu. Unul dintre cele mai performante servicii de presă se afla „în curtea” Ministerului de Război, având drept obiectiv monitorizarea presei şi emiterea unor comunicate. De asemeni, mai funcţiona şi un birou de presă, în cadrul căruia se ofereau informaţii şi din presa străină, cu preponderenţă cea franceză. O nouă structurare a Direcţiei Generale a Presei şi Propagandei are loc în 1927. Guvernul Liberal, care a ajuns la cârma ţării, a trecut DGPP în subordinea Ministerului de Externe. Noua structură nu prezenta atribuţii noi, menţinându-şi aceleaşi sarcini; singura schimbare s-a petrecut la nivel înalt, preşedintele DGPP urmând a se alege dintre un bun diplomat, care să cunoască realităţile existente şi care să fie la curent cu tot ceea ce ţine de politica externă a tuturor statelor. În mai 1928, era numit în fruntea DGPP, Eugen Filatti. Această nouă ordine n-a ţinut mult, căci în 1929, printr-un decret regal, DGPP trece din nou sub coordonarea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri. Avea aceleaşi atribuţii şi-şi direcţiona acţiunile asupra a trei domenii: presă, propagandă şi informaţii. În anul 1930, în cadrul aceleaşi structurii, ia fiinţă un birou de propagandă feminină. Urmează o perioadă de câţiva ani în care DGPP este transferată sub conducerea Ministerului de Interne, revenea, iarăşi, sub PCM. În 1931, ia naştere Subsecretariatul de Stat al presei şi informaţiilor, care trece, în 1932, sub tutela Ministerului de Externe. După o dispută îndelungată privind conducerea nou înfiinţatului departament, o hotărâre a guvernului Iuliu Maniu, stabilea Ministerul de Externe ca răspunzător de acţiunile departamentului. În 1933 are loc o modificare a numelui departamentului, utilizându-se vechea denumire. Noul şi totodată vechiul departament, îşi exercita atribuţiile în trei direcţii: serviciul presă, serviciul propagandei cu serviciul informaţii, având două secţiuni şi serviciul extern. Până acum, toate serviciile şi sistemele de propagandă s-au axat pe spaţiul intern. Din acest an, 1933, propaganda externă s-a dezvoltat într-un climat avantajos, depăşind nivelul scăzut cu care se obişnuise. Serviciul extern avea sarcini internaţionale: editarea de publicaţii în diferite limbi, difuzarea de material documentar, fotografie, cinematografie şi muzical, organizarea de expediţii, teatru, concerte, conferinţe despre România, cursuri de limbă şi cultură română. În acest timp s-au stabilit şi normele cenzurii: erau controlate toate publicaţiile interne şi cele străine care intrau în ţară. Ca şi în alte cazuri, această ordine a fost modificată.

Preview document

Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 1
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 2
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 3
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 4
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 5
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 6
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 7
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 8
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 9
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 10
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 11
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 12
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 13
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 14
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 15
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 16
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 17
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 18
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 19
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 20
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 21
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 22
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 23
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 24
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 25
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 26
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 27
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 28
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 29
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 30
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 31
Comunicarea Interna in Timpul Razboiului - Pagina 32

Conținut arhivă zip

  • Comunicarea Interna in Timpul Razboiului.doc

Alții au mai descărcat și

Patologiile Comunicarii in Organizatia Militara

INTRODUCERE Studiul comunicării în cadrul organizaţiilor a apărut din necesitatea normală de a obţine performanţă. A comunica poate însemna a...

Relațiile est-vest și Războiul Rece

Între 1917, când Vladimir Lenin şi mişcarea bolşevică au obţinut controlul Imperiului Ţarist, şi sfârşitul anilor `80, când Mihail Gorbaciov a pus...

Comunicarea Scrisa

Eticheta cuvantului scris Literatura de specialitate distinge o mare varietate de forme de comunicare, oferita de diversitatea criteriilor de...

Propaganda Nazista

In formularea sa cea mai elementara, propaganda este un termen neutru pentru raspandirea ideilor. In Dictionarul stiintelor sociale, propaganda...

Manipularea

Mijloacele de informare domină viaţa de zi cu zi. Prin intermediul acestora indivizii sunt informaţi cu privire la evenimentele actuale, le sunt...

Comunicarea în Cadrul Grupului

Oamenii traiesc organizati în grupuri deoarece sunt fiinte sociale. Un grup social reprezinta un ansamblu de indivizi între care exista relatii...

Comunicarea Umană

0.1. Ce este comunicarea umana Este dificil de a da o definitie pentru un lucru atât de simplu despre care toti „stim” atât de multe lucruri,...

Comunicare Comerciala

CURS 1 – PERSPECTIVE ASUPRA COMUNICARII DE AFACERI Tema comunicarii este revendicata de numeroase discipline stiintifice, fiecare aducând în...

Ai nevoie de altceva?