Comunicarea Non-Verbala

Cunoasterea umana se bazeaza pe numeroase observatii, constiente sau inconstiente, privind interpretarea comportamentului oamenilor. Aceasta cu atât mai mult cu cât comportamentul nostru este permanent observat, pentru a se putea deduce ceea ce se considera a fi adevarul din spatele cuvintelor noastre

Dacă în procesul comunicării, cunoştinţele sunt exprimate cu ajutorul limbii, sentimentele, emoţiile, atitudinile se exprimă prin comunicarea non-verbală. În esenţă, comunicarea non-verbală este studiul sistemelor de comunicare care nu folosesc cuvintele. Sensul acestei comunicări depinde de context şi de relaţiile dintre indivizi.

Comunicarea nonverbala este aceea care faciliteaza codificarea informatiilor si decodificarea mesajelor, iar atunci când nu se armonizeaza sau este în contradictie cu mesajul verbal, sau cu ceea ce se stie despre o anumita persoana este cea careia i se acorda mai multa credibilitate, întrucât este un fapt recunoscut si frecvent mentionat de numerosi specialisti în domeniu ca este mult mai greu sa mintim prin intermediul comunicarii nonverbale, chiar daca, adeseori, minciuna este rezultatul circumstantelor vietii.

Pentru a înţelege comunicarea non-verbală trebuie să acceptăm, din nou, faptul că sensul mesajului depinde de context. În funcţie de cine comunică, când, unde, cum, şi ce, sensul mesajului se poate modifica. De exemplu, o strângere de mână între doi prieteni poate însemna “Îmi pare bine”, iar între doi parteneri de afaceri “Mă bucur că vom colabora.” Acelaşi gest mai poate semnaliza: “Iartă-mă, am greşit!”, “Îmi pare bine de cunoştinţă” etc., funcţie de context.

Comportamentul non-verbal poate avea interpretări diferite şi de aceea nu trebuie să ne grăbim să credem că am înţeles imediat intenţia transmiţătorului.

Caracteristicile comunicării non-verbale

Comportamentul non-verbal ne oferă indicii referitoare la atitudini. De exemplu, nervozitatea se exprimă prin gesturi mărunte: joaca cu un creion, cu ochelarii, frecatul nasului, mâzgălitul pe hârtie, dregerea vocii etc. Un bun comunicator trebuie să înveţe nu numai să descifreze mesajul non-verbal, ci şi să-şi controleze propriul comportament non-verbal. De aceea trebuie să cunoaştem care sunt caracteristicile care deosebesc comunicarea non-verbală de alte sisteme de comunicare.

Comunicarea non-verbală ne trădează emoţiile sau atitudinea chiar fără voia noastră, este neintenţionată.

Ea constă dintr-un număr de coduri separate pe care trebuie să învăţăm să le coordonăm. Folosirea codurilor non-verbale este imediată, continuă şi naturală. Nu putem amâna mesajele non-verbale când stăm faţă în faţă cu cineva. Ele nu au un început şi un sfârşit bine delimitat, ca şi comunicarea verbală, ci decurg unul din celălalt, în funcţie de context. Dacă le emitem izolat, îşi pierd sensul.

Mesajele non-verbale sunt mai naturale decât cele verbale. Când îmbrăţişăm pe cineva pentru a-i arăta simpatia sau sprijinul nostru, acest gest face parte din sentimental natural de compasiune.

Anumite coduri non-verbale sunt universale, fiind înţelese în culturi diferite. Exemple pot fi cele care exprimă bucurie, surpriză, teamă, dezgust etc. Există însă şi coduri care au sens diferit în culturi diferite. De exemplu, mişcarea capului de la dreapta spre stânga sau invers, care în cultura noastră exprimă negaţia, la bulgari este o afirmaţie. În acest caz, necunoaşterea specificului acelei culturi poate duce la confuzii în comunicare.

Abilitatea non-verbală creşte odată cu vârsta, cu experienţa. De obicei, cei care comunică bine verbal, stăpânesc în aceeaşi măsură şi codurile non-verbale. Aceşti indivizi reuşesc mai bine în societate, construiesc relaţii mai bune cu semenii lor şi au un statut social mai bun.

Mesajele non-verbale ne furnizează şi informaţii despre probleme personale sau de relaţionare la alţi indivizi, despre care am fi jenaţi să discutăm. De exemplu, la o primă întâlnire, chiar dacă interlocutorul ne interesează mult, ne jenăm să îi punem întrebări cu caracter personal. Totuşi, prin mesajele non-verbale pe care le recepţionăm, putem obţine informaţii despre rasa, sexul, identitatea culturală, personalitatea, atitudinile şi stilul său personal. Acestea ne “vorbesc” despre credibilitatea individului şi despre gradul său de abordare.

Exprimăm faptul că ne place sau nu interlocutorul prin contact vizual, distanţa la care ne plasăm, expresia feţei etc.: apropierea, zâmbetele, atingerile, contactul visual frecvent arată că ne place.

Gradul nostru de implicare se manifestă prin viteza şi volumul discursului, numărul de gesturi folosite, schimbarea expresiei feţei. Cineva care ne răspunde pe un ton monoton, privind fix deasupra noastră, indică un grad redus de implicare.

Statutul social al persoanei cu care comunicăm este evidenţiat prin spaţiul pe care îl ocupă, prin controlul comunicării, prin expunerea unor obiecte sau a unei îmbrăcăminţi costisitoare etc.