Comunicarea Nonverbală

Prin comunicarea nonverbală înţelegem ”transmiterea voluntară sau involuntară de informaţii şi exercitarea influenţei prin intermediul elementelor comportamentale şi de prezenţă fizică a individului sau ale altor unitati sociale (grupuri sau unităţi umane), precum şi percepţia şi utilizarea spaţiului şi timpului ca şi artefactelor”.

În contextul tipurilor de comunicare, comunicarea nonverbală (body language) prezintă interes din cel puţin două motive. Unul dintre ele ar fi acela că rolul ei este de cele mai multe ori minimalizat, iar al doilea motiv ar fi că într-o comunicare orală, 55% din informaţie este percepută şi reţinută prin intermediul limbajului nonverbal (expresia feţei, gesturile, postura corpului etc.). Acest procentaj a fost stabilit pe la mijlocul anilor '70 de A. Mehrabian şi M. Weiner, Decoding of inconsistent comunication. Comunicarea nonverbală are, datorită ponderii ei mari în cadrul comunicării realizate de individ, un rol deosebit de important. Limbajul nonverbal poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbală. Mesajul nonverbal este cel mai apropiat de realitatea emitentului şi este cel căruia i se acordă de interlocutor atenţia cea mai mare.

În acest sens, o importantă atenţie i-a acordat psihologul Peter Collett în paginile cărţii sale, "Cartea gesturilor- cum putem citi gândurile oamenilor din acţiunile lor". Însă cât de relevant este limbajul trupului? În ce măsură putem delimita minciuna de adevăr din spusele unei persoane doar analizandu-i gesturile involuntare pe care le săvârşeşte? Omul, în principiu, este unic, raportatat la ceilaţi oameni, aşa că voi încerca să analizez în ce măsură limbajul trupului este perceput ca ″o prejudecată″. Această problemă a creat numeroase controverse, dacă le pot numi aşa, în sensul că accentul este pus, în cea mai mare parte, pe gesturi, mimică, postura corpului etc. decât pe limbajul verbal, fără a lua însă în calcul faptul că omul poate fi conştient de acţiunile pe care le săvârşeşte şi să poată ascunde anumite trăiri, inducând în eroare analizatorul.

Ce este de fapt gestul? Prin ce este caracterizată comunicarea nonverbală?

Un gest este o acţiune care-ţi spune multe despre ceea ce gândeşte cineva- chiar dacă persoana însăşi nu este conştientă de acest lucru. Gesturile sunt extrem de edificatoare...

Peter Collett susţine că gesturile sunt indicii importante ale stării de spirit ale unei persoane şi nu se rezumă doar la conversaţii. În plus, trădează adevăratele stări de spirit trăite, iar din această cauză le trebuie acordate atenţia corespunzătoare.

Gestica se referă la limbajul mâinilor în termeni de viteză a mişcării, grad de tensiune, poziţii, zone de mişcare, mod de ţinere a degetelor, distanţa dintre mâini şi corp. Pentru a ne da seama cât de frecvente sunt gesturile pe care le folosim, putem să încercăm să vorbim cu mâinile la spate. Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strângerea pumnilor– denotă ostilitate şi mânie sau, depinzând de context, determinate, solidaritate, stres; braţe deschise– sinceritate, acceptare; mâna la gură– surpriză şi acoperirea gurii cu mâna– ascunderea a ceva, nervozitate. Capul sprijinit în palmă semnifică plictiseală, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotrivă, denotă interes extrem. Mâinile ţinute la spate pot să exprime superioritate sau încercare de autocontrol. Mai jos sunt câteva imagini cu posibile posturi pe care le poate adopta cineva în timpul unei discuţii şi cu decodificarea lor din registrul nonverbal în cel verbal:

Totuşi lista poate continua... De exemplu, dacă o persoană: pune mana pe nas– înseamnă că minte; nu te priveşte în ochi– înseamnă că îţi ascunde ceva; îşi ţine mâinile încrucişate– însemnă că a devenit defensiv; vine spre tine– e o persoană ofensivă; îşi ţine picioarele încrucişate– se simte în nesiguranţă sau dacă scoate pieptul în faţă înseamnă că e arogant sau încrezut etc. Lista poate continua cu încă 100 asemenea semnificaţii, însă nu trebuie totul generalizat, pentru că doar uneori mâna dusă la gură poate însemna că minte sau că a spus ceva care nu voia să spună sau se poate întâmpla ca în momentul în care îşi ţine braţele încrucişate, de exemplu, să-i fie frig, nu neapărat că a devenit defensiv.