Comunicarea Nonverbala

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Comunicarea Nonverbala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 26 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Sorina Garboveanu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

Introducere
Conţinut:
1. Studiul comunicării nonverbale: scurt istoric
2. Structura comunicării nonverbale
3. Funcţiile comunicării nonverbale
4. Kinezica
4.1 Mişcările corpului
4.2 Expresiile faciale şi mimica
5. Paralimbajul
6. Proxemica sau percepţia şi utilizarea spaţiului
7. Artefactele
Bibliografie

Extras din document

INTRODUCERE

Din punct de vedere biologic, omul este totuşi un animal. Ca şi alte specii, şi noi suntem dominaţi de legi biologice, care ne contro¬lează acţiunile şi reacţiile, limbajul trupului şi gesturile. Dar, uimitor, omul este rareori conştient de faptul că mişcările şi gesturile sale pot transmite o anumită poveste, în timp ce vocea sa poate spune cu totul altceva.

Trăind într-o eră modernă, unde datorită internetului, telefoniei, vieţii cotidiene din ce în ce mai grăbită, ne-am obişnuit să ne bazăm prea mult pe comunicarea verbală, fără să mai luăm în considerare că mult mai importantă este, de fapt, cea nonverbală. puţini oameni pun accentul în viaţa de zi cu zi pe limbajul nonverbal. Ar trebui să ştim, să învăţăm, importanţa lui deoarece fiecare persoană se foloseşte de el voluntar sau involuntar dar cred că nu realizăm sau nu conştientizăm adevărata lui putere.

Studiile de specialitate arată că proporţia în care folosim limbajul verbal şi limbajele neverbale este, în comunicarea orală, următoarea 7% cuvinte, 38% paralimbaj (în principal intonaţia şi inflexiunile vocii), 55% alte elemente de limbaj neverbal (în principal expresia feţei, gesturile şi postura corpului). Doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul fiind neverbal.

De câte ori comunicăm, noi trimitem în exterior mesaje şi prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci când nu scriem sau vorbim, noi totuşi comunicăm ceva, uneori neintenţionat. Evident, noi putem utiliza imagini pentru a ne comunica mesajul, fie pentru a înlocui cuvintele sau, mai important, pentru a întări mesajul verbal. Dar, voluntar, sau involuntar, când vorbim, comunicăm de asemenea prin

- expresia feţei- un zâmbet, o încruntare;

- gesturi- mişcarea mîinilor şi a corpului pentru a explica sau accentua mesajul verbal;

- poziţia corpului- modul în care stăm, în picioare sau aşezaţi;

- orientarea- dacă stăm cu faţa sau cu spatele către interlocutor;

- proximitatea- distanţa la care stăm faţă de interlocutor, în picioare sau aşezaţi;

- contactul vizual - dacă privim interlocutorul sau nu, cât şi intervalul de timp în care îl privim;

- contactul corporal - o bătaie uşoară pe spate, prinderea umerilor;

- mişcări ale corpului - pentru a indica aprobarea/dezaprobarea sau pentru a încuraja interlocutorul să continue;

- aspectul exterior - înfăţişarea fizică sau alegerea vestimentaţiei;

- aspectele nonverbale ale vorbirii - variaţii ale înălţimii sunetelor, tăria lor şi rapiditatea vorbirii, calitatea şi tonul vocii (denumite uneori “paralimbaj”);

- aspectele non-verbale ale scrisului- scrisul de mână, aşezare, organizare, acurateţe şi aspectul vizual general;

Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicării este uneori denumit “metacomunicare” (cuvântul grecesc “meta” înseamnă “dincolo” sau “în plus”). “Metacomunicarea” este deci ceva în plus faţă de comunicare şi trebuie să fim totdeauna conştienţi de existenţa sa. Trebuie să subliniem că metacomunicarea, care însoţeşte orice mesaj, este foarte importantă.

Metacomunicarea reprezintă, deci, ceva în plus faţă de comunicare. Receptorul uman, respectiv ascultătorul poate utiliza formele de comunicare non-verbală ca pe nişte elemente-cheie care îl ajuta să interpreteze ce spune emitentul; el va prelua înţelesul mai degrabă din metacomunicare decât din cuvintele auzite, mai ales atunci când „una se spune si alta se face“. Dacă un om este supărat şi încearcă să ascundă acest fapt, el trebuie să fie totuşi conştient că poziţia corpului, ochii, privirea, gesturile, expresia feţei si tonul vocii, pot să îl trădeze.

Situaţia sau contextul: dupa cum mesajul non-verbal (chiar şi cel verbal) pot fi interpretate diferit, tot aşa aceeaşi persoană poate atribui întelesuri diferite aceloraşi cuvinte, în situaţii si la momente de timp diferite. În general, omul comunică fără a avea un anumit scop, iar arta comunicării sale constă în adaptarea mesajului la o anumită situaţie, împrejurare sau context. Pentru a comunica, oamenii învaţă din experienţele proprii şi comunică în funcţie de „similitudinea situaţiilor“; în general, aceasta formă este folositoare, însa uneori ea poate deveni dăunatoare.

Este imposibil să nu comunicăm – tăcerea nu implică si absenţa comunicării.

Căile de comunicare non-verbală reprezintă reacţiile neconstientizate, dar care sunt evidente pentru cei din jur.

Comunicarea non-verbală înseamnă cu totul altceva decât cuvintele prin care se poate transmite un mesaj. Felul în care staţi, mergeţi, daţi din umeri, hainele pe care le purtaţi, maşina pe care o conduceţi sau serviciul unde lucraţi, toate comunică idei către ceilalţi.

Paralimbajul: Dacă aţi recepţionat un mesaj din inflexiunile vocii unui interlocutor, el a comunicat aceasta prin ceea ce se numeste „paralimbaj“. În mod frecvent, paralimbajul transmite sensul opus al cuvintelor. Când se întâmplă aceasta, se apelează la înţelesurile paralimbajului, şi nu la semnificaţia limbajului folosit. Cu alte cuvinte, se poate afirma: „Nu este important ceea ce spune, ci felul în care o spune“.

Limbajul tăcerii: „Tăcerea este de aur“, aşa se spune, dar chiar este? O lungă perioada de tăcere poate fi „aur“ pentru oricine, în anumite circumstanţe, însă mulţi consideră că aceasta poate fi deranjantă, iar câteodată poate deveni chiar periculoasă.

Limbajul timpului: Indivizii au diferite „scări de timp“; astfel, timpul unui manager este diferit de timpul unui simplu executant.

Limbajul trupului: Chiar dacă nu suntem întotdeauna conştienţi de acest fapt, totuşi fiecare dintre noi îşi petrece o mare parte din timp descifrând limbajul trupului. Mişcările corpului ar trebui să fie în strânsă legătura cu însuşi mesajul; comunicările non-verbale sunt adesea mult mai puternice decât cuvintele care sunt rostite, dezvăluind partea emoţională a comunicărilor noastre şi ale clienţilor.

Spaţiul personal: Ideea unui teritoriu este analizată şi de Edward T. Hall în cartea sa „The Hidden Dimension“ în care se explică faptul că fiecare dintre noi, probabil din dorinţa de a câştiga un teritoriu personal, este înconjurat de „spaţiu personal“ reprezentând distanţa care ne este necesară pentru a putea comunica în bune condiţiuni cu alţii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicarea Nonverbala.doc

Alte informatii

Referat prezentat la materia Comunicare si negociere in afaceri, in cadrul specializarii Economia comertului, turismului si serviciilor de la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor.