Comunicarea Non-Verbala

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi decodificate, creând întelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.

A. Mehrabian si M. Weiner au fost primii care au studiat limbajele neverbale si au constatat ca proportia în care folosim limbajul verbal si limbajele neverbale este, în comunicarea orala, urmatoarea: 7% cuvinte, 38% paralimbaj (în principal intonatia si inflexiunile vocii), 55% alte elemente de limbaj neverbal (în principal expresia fetei, gesturile si postura corpului). Doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul fiind neverbal.

De cîte ori comunicam, noi trimitem în exterior mesaje si prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci când nu scriem sau vorbim, noi totusi comunicam ceva, uneori neintentionat. Evident, noi putem utiliza imagini pentru a ne comunica mesajul, fie pentru a înlocui cuvintele sau, mai important, pentru a întari mesajul verbal. Dar, voluntar, sau involuntar, când vorbim, comunicam de asemenea prin:

- expresia fetei- un zâmbet, o încruntare;

- gesturi- miscarea mîinilor si a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal;

- pozitia corpului- modul în care stam, în picioare sau asezati;

- orientarea- daca stam cu fata sau cu spatele catre interlocutor;

- proximitatea- distanta la care stam fata de interlocutor, în picioare sau asezati;

- contactul vizual- daca privim interlocutorul sau nu, cât si intervalul de timp în care îl privim;

- contactul corporal- o bataie usoara pe spate, prinderea umerilor;

- miscari ale corpului- pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a încuraja interlocutorul sa continue;

- aspectul exterior- înfatisarea fizica sau alegerea vestimentatiei;

- aspectele nonverbale ale vorbirii- variatii ale înaltimii sunetelor, taria lor si rapiditatea vorbirii, calitatea si tonul vocii (denumite uneori “paralimbaj”);

- aspectele non-verbale ale scrisului- scrisul de mâna, asezare, organizare, acuratete si aspectul vizual general;

Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicarii este uneori denumit “metacomunicare” (cuvântul grecesc “meta” înseamna “dincolo” sau “în plus”). “Metacomunicarea” este deci ceva în plus fata de comunicare si trebuie sa fim totdeauna constienti de existenta sa. Trebuie sa subliniem ca metacomunicarea, care însoteste orice mesaj, este foarte importanta.

Alti autori (R. Birdwhistell, A.A. Pease, M. Dinu) vorbesc despre limbajul tacerii, limbajul spatiului si limbajul corpului (ultimul inglobînd majoritatea indicilor amintiti înainte).

Limbajul tacerii

Tacerea, departe de a fi lipsa de comunicare, este încarcata cu profunde semnificatii comunicative.

Când suntem stingheriti nestiind raspunsul la o întrebare, noi comunicam implicit ceva. Aceasta tacere e deosebita de tacerea omului plictisit sau de tacerea meditativului, de tacerea impusa prin “reducerea la tacere” sau de tacerea prevezatoare.

Tacerea se leaga de ascultare si de receptionarea corecta a mesajelor. Folosind-o cu pricepere, putem stimula comunicarea creând interlocutorului posibilittea de a-si exprima ideile sau sentimentele care, altfel, ar fi ramas ascunse. Încurajând raspunsurile, tacerea se dovede a fi un puternic instrument de comunicare, prin care putem obtine un profit intelectual si social maxim din fiecare interactiune comunicationala, tinând seama si de ponderea pe care o are tacerea în acest tip de interactiuni.

Astfel, studiile privind activitatile pe care le desfasoara de-a lungul unei zile membrii “gulerelor albe” (mediile intelectuale) americane arata ca sapte minute din zece acestia sunt angajati într-o forma de comunicare (N. Stanton, 1995).