Comunicarea non-verbală prin intermediul portretului - Doamna cu hermină, Leonardo da Vinci

Comunicarea, ca act, cod sau mijloc stă la baza organizării şi dezvoltării sociale, influenţând raporturile dintre oameni, intervenind în aspiraţiile lor intime, dar şi în cunoaşterea realităţii. Actul comunicãrii se realizeazã prin intermediul imaginilor, noţiunilor, ideilor, având un conţinut informaţional faciliteazã manifestarea conduitelor umane afective, producând consonanţã sau disonanţã psihicã, efecte de acceptare sau refuz, concordanţã sau neconcordanţã a trãirilor noastre. Cu ajutorul comunicãrii se pot transmite trebuinţe, aspiraţii, imbolduri spre acţiune, fapt care ne aratã existenţa unui conţinut motivaţional. Ca acţiune generic umanã, comunicarea iniţiazã, declanşeazã sau chiar stopeazã activitãţile, se evidenţiazã rezistenţa la efort - componentã a conţinutului voliţional al psihicului uman. Global, se acceptã cã toatã existenţa noastrã psihicã este implicatã în comunicarea specific umanã. Unul din motivele diversităţii situaţiilor de comunicare ar putea fi utilizarea diverselor tipuri de mijloace de comunicare. “În sensul cel mai larg, mijloace de comunicare includ tot felul limbaje şi alte sisteme simbolice ce pot fi folosite pentru a comunica. O condiţie necesaă pentru ăarticiparea la comunicarea socială este posedarea anumitor priceperi sau mijloace( )” . Mijloacele de comunicare sunt dintre cele mai diverse : mijloace lingvistice, mijloace paralingvistice, mijloace non-verbal-vocale, mijloace non-vocale, mijloace extralingvistice, mijloace vocale . În contextual tipurilor de comunicare, rezultate directe ale utilizărilor diverselor mijloace de comunicare, comunicarea non-verbală prezintă interes atât pentru că este un tip de comunicare marginalizat, dar şi pentru că, într-un act de comunicare, cel mai mare procent de informaţie este transmis prin limbajul non-verbal.

Limbajul non-verbal, concretizat în ţinută, mimică, gestică, distanţă şi intonaţie poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbală. De regulă prin intermediul cuvintelor se transmit informaţii, iar limbajul non-verbal poate fi considerat canalul comunicării afective, atitudinale, contribuind la stabilirea dimensiunii relaţionale a actului de comunicare. La E.Goffman, limbajul non-verbal poate fi considerat parte a scenografiei menită să susţină o performare, numită faţadă personală(personal front): “ca părţi ale faţadei personale, putem include aici însemnele funcţiei sau ale rangului, îmbrăcămintea, caracteristicile legate de sex, de vârstă, şi de rasă, dimensiunile şi apariţia fizică, ţinuta corporală, particularităţile de vorbire, expresiile faciale, gestica.” La rândul lor, elementele care alcătuiesc faţada personală se împart în înfăţişare (appearance) şi atitudine (manner).Înfăţişarea ne informează asupra statutului social al persoanei iar atitudinea ne oferă informaţii asupra rolului pe care performerul doreşte să-l joace. “Fireşte, ne aşteptăm la o corespondenţă între înfăţişare şi atitudine” , să existe o congruenţă între statutul social afişat şi rolul jucat de performer. Daca limbajul verbal constituie planul conţinutului , iar limbajul non-verbal constituie planul relaţional, se poate spune că “semnalele planului conţinutului şi ale celui relaţional sunt fie congruente, fie incongruente.” Atunci când semnalele non-verbale ale planului relaţional sunt congruente cu cuvintele vorbite impresionează în mod plăcut, cuvintele sunt susţinute, subliniate, deci “congruenţa convinge.” În cele ce urmează se va încerca efectuarea unei analize a unui act de comunicare exprimat printr-o imagine.Comunicarea prin imagini, deşi mai puţin interactivă, întrcât se manifestă într-un singur sens, ea este mult mai eficientã pentru cã se adreseazã şi afecteazã un numãr mare de persoane. Astfel, imaginea ce urmează a fi analizată din perspectiva comunicării non-verbale şi a congruenţei semnelor este picture “Doamna cu hermina”, aparţinând lui Leonado Da Vinci. (anexa 1). Scopul analizei este determinarea unui mesaj esenţial al lucrării în ansamblu, susţinut/ sau nu de elemente non-verbale.

Lucrarea, în ansamblul ei, susţine ideea feminităţii, nobilităţii, a graţiei şi a inocenţei. Printre primele elemente congruente, care vin să susţină acest mesaj este prezenţa personală, constituţia fizică a persoanei din portret, care este o constituţie de tip ectomorf, specifică persoanelor tinere, ambiţioase,tensionate, deloc masculine, energice. Caracteristicile fizice, alături de postură, gesturi, mimică constituie modalităţi de comunicare kinetice.

Postura corpului comunică statutul social al persoanei, în cazul nostru capul ţinut drept şi privirea neînclinată sugerează încrederea, conferită de o poziţie socială înaltă. De asemenea, femeia din tablou este înfăţişată într-o postură dinamică, ea are capul întors, de parcă s-ar adresa cuiva din stânga sa, mentinându-si totuşi o demnitate statuară. Orientarea corporală spre o altă persoană denotă predispoziţia spre conversaţie, interesul pentru o persoană.

Mimica este abia perceptibilă, muşchii feţei tinerei par imobili, pentru a sublinia că femeia din tablou este o persoană educată, echilibrată, care nu îşi manifestă trăirile afective într-un mod grosolan, ci îşi stăpâneşte emoţiile, aşa cum se cade în cazul unei tinere de viţă nobilă.Nota de echilibru este susţinută şi de aranjarea părului extrem de studiată , cuminte şi îngrijită.

Faţa tinerei este una extreme de îngrijită, şi putem presupune că este vorba de o persoană care are puţină experienţă de viaţă şi, probabil, şi mai puţine griji. Acestă observaţie este susţinută culoarea, luminozitatea şi absenţa ridurilor. Fruntea este şi înaltă, denotând inteligenţa persoanei,şi netedă, sugerând o vârstă fragedă şi absenţa grijilor, iar sprâncenele fin arcuite, mărturie a unei firi artistice.