Comunicarea Interpersonala Sef-Subordonat

Imagine preview
(4/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Comunicarea Interpersonala Sef-Subordonat.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 19 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

1. Conceptul de comunicare

Planificarea obiectivelor şi a resurselor, elaborarea strategiilor, adoptarea deciziilor şi declanşarea acţiunilor nu reprezintă procese liniare. Multitudinea de obiective, complexitatea intereselor, ineditul situaţiilor, reacţiile neaşteptate ale oamenilor, dar şi cele ale mediului, fac ca deciziile cele mai elaborate şi acţiunile cele mai organizate să devină, uneori, derizorii. Fără intervenţia managerilor de a sincroniza şi armoniza timpul şi spaţiul acţiunilor, judecăţile şi faptele, dorinţele şi realităţile prin intermediul funcţiei de coordonare, procesul de management ar fi lipsit de coeziunea, continuitatea şi dinamismul care-i permit realizarea obiectivelor specifice. Componenta de bază a funcţiei de coordonare o reprezintă comunicarea. Ca proces ce permite schimbul de mesaje între oameni, ea face, în acelaşi timp, posibilă realizarea acordului, dar şi apariţia dezacordului, manifestarea şi impunerea puterii, ca şi negocierea şi consensul. În cele ce urmează vom prezenta conţinutul funcţiei de coordonare prin intermediul proceselor de bază, al regulilor, metodelor şi tehnicilor utilizate în cadrul ei.

Aşadar, comunicarea semnifică un fapt simplu: practicând-o, omul încearcă să stabilească cu alte persoane o relaţie prin care pot fi difuzate informaţii, idei, atitudini. A comunica nu înseamnă, însă doar a emite sunete şi cuvinte, ci înseamnă, în acelaşi timp, a gândi şi a cunoaşte. În viaţa de zi cu zi, oamenii sunt confruntaţi cu diferite situaţii, care cer comportamente specifice şi modele de comunicare adecvate. Astfel, ei trebuie să dispună de o adevărată cultură a comunicării: cum să vorbească, unde, când, cât şi în ce situaţie.

Raportată la acţiuni şi situaţii, la multitudinea formelor şi nivelurilor de relaţii umane pe care le mijloceşte, comunicarea poate căpăta o mulţime de sensuri, cu o infinitate de nuanţe. În cazul organizaţiei, comunicarea se defineşte ca proces prin care are loc schimbul de mesaje în vederea realizării obiectivelor individuale şi comune ale membrilor ei.

Relaţiile organizaţionale au ca suport comunicarea interpersonală. Fiind un proces complex, comunicarea antrenează, însă, dincolo de latura structurală, şi alte aspecte ale existenţei organizaţiei: tehnice, economice, psihologice, educaţionale, culturale etc.

Complexitatea comunicării aduce în planul practicii o cerinţă specială faţă de manager: abilitatea de a fi un bun comunicator. Sau, această abilitate se dezvoltă în primul rând pe înţelegerea rolului comunicării organizaţionale.

La întrebarea „de ce comunicăm într-o organizaţie?“ pot exista o multitudine de răspunsuri, câteva fiind însă unanim acceptate:

- funcţiile managementului nu pot fi operaţionale în lipsa comunicării. Procesele de stabilire a obiectivelor, de realizare a concordanţei cu structura organizatorică şi informaţională, de armonizare a acţiunilor cu obiectivele iniţiale şi de eliminare a defecţiunilor, de antrenare a personalului, se bazează pe primirea şi transmiterea de mesaje. Comunicarea este, deci, crucială pentru existenţa şi succesul organizaţiei, ea fiind prima responsabilitate a managerului;

- comunicarea stabileşte şi menţine relaţiile dintre angajaţi, oferindu-le informaţiile necesare orientării şi evaluării propriei munci în raport cu a celorlalţi, cu cerinţele organizaţiei, în ansamblul său, şi a mediului acesteia;

- prin feed-back-ul realizat, comunicarea relevă posibilităţile de îmbunătăţire a performanţelor individuale şi generale ale organizaţiei;

- aflată la baza procesului de motivare, comunicarea face posibilă identificarea, cunoaşterea şi utilizarea corectă a diferitelor categorii de nevoi şi stimulente pentru orientarea comportamentului angajaţilor spre performanţă şi satisfacţii;

- contribuie la instaurarea relaţiilor corecte şi eficiente, de înţelegere şi acceptare reciprocă între şefi şi subordonaţi, colegi, persoane din interiorul şi exteriorul organizaţiei. Se poate afirma că este imposibil de găsit un aspect al muncii managerului care să nu implice comunicarea. Problema reală a comunicării organizaţionale nu este dacă managerii se angajează sau nu în acest proces, ci dacă ei comunică bine, nesatisfăcător sau insuficient.

2. Procesul de comunicare

În viaţa cotidiană, fiecare om comunică mai mult sau mai puţin, conştient de faptul că parcurge un proces cu implicaţii formale. Angajarea în discuţie a doi sau mai mulţi parteneri presupune ca unul să rostească nişte cuvinte pe care ceilalţi le ascultă, privind în acelaşi timp, gesturile şi mimica vorbitorului pentru a deduce înţelesul precis al cuvintelor. Răspunsul vine pe măsura receptării simbolurilor. Partenerii de discuţie transmit, primesc şi interpretează mesaje. Deşi comunicarea este un proces la îndemâna tuturor şi care pare relativ simplu, derularea ei implică etape distincte a căror identificare şi cunoaştere este strict necesară, mai ales în cazul managerilor.

Etapele procesului de comunicare şi mecanismele interne ale acestuia sunt:

a) codificarea înţelesului, care constă în selectarea anumitor simboluri, capabile să exprime semnificaţia unui mesaj. Cuvintele, imaginile, expresiile feţei sau ale corpului, semnalele ori gesturile se constituie în simboluri ale comunicării. Dar cuvintele şi gesturile pot fi interpretate greşit. Sensurile nu sunt inerente cuvintelor. Spre exemplu, cuvântul „câine“ este un simbol în limba română asociat animalului din specia caninelor. Acest simbol poate fi folosit, însă, pentru a transmite mesaje diferite. Dacă spui unui om că „este un câine” , mesajul este departe de a fi măgulitor. El simbolizează răutate, încăpăţânare, agresiune. A fi „credincios ca un câine” semnifică, însă, a fi devotat, loial, precum este animalul faţă de stăpânul său.

În lumea simbolurilor, o privire încruntată poate arăta nesiguranţa, neplăcerea, încordarea; pe stradă lumina verde a semaforului este simbolul cuvântului „liber“. Aceste simboluri sunt, însă, ambigue, ele putând fi interpretate diferit de oamenii nefamiliarizaţi cu ele sau de cei aparţinând altor culturi. Aşa se explică de ce acţiuni, gesturi, expresii cu anumite semnificaţii pot fi înţelese greşit de către receptor. De exemplu, în Statele Unite gestul despicării beregatei cu un deget înseamnă „eşti un om mort“, pe când acelaşi gest în Etiopia înseamnă „te iubesc“. Această multiplicare a sensului dată unuia şi aceluiaşi simbol face ca etapa de codificare a înţelesului să se confrunte cu dificultăţile selecţiei şi combinării lor, astfel încât startul comunicării este deseori afectat.

În cadrul organizaţiei, forma cea mai importantă de codificare rămâne, totuşi cea a limbajului.

b) Transmiterea mesajului constă în deplasarea mesajului codificat de la emitent la receptor prin canalul vizual, auditiv, tactil sau electronic de comunicare. Modul de transmitere a mesajelor este determinant, astfel încât el devine o parte a mesajului. Spre exemplu, chiar dacă se folosesc aceleaşi cuvinte pentru exprimarea unui mesaj, transmiterea lui telegrafică adaugă acestuia sentimentul de importanţă şi urgenţă în comparaţie cu transmiterea printr-o scrisoare normală. Asadar, cuvintele de felicitare pentru reuşita profesională adresate de şef subordonatului capătă o importanţă specială atunci când sunt rostite în faţa întregului grup, faţă de aceleaşi felicitări adresate între patru ochi.

c) Decodificarea şi interpretarea se referă la descifrarea simbolurilor transmise şi respectiv explicarea sensului lor, proces formalizat în receptarea mesajului. Aceste două procese care compun recepţia sunt puternic influenţate de experienţa trecută a receptorului, de aşteptările şi abilităţile acestuia de a descifra şi interpreta diversele simboluri. Prin intermediul lor se constată dacă s-a produs sau nu comunicarea, dacă emitentul şi receptorul au înţeles în acelaşi mod mesajul.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicarea Interpersonala Sef-Subordonat.doc